C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Falimentul “întoarcerii la popor”

Hotărârea PDL că îl va da afară pe Daniel Oajdea pentru votul alături de Opoziţie aruncă în aer argumentele şubrede ale populismului şi traseismului politic. Guvernarea se dovedeşte o maşinărie mult mai sofisticată decât lozincile primitive folosite în febra prezidenţialelor.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat ieri că Biroul Permanent al partidului a votat cu 22 de voturi „pentru” şi cinci „împotrivă” excluderea deputatului de Iaşi, Daniel Oajdea. Decizia finală o va lua conducerea extinsă. Deputatul sancţionat a organizat în colegiul său uninominal un referendum ad-hoc asupra tăierilor de pensii şi salarii, iar în urma rezultatului absolut previzibil, a hotărât să voteze astăzi în Parlament pentru căderea guvernului Boc. În mod paradoxal însă, decizia de a-l da afară din partid pe Daniel Oajdea loveşte în chiar bazele majorităţii parlamentare pe care se sprijină cabinetul PDL.

Deputatul de Iaşi declara acum câteva zile că excluderea sa ar fi în dezacord cu prevederile Constituţiei şi cu libertatea de exprimare. Dar astfel de argumente au exprimat şi parlamentarii care au părăsit recent PSD şi PNL, fie pentru a se subordona ministrului Gabriel Oprea în actuala Uniune Naţională pentru Progresul României, fie pentru a intra direct în PDL. Cu toţii s-au plâns că deciziile partidelor de baştină sunt greşite şi că nu îşi pot realiza proiectele promise alegătorilor decât devenind traseişti politici şi lovind partidele de numele cărora s-au folosit ca să ajungă în Parlament. Astfel, bazându-se pe o argumentaţie de tip Oajdea, guvernul PDL se poate baza astăzi pe votul unui număr de parlamentari cu circa 40 mai mare decât cel pe care l-a căpătat prin votul popular în 2008, adică aproape cât UDMR (31) şi minorităţile (18) la un loc.

Deşi nedreaptă şi ipocrită, decizia conducerii PDL de a-l exclude pe Daniel Oajdea dezvăluie însă resorturi politice încă mai grave decât cele de la primul nivel de lectură. O privire mai atentă este necesară şi pentru că severitatea PDL îşi are corespondentul la PSD. Comitetul executiv a decis în unanimitate că cine nu va vota astăzi la vedere sau va absenta va fi exclus din partid. Şi PNL şi-a ameninţat parlamentarii, ceva mai reţinut, vorbind de „absenţe nemotivate”. De ce e nevoie de ameninţări? Nu ştie fiecare parlamentar ce vrea electoratul şi partidul său? Nu cumva între electorat şi fiecare partid în parte se cască o prăpastie?

Daniel Oajdea şi alţi indisciplinaţi au dreptate când spun că legea fundamentală protejează parlamentarii de presiunile şefilor lor de partid. Potrivit articolului 69 din Constituţie „în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Orice mandat imperativ este nul”. Cu alte cuvinte, parlamentarul are dreptul să decidă singur care din legile pe care le votează sunt în serviciul poporului şi care nu. Diferitele partide ar fi deci doar vehicule pentru interesele diferite ale poporului.

În mod practic însă, poporul este o abstracţiune. Nimeni nu a întâlnit vreodată la faţă poporul. Când ne referim la popor, ne gândim fie la totalitatea cetăţenilor României, fie la corpul electoral al ţării, adică la cei cu drept de vot, fie la participanţii la o manifestaţie de stradă, fie vizualizăm propriul cerc social. Dar interesele cetăţenilor români sunt diferite, interesele celor cu drept de vot sunt şi ele diferite. Participanţii la un miting pot avea revendicări contrare intereselor celorlalţi. Interesele oamenilor pe care îi cunosc sunt sau pot fi diferite de ale mele. Dar cum oamenii nu îşi pot vedea îndeplinite interesele decât apelând la ajutorul celorlalţi, ei sunt nevoiţi să se asocieze cu cei care au interese similare şi să devină eficienţi prin ierarhii. Pe scurt, oamenii au nevoie să fie reprezentaţi de cei care au interese comune cu ale lor.

Dar, după arată studiul sistemelor politice moderne, cu cât nevoile unei societăţi sunt mai elevate, adică depăşesc îndeplinirea intereselor (nevoilor) primare, cu atât mecanismele politice care reprezintă şi coordonează respectiva societate sunt mai sofisticate. Iar în toate ţările dezvoltate, fără excepţie, partidele şi Parlamentul – principala arenă de negociere a intereselor contrare – joacă un rol esenţial. Cu cât această negociere este mai aprofundată, cu atât legile reprezintă interesele unui număr mai mare de oameni pe o perioadă mai lungă de timp, scutindu-le vieţile de bulversările provocate prin hotărâri-şoc.

De aceea „întoarcerea la popor” în chestiuni în care acesta nu are şi nu poate avea abilitatea să se pronunţe este periculoasă. Lipsa de expertiză şi manifestările pasionale riscă să submineze luarea celor mai bune decizii într-o situaţie dată. De aceea a fost abuzivă „întoarcerea la popor” la referendumul pentru unicameral impus de Traian Băsescu şi de aceea este abuzivă o eventuală „întoarcere la popor” în aceste zile în privinţa tăierilor de pensii şi salarii, aşa cum propune Victor Ponta.

Dar dacă măsurile de austeritate ale lui Emil Boc sunt apărate în PDL prin excluderea recalcitranţilor, iar PSD şi PNL îşi apără punctele de vedere amenintându-şi la rândul lor parlamentarii, este limpede că nici unii, nici ceilalţi nu au aceleaşi interese cu cei care i-au ales sau cel puţin nu reuşesc să impună le revendicările în interiorul partidelor lor.

Oricât le-ar plăcea liderilor politici băile de mulţime, ( Traian Băsescu), ironiile la punct fix (Victor Ponta) sau metaforele acide (Crin Antonescu), dacă nu vor găsi soluţii să-şi conecteze dezbaterea internă la interesele propriilor alegători nu vor face decât să alimenteze dezastrul şi să încurce lumea.

ELENA VIJULIE
sursa: romanialibera.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss