Potrivit statisticii europene, România se plasează în jumătatea statelor UE cu cel mai mic şomaj. Însă datele sunt transmise numai trimestrial. Între cifrele INS şi cele ale ANOFM este o diferenţă de două puncte procentuale. Biroul european de statistică le ia în considerare pe primele.
La sfârşitul anului trecut, România înregistra o rată a şomajului de 7,4%. În timp ce Institutul Naţional de Statistică (INS) oferă aceste date doar trimestrial, Agenţia de Ocupare le furnizează lunar.
Astfel, rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2011, la nivel naţional, a fost de 5,41%, cu 0,51% sub cea din luna anterioară, potrivit ANOFM. Însă între cele două serii de date intervin diferenţe semnificative, iar biroul european de statistică, Eurostat, le ia în calcul doar pe cele ale INS.
Astfel, România a avut, la finalul anului trecut, a opta cea mai mică rată a şomajului din UE. În aprilie 2011, indicatorul a scăzut la 9,4% în UE şi a rămas neschimbat în zona euro, faţă de luna anterioară, la 9,9%. Cea mai mare rată se înregistra în Spania (20,7%), iar cea mai mică în Olanda şi Austria (4,2%).
INS oferă date despre şomajul BIM (Biroul Internaţional al Muncii), pe baza cercetării statistice a forţei de muncă în gospodării. În accepţiunea BIM, şomerii au vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani, în timp ce ANOFM îi ia în calcul pe cei cu vârsta între 15 şi 65 de ani la bărbaţi, respectiv 16-60 de ani la femei.
De asemenea, potrivit BIM, şomerii nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri. În schimb, ANOFM ia în calcul şi persoanele care realizează, din activităţi autorizate, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj care li s-ar cuveni.
În datele furnizate de ANOFM nu sunt cuprinse persoanele care nu sunt înregistrate la agenţiile de ocupare, nici cele care au terminat perioada în care au primit o formă de protecţie socială.
Autor:
Adauga comentariu