În măsura în care se poate spune despre economia mainstream că are presupoziţii filosofico-morale, acestea se bazează în mod covârşitor pe o fundaţie consecinţialist-utilitariană. Când economiştii mainstream spun că o acţiune merită [să fie făcută], ei vor să spună că se aşteaptă ca acea acţiune să aibă beneficii a căror valoare totală depăşeşte costul total (adică cel mai important beneficiu la care s-a renunţat ca urmare a efectuării acestei acţiuni). Dar aproape întotdeauna economiştii nu fac nicio încercare să evalueze, ca parte din calculul lor cost-beneficiu, vreun cost care poate fi suportat ca urmare a modului în care o măsură este luată sau de către cine este ea luată.
De cele mai multe ori ei presupun că beneficiile şi costurile există într-un mod independent de cei care fac acţiunea respectivă, chiar dacă această presupoziţie se contrazice cu principiile fundamentale ale ştiinţei lor. Astfel, în calculele de cost-beneficiu, economiştii ataşează o valoare pentru anumite beneficii aşteptate (de exemplu, valoarea în dolari a vieţilor salvate ca urmare a reglementărilor de siguranţă) şi compară această valoare cu cheltuielile efectuate de guvern pentru a impune aceste reglementări, şi cheltuielile făcute de privaţi care sunt obligaţi să le respecte.
Cu toate acestea, nu îmi pot aminti un calcul de cost-beneficiu care ataşează o valoare de cost pentru pierderea de libertate a celor reglementaţi. Este ca şi cum nu ar conta deloc că o acţiune este obligatorie, în loc să fie aleasă liber. Libertatea în sine este, de fapt, considerată fără valoare, şi prin urmare pierderea ei nu presupune niciun sacrificiu considerat demn de a primi vreo greutate în aceste calcule.
Având la bază aceste proceduri, cel puţin într-un sens formal, numeroase reglementări şi legi au fost impuse vrând-nevrând asupra publicului. În afară de multele întrebări care pot fi puse chiar şi în analiza cost-beneficiu obişnuită, cineva care pune preţ pe libertate nu poate decât să fie stupefiat de cum întregi societăţi au fost copleşite de reglementări sufocante şi de cât de drastic au fost limitate libertăţile individuale, toate făcute sub presupunerea că fiecare picătură din acest potop constituie o îmbunătăţire netă a bunăstării sociale. În măsura în care vorbim de libertate, se pare că motto-ul a fost: ce-am avut şi ce-am pierdut [nothing valued, nothing lost].
Într-un sens fundamental, esenţa unui asemenea calcul cost-beneficiu practicat de mainstream se reduce la o glorificare a materialului şi măsurabilului şi o negare completă a spiritualului. Cu o asemenea mentalitate, conducătorii justifică transformarea noastră în nişte marionete care se află la capătul sforilor pe care ei le trag. Faptul că preţuim mai mult decât orice capacitatea de a lua singuri deciziile, să ne modelăm – în măsura în care legile naturale şi economice ne permit – conturul propriilor noastre vieţi nu contează deloc pentru conducătorii noştri şi apparatchikii lor [funcţionar sau activist plătit al aparatului de partid sovietic, link – n.tr.]. Ei ştiu mai bine ce e bine pentru noi să facem sau să nu facem – într-adevăr, ei au studiile empirice ca să demonstreze că ei ştiu mai bine.
Cu toate acestea libertatea nu are nevoie de nicio justificare cost-beneficiu. Să fim lipsiţi de ea înseamnă să fim privaţi de o parte nepreţuită a ceea ce ne face oameni, nu roboţi sau marionete. Oamenii au cedat prea mult timp în faţa expertizei şi judecăţii superioare a celor pe care îi presupun conducători, chiar şi în cele mai mici detalii ale vieţii lor. Încetul cu încetul, pe măsură ce mentalităţile se adaptează la aceste controale în creştere, oamenii îşi pierd nu numai libertatea de autodeterminare, ci o parte esenţială a umanităţii lor.
În majoritatea părţilor dezvoltate economic din lume, acest proces a ajuns deja atât de departe încât ne întrebăm dacă viziunea comuniştilor de a crea un om nou a fost chiar atât de exagerată. De dragul umanităţii noastre, de dragul sufletelor noastre, trebuie să contestăm continuarea acestui atac [asupra libertăţii noastre]. Fără îndoială că şi tu şi eu putem să luăm decizii greşite într-un mod sau altul, dar dacă nu avem libertatea să luăm decizii pentru noi – şi, ca un corolar necesar, să purtăm întreaga responsabilitate pentru orice rău am provoca – ne vom găsi în cele din urmă în acea distopie îngrozitoare unde tot ce nu este necesar este interzis şi în care nu mai suntem cu adevărat oameni.
Traducere de Mircea Burduşa după “Burgeoning Regulations Threaten Our Humanity” – Robert Higgs (The Independent Institute) – publicată iniţial peindodii.ro
Sursa: Anacronic.ro
Adauga comentariu