Politică

Facturile E.On sunt mai greu de descifrat decât inscripțiile mayașe. Ghidul costurilor ascunse: monopolul EON naşte monştri în facturi

eonOperaţiune obişnuită în relaţia furnizor-client, cea mai recentă regularizare din facturile E.ON a sărit în ochi prin sumele mai mari decât în mod obişnuit. În acest timp, premierul şi preşedintele se bat ca chiorii pe acest subiect, vorbindu-se de ieftinirea energiei electrice.

Facturile de regularizare au lăsat în această primăvară mii de ieşeni fără bani pentru masa de Paşte. De dimensiunile unui cearşaf, facturile E.On la gaz sau la energie electrică conţin, deseori, sume de ordinul sutelor sau chiar a miilor de lei. Mai puţin de jumătate din aceşti bani merg însă la furnizori, „grosul”, ca şi în cazul benzinei, fiind încasat de stat. 7Est vă prezintă, dintr-un document intern al E.ON, semnificaţia tuturor plăţilor.

Aspectul facturii este reglementat

Citirea facturilor la energia electrică este un exerciţiu dificil chiar şi pentru cei iniţiaţi, deoarece în spatele lor se ascund obligaţii de plată impuse în mod arbitrar de către Stat. Coloanele parcă fără sfârşit, cu mărimi de facturat sunt, însă, prevăzute în legislaţie. Astfel, HG 1007/2004 arată că factura trebuie să includă obligatoriu data emiterii (în dreapta), termenul de plată scadent (sub data emiterii), perioada de facturare, semnificaţia fiecărei obligaţii de plată (sub denumirea „produse şi servicii facturate”), valorile mărimilor de facturat (,,Cantitatea”), tarifele (,,preţ unitar”) şi valoarea totală de plată.

Acciză şi TVA la acciză

Unele dintre rubricile din factura pentru energia electrică includ o acciză, despre care se ştiu puţine lucruri. E.ON invocă însă Codul Fiscal, care precizează că fiecare consumator de energie electrică trebuie să achite şi contravaloarea accizei pentru energia consumată. Această acciză se calculează după formula A = Q x K x R, unde: A= cuatumul accizei, Q= cantitatea de energie electrică activă exprimată în MWh, K= acciza unitară prevăzută în Codul Fiscal iar R= cursul de schimb leu/euro. Acciza unitară, adică K din ecuaţie, este de 0,5 euro/Mwh în cazul consumului comercial şi de 1 euro la consumul necomercial. În plus, se plăteşte TVA pe acciză. Să mai înţelegi ceva: parcă ar fi cibernetică amestecată cu astrofizică.

Certificatul verde măreşte preţul

De asemenea, în factură se regăseşte şi contravaloarea certificatelor verzi. Certificatul verde reprezintă un titlu ce atestă producerea de energie electrică din surse regenerabile (eoliană, solară, aerotermală, geotermală, biomasa, biogaz etc). Furnizorii de energie sunt obligaţi să achiziţioneze aceste certificate verzi şi să le transpună în facturile de energie electrică ale consumatorilor finali. Valoarea facturată la poziţia „certificat verde” reprezintă produsul dintre consumul de energie electrică şi cota de certificate verzi stabilită de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să fie  achiziţionată de furnizor. În acest caz vorbim despre 0,126 certificate verzi/MWh, iar preţul certificatelor verzi pe piaţă se actualizează trimestrial.

Cogenerare, rezervare şi taxa radio-tv

În cadrul facturii se regăseşte şi contribuţia de cogenerare, impusă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Contribuţia pentru cogenerare se aplică la cantitatea totală de energie activă consumată, este exprimată în lei/kWh şi are valoarea de 0,0231 lei/kWh, la care se aplică TVA. Totodată, factura cuprinde şi rezervarea, care se referă la rezervarea de capacitate în reţea. Altfel spus, rezervarea reprezintă costurile pe care furnizorii le suportă pentru a dispune de energia electrică în orice moment din zi sau noapte. Pe lângă aceste taxe, facturile includ şi taxa radio-TV. Cei care vor să scape de plata acestei taxe trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere, dar aceasta trebuie înnoită anual. În caz contrar, E.ON include taxa în factură.

Furnizorii pot factura când vor

Dacă taxele de pe facturi sunt delimitate clar în tot felul de legi şi de regulamente, lucrurile nu mai sunt atât de clare când vine vorba de citirea contoarelor sau de emiterea facturilor la anumite date. Legislaţia nu impune ca obligatorie citirea contoarelor la un anumit interval, ci reglementează situaţia în care citirile sunt efectuate la un interval mai mare de o lună. În acest caz, sunt permise facturări intermediare lunare, pe valori estimate ale consumului, iar la prima factură ce se emite după citirea contorului se faceregularizarea plăţilor corespunzătoare consumului real. Aşadar, nu sunt impuse nici citirea contoarelor şi nici emiterea facturilor la anumite intervale de timp. Dacă se constată că s-a consumat mai puţin decât s-a estimat, atunci se consideră consum plătit în avans.

Imaginiţi-vă o femeie simplă, bătrână, care de-abia vede să citească, dar să mai şi înţeleagă ce semnifică astfel de date. Pentru ea, a rămâne cu bani în portofel reprezintă o dorinţă care ţine de buna credinţă a E.ON. 10-20-30 de lei adăugaţi fraudulos nu vor fi descoperiţi niciodată. Pe de altă parte, dorinţa de profit a nemţilor este nestăvilită după cum a arătat şi desfiinţarea centrelor de relaţii cu publicul din aproape toată Moldova şi cozile uriaşe de la cele care au rămas.

Emiterea facturii şi plata: tot la mâna E.ON

De foarte multe ori, data emiterii facturii are loc cu mult timp înainte de recepţionarea de către consumator. Pentru acesta este frustrant faptul că vede pe factură emitere pe 10 martie, recepţie pe 25 şi scadenţă pe 5 aprilie. Este încă un exemplu al unui abuz al E.ON.

Autor: Ionel Iloae

Sursa: 7est.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • De ce include si Eon taxa de radio tv in factura lor?! Credeam ca aceasta apare doar in factura de la Electrica.

  • e.on sunt niste nesimtiti, greu de …accesat. daca ai o problema, dupa ce stai la un rand de cateva ore, in picioare, reusesti sa ajungi la ghiseu ti se da un raspuns la care si operatoarea se incurca, in final esti trimis la directoarea centrului de relatii, unde esti expediat cu zambetul pe buze. asta mi s-a intamplat mie la Sibiu. nu va puteti schimba furnizorul de gaze (distribuitorul nici atat), dar puteti schimba firma care face verificarea si revizia instalatiei de gaze. in Germania, furnizorii de gaz vin si te roaga la usa oferindu-ti discount-uri generoase numai sa-i alegi pe ei. in Romania, lucrurile stau cu totul altfel… schimband firma de verificare, cu alta decat cea de la EON (sau GDF), cel putin nu le mai intra in conturi sumele frumusele luate fortat de la consumatori. macar le intra altora mai mici. pasii sunt foarte simpli, majoritatea firmelor facand ele toate demersurile fara sa va coste nimic, fiind bucuroase ca au clienti noi …

  • Solutia este simpla:nationalizarea energiei electrice si a gazelor,sa treaca in proprietetea statului,asa este normal!Iar cei ce au aprobat privatizarea energiei electrice si a gazelor,sa fie acuzati de tradare de tara si judecati ca atare!

  • Nici un politician nu va accepta Nationalizarea Bogatiilor tarii
    (Aur, Petrol,Energie….)De aici le vin lor Banii si Puterea…Iar Noi
    suntem aceeasi fraieri care-i platim.
    Cat timp o sa-i tinem la putere, tot
    atata trebuie sa-i si platim…!!!!