Au trecut, deja, câteva zile de la o întâmplare de un tragism greu de exprimat în cuvinte și poate chiar greu de înțeles la adevăratul său dramatism: un copil în vârstă de 4 ani a fost sfâșiat și ucis de niște câini comunitari. Personal, pot doar să încerc, din tot sufletul, să empatizez cu această nenorocire, cu suferința familiei celui plecat, atât de devreme, dintre noi, și, de asemenea, să simt toată compasiunea de care sunt în stare în calitate de ființă umană.
Faptele sunt, cred, destul de bine cunoscute de toată lumea, deși am observat că au existat o serie de elemente mincinoase și manipulatorii în toată expunerea mediatică a evenimentului. Astfel, un copil în vârstă de 4 ani, insuficient supravegheat, a ajuns, pe un maidan aflat în apropierea Parcului Tei, unde a fost atacat de câini comunitari, doborât la pământ și mușcat până la moarte. Este evident că acest lucru este inadmisibil într-o capitală europeană a mileniului III. De asemenea, este absolut obligatoriu ca vinovații să fie trași la răspundere și pedepsiți. În plus, este esențial ca măcar acum să se ia măsurile necesare pentru ca o astfel de nenorocire să nu se mai petreacă niciodată.
Am asistat, cu toții, cu această tristă ocazie, la un nou bâlci politic ieftin și la un nou spectacol social de prost-gust. Politicienii se ceartă de mama focului și își aruncă vina, de zor, unul în cârca altuia, în timp ce pe posturile de televiziune se perindă tot felul de pațachine și de bizari care își dau cu părerea despre subiect cu o nonșalanță și o nesimțire strigătoare la cer. Astfel, aleșii noștri, acompaniați de cei care se cred formatori de opinie, au dat verdictul și au găsit vinovații. Cine sunt aceștia? Ei, bine, câinii. S-a prefigurat și singura soluție de care sunt în stare acești oameni: omorârea tuturor câinilor comunitari. Încă o dată, reacționam strict emoțional, fără pic de rațiune și înțelepciune, în fața unei mari tragedii. Vor fi măcelăriți, cu siguranță, zeci de mii de câini fără stăpân. Alegem, așadar, să acționăm pur instinctual, asemenea animalelor. În acest caz, ce ne deosebește de ele? Cu ce suntem noi mai buni? Cu ce le suntem superiori? Oare doar atât putem? Numai atât ne duce capul?
Să fie foarte clar și limpede: responsabilitatea în problema câinilor comunitari ne aparține nouă, tuturor. Noi i-am abandonat și i-am lăsat pe străzi, noi i-am înrăit și i-am adus în punctul de a fi capabili de astfel de fapte îngrozitoare. Este datoria noastră să rezolvăm această problemă. Dar cum să o rezolvăm? Se tot vorbește de eutanasiere. Ce ipocrizie și minciună! Știți ce înseamnă, cu adevărat, eutanasie? Eutanasia este acțiunea prin care, într-un mod nedureros, se suprimă viața unei ființe a cărei suferință grea și prelungită este considerată iremediabilă. Este acesta cazul de față? Nici vorbă. Va fi vorba, în cel mai bun caz, de o ucidere prin injecție letală. În cele mai multe cazuri, însă, câinii vor fi otrăviți, fiind lăsați să moară lent, în chinuri groaznice, sau vor fi măcelăriți cu lopețile, cu topoarele, cu răngile sau cu bâtele. Așa că nu îndrăzniți să îmi vorbiți mie despre eutanasie! Adevărul este că ceea ce se va întâmpla în curând va fi un genocid comis din răzbunare. Va fi o exterminare în masă comisă din cea mai dezgustătoare ipocrizie politicianistă, dar și din lașitate, din neputință și din prostie.
Vorbeam de soluții și mă gândesc că, îndreptățiți fiind, m-ați putea întreba cum văd eu rezolvarea acestei probleme. Singura soluție decentă, umană, responsabilă, dar și eficientă este izolarea totală a câinilor comunitari în adăposturi construite la marginea orașelor. Știu că acest lucru implică anumite costuri. Asta e! Trebuie să ne asumăm acest lucru, ca o responsabilitate ce ne aparține în totalitate, dacă vrem să ne mai considerăm și să mai putem fi numite ființe umane.
Poate că v-ați întrebat de ce am ales această fotografie pentru a însoți articolul de față, de unde provine ea și ce reprezintă. Ei, bine, am văzut acum ceva vreme un film documentar care mi-a schimbat viața. În acel film, la un moment dat, este prezentată imaginea unui câine jupuit de viu de niște oameni care îi vroiam blana și pielea pentru a o vinde pe bani grei. Acea scenă m-a marcat pentru totdeauna. Nu voi uita niciodată privirea caldă și blândă a acelui câine care, în chinuri groaznice, jupuit fiind de viu, își întreba, parcă, călăii: „De ce?”. Priviți, fiecare dintre voi, această fotografie, acei ochi îndurerați, și întrebați-vă dacă puteți fi părtași la astfel de crime oribile și dacă sunteți, cu adevărat, asemenea oamenilor care sunt capabili de așa cruzimi îngrozitoare.
Autor: Nick Teodorescu
Sursa: Nick-Teodorescu.eu