Politică

Fără mine toxice în Europa!

article-2154034-136c237c000005dc-847_634x422Mineritul modern, realizat prin imense cariere de suprafață, este în plină expansiune în Europa. Cetățenii europeni nu sunt pe deplin conștienți că metalele din calculatoarele și echipamentele electrice pe care le folosesc provin din mine de foarte mari dimensiuni. Mineritul modern mutilează mediul înconjurător, este o sursă de poluare pe termen foarte lung, folosește substanțe extrem de toxice precum cianura și dezrădăcinează comunități întregi. Reprezentăm o coaliție europeană de organizații neguvernamentale și grupuri de inițiativă din Belgia, Bulgaria, Finlanda, Franța, Grecia, Germania, România, Slovacia, Spania, Marea Britanie, Republica Cehă și Turcia. Ne-am reunit pentru a lupta împotriva mineritului toxic pe bază de cianuri în Europa.

Mulți dintre noi trăim în zone amenințate de astfel de mine toxice. Cum ne confruntăm cu aceeași problemă, ne-am propus să găsim o soluție comună. Din exemplele din întreaga lume știm că mineritul pe bază de cianuri nu afectează doar mediul și oamenii din apropierea minei, ci și pe cei de foarte departe. Din exemplele din întreaga lume știm iarăși că atunci când oamenii se unesc, vor câștiga. Acest lucru s-a întâmplat recent în Slovacia, unde mineritul pe bază de cianuri a fost interzis printr-un vot al parlamentului.

În august 2014 am lansat la Roșia Montană, în România, o campanie comună de interzicere în Europa a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. În 2010 Parlamentul European a votat pentru interzicerea folosirii cianurilor, motivându-și decizia prin riscurile copleșitoare generate de această substanță pentru sănătatea umană și mediu. Vrem să transformăm acest vot în realitate și îi cerem domnului Karmenu Vella, candidat la funcția de comisar european de mediu, să pună în aplicare rezoluția și voința cetățenilor europeni!

Știm că mineritul modern este un proces chimic și industrial riscant, care nu generează bogăție, ci duce la poluare, sărăcie și dependență economică. Știm, de asemenea că dezrădăcinează oamenii și comunități. Noi credem într-o Europă formată din comunități puternice și sănătoase, cu cetățeni încrezători în prezentul și viitorul lor. Știm că industrille extractive și cianura sunt strâns legate de acte de corupție și decizii politice impuse. Noi credem că adevărata democrație prosperă atunci când factorii de decizie lucrează pentru oameni și nu pentru putere și profit.

Refuzăm să acceptăm ca o substanță chimică, atât de otrăvitoare precum cianura, este încă permisă a fi utilizată în cantități atât de mari de către industria minieră din întreaga Europă, o zonă foarte dens populată. Cianura are toxicitate ridicată și poate cauza rapid decesul. O lingură cu o soluție de cianură de 2% va ucide o ființă umană, iar accidentele miniere din ce în ce mai dese arată impactul devastator asupra mediului al acestei substanțe. Noi credem că a venit timpul să cerem ca factorii de decizie europeni să acționeze astfel încât mineritul pe bază de cianuri să devină de domeniul trecutului.

Ne-am unit forțele pentru a face ca subiectul incomod al cianurii să fie abordat în timpul audierii d-lui Karmenu Vella, comisarul candidat pentru mediu. Prin contact direct cu deputați europeni am comunicat importanța introducerii interdicției mineritului pe bază de cianuri pe agenda următorului comisar de mediu.

Membri ai parlamentului European ce ne-au auzit și înțeles îngrijorările vor adresa d-lui Vella întrebări referitoare la cianură în cadrul audierilor ce vor avea loc luni, 29 septembrie. Cinaura nu cunoaște granițe și îi invităm pe toți prietenii campaniei Salvați Roșia Montană să se alăture acestei inițiative.

Campania Salvati Rosia Montana (Romania)
www.rosiamontana.org | alburnusmaior@ngo.ro
Mining Match Romania (Romania)
www.miningwatch.ro | contact@miningwatch.ro
CATAPA (Belgium, Latin America)
www.catapa.be  | info@catapa.be
Initiative de solidarité avec la Grèce qui resiste (Bruxelles, Belgium)
initiativesolidaritebxl.wordpress.com  | initiative.limited@gmail.com
Za Zemita (Bulgaria)
www.zazemiata.org | info@zazemiata.org
Čechy nad zlato (Czech Republic)
www.cechynadzlato.cz
Šumava nad zlato (Czech Republic)
www.facebook.com/SumavaNadZlato | petraoudesova@gmail.com
Brdy nad zlato (Czech Republic)
www.brdynadzlato.cz | info@brdynadzlato.cz
Veselý vrch (Czech Republic)
www.stoptezbezlata.cz | veselyvrch@gmail.com
Stop Talvivaara (Finland)
www.stoptalvivaara.org/ | mediadesk@stoptalvivaara.org
Kaivosvahdit (Finland)
www.kaivosvahdit.fi | kaivosvahdit@palapeli.net
Naiset Rauhan Puolesta (Finland)
http://www.naisetrauhanpuolesta.org/ | lea.launokari@nettilinja.fi
Naiset Atomivoimaa Vastaan (Finland)
ullaklotzer(at)yahoo.com
Edelleen Ei ydinvoimaa (Finland)
www.tiedonantaja.fi | lohi(at)kaapeli.fi
Collectif de vigilance sur les projets miniers Creusois (France)
minesencreuse.blogspot.fr/ | CommCollectifVilleranges@gmx.fr
Oui à l’avenir (France)
minne@wanadoo.fr
ALDEAH (Alternatives au Développement Extractiviste et Anthropocentré) (France)
http://www.aldeah.org/fr/aldeah | nous@aldeah.org
Maiouri Nature Guyane (Guyane Française)
http://sites.google.com/site/maiourinature | maiouri.nature@gmail.com
Utopia (France)
mouvementutopia.org | anthony.foussard@mouvementutopia.org
Hellenic Mining Watch (Greece)
www.facebook.com/antigold | info@antigoldgr.org
Salva la Selva (Germany/ Spain)
www.rainforest-rescue.org/ | info@salvalaselva.org
Kremnica nad zlato (Slovakia)
www.kremnicanadzlato.sk/ | info@kremnicanadzlato.sk
Plataforma Salvemos Cabana (Spain)
www.salvemoscabana.blogspot.com.es | salvemoscabana.info@gmail.com
ContraMINAcción (Galicia, Spain)
http://www.mineriagalicia.org/ | contacto@mineriagalicia.org
Plataforma pola Defensa de Corcoesto e Bergantiños (Galicia, Spain)
nonaminadecorcoesto.blogspot.com.es/ | braulioamaro@gmail.com
Gaia Foundation ( United Kingdom)
http://www.gaiafoundation.org/ | hannibal@gaianet.org
Plataforma ORO NO (Asturias, SPAIN)
orono.blogspot.com | plataforma.orono@gmail.com
Çanakkale Çevre Platformu (Turkey)
http://cevreplatformu.blogspot.ro/ | canakkalecep@gmail.com
Sursa: Ziarul Natiunea

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu