Dincolo de comentarii şi speculaţii despre unul dintre cele mai sterile evenimente din ultimii ani (alegerile europarlamentare, mai 2014), o temă gravă se impune definitiv pentru înţelegerea şi asumarea realităţii din această ţară (România) bântuită de iluzii, fanome şi ticăloşii ordinare.
Principala sursă de legitimare a democraţiei este reprezentarea. O reprezentare consistentă, explicită şi performantă a comunităţii, grupurilor sociale, indivizilor, a naţiunii în ansamblul ei.
Desigur, este şi o sfidare. O sursă de confirmare a aşteptărilor asumate în alegeri şi, nu de puţine ori, o expunere la risc. Deci presupune integritate, capacitate şi, nu în ultimul rând, tenacitate.
Eroismele sterile sunt păguboase nu doar pentru cei care îşi riscă „pielea”, grupul, organizaţia. Ele expun comunitatea la marginalizare, ratare de „ocazii istorice”, iniţiative şi aprecieri ostile.
Democraţia nu se reduce la reprezentare, dar fără reprezentare este ca o rochie scumpă pentru curve!
Cum stăm în România?! În principiu stăm… Asta ar fi vestea cea bună. Nu în puţine situaţii, regresăm. Vorbe, promisiuni iresponsabile, eseuri, scandaluri, dosare. Întrebarea zilei: până unde, până când?
Cât de departe se pot juca românii (cetăţeni, adormiţi, politicieni, lideri ş.a) cu democraţia înainte de a goli deplin şi definitiv de conţinut, transformând-o într-un instrument ordinar de manipulare, de acces facil şi iresponsabil la putere, de acoperire a corpţiei şi, de ce nu (?!) a trădării naţionale?! Vacs, reprezentare!
Este limpede pentru toată lumea, nu doar pentru „experţi” interni sau internaţionali, că „joaca de-a democraţia” în România a atins un prag critic. De fapt, l-am depăşit deja! Suntem dincolo de valori, norme şi practici care justifică, oferă acces şi confirmă un mediu politic democratic.
Mai grav, sunt deja prea mulţi cei care acceptă, s-au adaptat, practică energic, profită, speculează cu cinism utilizarea ipocrită şi iresponsabilă a „formulei democratice” pentru a a dobândi beneficii, privilegii sau simplă imunitate printr-un comportament public şi privat profund păgubos pentru interesul public. Formează deja o „majoritate”?! Ca efect, da!
O ţară are duşmani. România este, încă, o ţară. Are duşmani. Cei mai importanţi duşmani ai României sunt români. La toate nivelurile… De la amărâţii care îşi dau votul pentru o pungă până la lichelele cu ştaif care trag sforile în structuri de putere contaminate de conspiraţie şi vânzare de ţară!
Par de neoprit. În ciuda unor confruntări permanente la TV, prin efectele acumulate ale netrebniciei, dovedesc o „comuniune” de nezdruncinat. Pe rând sau împreună îşi bat joc de ţară. De cei cărora le pretind votul din când în când.
Un fenomen de amploare. De fapt o băltoacă, o mlaştină în care se scurg câteva pâraie murdare. Iată câteva:
– superficialitatea definirii şi practicării identităţii politice, ca valoare trăită, rog şi stil politic. Greu la deal cu boii locali… Sigle şi lozinci ipocrite: „suntem populari!”, „suntem liberali!”, „suntem social-democraţ!i”, „suntem naţionalişti!”. Varză! A fi „baron local” reprezinta azi confirmarea împlinirii depline.
– generarea, instalarea şi asigurarea funcţionării unor mecanisme instituţionale care asumă proiecte la scară naţională. „Partidele politice” din România sunt unul dintre cele mai ratate pariuri istorice ale tranziţiei, de la monopartidismul bolşevic la pluralism. O cacealma istorică executată cu cinism sub acoperirea adoptării disciplinate a practicii şi culturii politice occidentale.
– un nivel superficial de implicare efectivă în reconstrucţia economiei de piaţă, a infrastructurii, liberei concurenţe, descentralizării, transparenţei şi dezbaterii libere.
Măşti într-un carnaval istoric, traversând decenii de mandat printr-o hoinăreală într-o direcţie necunoscută. Din când în când, luaţi de val, în diferite crize şi confruntări continentale, între două vizite la nivel înalt prin capitale occidentale.
Ce derivă din acest ansamblu de lacune, carenţe şi ambiguităţi?! Cum răspunde „clasa politică” incertitudinii, instabilităţii perpetue care marchează lumea astfel rezultată. Precară, confuză, nesigură, marcată de întorsături din cele mai incomode?
Simplu! Prin traseism! Traseismul politic a devenit o perversiune politică generalizată, unanim acceptată şi chiar încurajată în „România care este…”. De fapt este şi cheia universală a supravieţuirii, a succesului, a subordonării profitabile. Este, într-o formulare cinică şi precară, răspunsul „clasei politice” la realitatea de fapt, la nivelul precar, într-o permanentă regresie, cum se prezintă „piaţa democraţiei” în momente electorale.
Democraţia nu există fără alegeri! Cum să alegi când nu mai e nimic de ales?! Dacă nu mergi la vot, devii complice la declinul democraţiei… Dacă votezi, accepţi să dai imunitate, acces la bani grei şi parvenire, unor impostori…
O ţară plină de poduri în plină secetă!
Și nu e decât începutul. Să ne vedem la „prezidenţiale”!
Ha, ha, ha…
P.S. Desigur există şi excepţii… Excepţia confirmă regula!
Democraţia nu se face cu excepţii…
Autor: Dorel Sandor
Sursa: Cotidianul
Asa este…Baronii Locali, traseismul politic, populismul si demagogia au distrus societatea romaneasca…Cat si pana unde???Cat si cum vor dori baronii.Pana când vom actiona pentru epurarea si asanarea institutiilor statului,de astfel de specimene.