Europa este condusă de la Washington, NU de la Bruxelles!

Motto : “Puterea nu este un mijloc ci un scop. Nu se instaurează o dictatură pentru a păzi o revoluţie, dimpotrivă, se fac revoluţii pentru a instaura o dictatură.” George Orwell
Anul 2014 a fost unul foarte intens, deși nimic nu prevestea acest lucru. 2013 a fost oază de liniște, Barack Obama îşi începea al doilea mandat, Cipru încă primea împrumuturi din partea Uniunii Europene şi a FMI pentru salvarea sistemului bancar, Croaţia devenea al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Rusia pregătea Olimpiadă de Iarnă de la Soci din 2014, cu un buget enorm, pentru a se ridica la nivelul Occidentului. Ungaria încheia un acord  cu Federația Rusă estimat la 12 miliarde euro, pentru extinderea centralei nucleare de la Paks, iar România era în așteptarea alegerilor prezidențiale.

Presiunile Uniunii Europene, urmate de cele americane au dus la protestele din Ucraina, iar Rusiei i-a fost amenințat ”spațiul de protecție” împotriva NATO. Luptele din Ucraina au aruncat Europa în aer. S-a trecut la măsuri economice împotriva Rusiei, iar statele europene au avut păreri împărțite. După alegerile europarlamentare, încheiate cu victoria PPE vocile anti-sancțiuni s-au impuținat, iar ”vocea Americii” a devenit treptat vocea cea mai pregnantă la Bruxelles.

Analiza  poziționărilor strategice a țărilor din Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este mai dezbinată ca niciodată. Criza economică și măsurile dure de austeritate impuse de troica formată din Comisia Europeană, Banca Central Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au făcut din Europa un continent divizat. Avem pe deoparte coloniile americane în care nu există o politică externă proprie, țările care se luptă pentru autodeterminare și statele aflate sub influența rusească.

La nivelul Parlamentului European, ostilitățile sunt conduse de familia europeană PPE, care încearcă să promoveze politica SUA, mai ales în relațiile cu Federația Rusă.

• Germania

În Germania se duce o luptă continuă între influența americană și autodeterminarea și spiritul nemțesc. Germania este cea mai importantă țără din Uniunea Europeană, economic vorbind, dar și cea care a acceptat cel mai repede imperialismul american. Baza americană Ramstein Air Base, înființată în 1951 conține și în acest moment cel mai important contingent de soldați și tehnică militară americană din afara SUA.

Angela Merkel, ”Guvernatorul american” al Germaniei a încercat să păstreze linia americană, fără a prejudicia interesele economice ale propriei țări, dar odată cu conflictul din Ucraina și măsurile economice impuse Rusiei acest lucru este din ce in ce mai greu de făcut. În acest moment, germanii observă că țara lor devine o colonie, întreadevăr, o colonie din centrul imperiului, dar totuși o colonie. Apropierea Germaniei de Rusia nu este o apropiere de modelul de conducere rusesc, este, de fapt, o luptă pentru independență. Astfel Germania a devenit o țără guvernată de americani, dar cu o puternică opoziție.

• Franța

Franța este a doua țară ca importanță din Uniunea Europeană, atât ca forță economică și militară cât și ca voturi în PE (74). Politica internă a Franței este dominată de partidele de centru-stanga și centru- dreapta, dar în ultima perioadă, Frontul Național (partidul condus de Marie Le Pen este cunoscut pentru afinitatea pro-rusească) partid de extremă dreapta a crescut foarte mult în sondaje.  Conducerea Franței este asigurată de președintele Frocios Hollande care, deși se legitimează ca fiind de stânga are o politică ambiguă, atât la nivel intern cât și internațional.

Deși pierduse mult din popularitate, atentatele din Paris  au crescut mult favorabilitatea lui Hollande, iar acesta este favorit pentru un nou mandat de președinte.

Relațiile externe ale Franței sunt destul de complicate în acest moment. Hollande oscilează între decizii favorabile Statelor Unite și decizii favorabile Federației Ruse. Acesta a suspendat acordul de livrare a port-elicopterelor Mistral Rusiei, și a făcut pe plac Statelor Unite, a recunoscut alipirea Crimeei la Rusia și Parlamentul francez a decis recunoașterea Palestinei, făcând pe plac Rusiei. Franța încearcă să gasească echilibrul între cele două puteri, fără a-și diminua rolul de mare putere.

• Marea Britanie

Marea Britanie este cel mai sigur aliat al Statelor Unite în Europa. Guvernul de Londra a fost de acord cu toate măsurile economice împotriva Rusiei, iar mai mulți oficiali englezi vorbesc despre trimiterea de tehnică militară forțelor ucrainene conduse de la Kiev. În interiorul UE se vorbeşte tot mai des, şi în special la Londra, despre aplicarea unei măsuri economice cu potenţial devastator asupra Rusiei: excluderea din sistemul bancar de plăţi SWIFT, ceea ce ar face imposibil orice transfer de bani între băncile ruse şi restul lumii. Politica Marii Britanii a fost mereru clară, pro-SUA și anti-Rusia.

• Italia

Italia are 73 de parlamentari europeni, fiind unul dintre statele cel mai bine reprezentate în PE. Premierul Matteo Renzi, din partea forțelor de centru-stânga, a criticat în dese rânduri birocrația din Uniunea Europeană și modul în care organismul european a tratat criza economică.

Din punctul de vedere al relațiilor cu SUA și Rusia, Italia încearcă să fie cât mai neutră, deși pe teritoriul său există baze militare americane. Venirea la putere a lui Matteo Renzi a coincis cu opoziția Italiei, cel puțin în primă fază, a sancțiunilor economice împotriva Rusiei, iar acum, contrar cererilor aliaților NATO, își va diminua bugetul pentru apărare. Matteo Renzi face parte din noul val de lideri europeni care își doresc încetarea măsurilor de austeritate. Acesta l-a primit la Roma pe Tsipras, premierul grec de care se teme toată Europa, și a vorbit, în premieră, despre dorințele europenilor, care indiferent de țară își doresc un trai mai bun, fără o austeritate impusă și o birocrație care sugrumă orice încercare de independență.

• Spania

Spania este în acest moment în centrul discuțiilor politice din Uniunea Europeană. Partidul Podemos, de extremă stânga ocupă primul loc în sondaje, în vederea viitoarelor alegeri parlamentare. După supriza din Grecia, oficialii de la Bruxelles nu-și pot asuma încă un guvern cu care să nu poată negocia. Liderul Podemos, Pablo Iglesias este văzut ca un nou Tsipras, dar într-o țară mult mai dezvoltată.

Din punctul de vede al politicii externe, Spania s-a înscris perfect în logica dictată de Statele Unite.

• Polonia

Polonia este țara cu cea mai puternică dezvoltare dintre republicile foste comuniste. Datorită populației numeroase, Polonia are 51 de locuri în Parlamentul European. Donald Tusk, fostul președinte al Poloniei/Guvernator american este acum preşedintele Consiliului European. Acesta este primul lider dintr-o țară fostă comunistă care ocupă o funcție importantă în cadrul Uniunii Europene.

Polonia are o politică declarată pro-americană și anti-rusească.  În acest moment, Polonia fiind statul din estul Europei, cel mai ostil Federației Ruse.

• România

România este a șaptea țară ca marime din Uniunea Europeană, cu 32 de europarlamentari. După un an 2014 foarte activ, cu alegeri europarlamentare și prezidențiale, țara se confruntă cu un val de arestări pe toate paliere clasei politice. Aceste arestări în masă blochează sistemul adimistrativ, deoarece birocrația românească nu poate funcționa și nu funcționat vreodată în litera legii.

Din punct de vedere al politicii externe, România este unul dintre cei mai duri contestatari ai Moscovei, aplicând cu desăvârșire ideile venite de la ambasada SUA. Terminarea bazei militare de la Deveselu este desăvârșirea acestei relații de vasalitate dintre administrația de la București și oficialii ambasadei americane.

• Olanda

Țările de Jos sunt bine ancorate în economia europeană, iar politica externă este clar pro SUA. Deși se vorbește de partidele de extremă dreapta olandeze, aceastea obțin scoruri electorale mici, iar influența lor este redusă. Olanda trimite 26 de europarlamentari în PE, majoritatea în PPE.

• Belgia

La fel ca Țările de Jos, Blegia este un stat implicat în Uniunea Europeană, cu o vizune pro-SUA. Deși Belgia are decât 21 europarlamentari, are o mare influență  în cadrul politicilor europene, datorită funcționarilor belgieni din organismele UE.

• Grecia

Pentru Grecia, anul 2015 a venit cu o schimbare imensă din punctul de vedere al poziționarii externe. Victoria Siryza schimbă raporturile de subordonare cu troica (Comisia Europeană, Banca Central Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) și aduce un val de speranță grecilor.

În raport cu Rusia și Statele Unite, Grecia s-a poziționat de parte Federației Ruse, fiind împotriva sancțiunilor europene, dictate de la Washington. În acet moment, încă se dă o luptă între instituțiile UE, și noul premier al Greciei, Tsipras pentru acceptare faptului că Grecia trebuie să-și decidă singură viitorul.

• Ungaria

Ungaria și-a arătat deschis simpatia pentru politica promovată de Moscova. Poziția lui Viktor Orban a deranjat mult SUA și Uniunea Europeană, dar Ungaria și-a păstrat convingerile. Din această politică, până acum nu avut decât de câștigat, având un tarif preferințial la gazele importate din Rusia.

Pentru aliații din NATO și UE, această politică este văzută ca o trădare, dar totuși Ungaria nu este sancționată,  deoarece o răcire și mai intensă a relațiilor SUA/UE – Ungaria ar face Ungaria și mai apropiată de Moscova, iar acest lucru ar fi de neaccepat pentru Statele Unite.

• Cehia, Slovacia, Slovenia

Deși nu au fost la fel de categorici ca Viktor Orban,  premierul slovac Robert Fico, preşedintele ceh Milos Zeman și mai mulți politicieni sloveni au fost împotriva sancțiunilor europene împotriva Federației Ruse. La nivelul uniunii Europene, cele trei state au 43 de europarlamentari, iar statutul de membri ai Pactului de la Visegard le dă o mai mare putere de negociere.

• Suedia și Finlanda

Finlanda şi Suedia intenţionează să-şi extindă cooperarea în domeniul apărării. Deoarece ambele țări nu fac parte din NATO, acestea se simt amenințate de expansiunea Rusiei. La nivel european aceste țări ocupă 33 de posturi de europarlamentari. În ceea ce priveste politica externă, acestea au încercat să păstreze o oarecare nutralitate, deși sentimentul anti-rusesc este accentuat.

• Danemarca

Deși este o țară cu un număr redus de locuitori, Danemarca este o țară destul de activă pe scena internațională. Este membru fondator atât al NATO, cât și al Uniunii Europene. Între 2009 și 2014, Anders Fogh Rasmussen, fost premier al Danemarcei a fost Secretar General al NATO. Politica externă a Danemarcei este clar îndreptată spre NATO.

• Lituania, Letonia și Estonia

Țările Baltice sunt cele mai afectate state europene de sancțiunile împotriva Rusiei. Deși sunt membre UE și NATO, o parte consistentă din economia acestor țări este reprezentată de schimburile cu Rusia. Din punct de vedere al poziționări, aceste state sunt apropiate de Washington și ostile Federației Ruse. Este interesant ca fiecare dintre acete  țări are o importantă minoritate rusească. În cadrul Parlamentului European, Țările Baltice au 23 de europarlamentari.

• Portugalia și Irlanda

Acest state sunt membre cu drepturi depline atât în UE cât și în NATO. Orientarea politicii lor externe este spre Washington.

• Austria

Politica externă a Austriei este foarte asemănătoare cu cea a Germaniei. Aceasta și-a urmărit interesele economice, atât în relațiile cu UE cât și în cele cu Rusia. Austria s-a opus continuării sancțiunilor împotriva Rusiei, datorită  cooperării economice, mai ales la nivel energetic (OMV și Gazprom). Austria este bine reprezentată la nivel european, având mulți în funcționari în posturi cheie ale aparatului administrativ european.

• Bulgaria

Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană este împărțită între influența NATO/UE  și influența exercitată de Rusia. S-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei, a susținut proiectul South Stream, dar nu este suficient de puternică pentru a-și impune punctul de vedere nici în relația cu Occidentul nici în cea cu Federația Rusă.

• Cipru

Cipru este una dintre puținele state UE, care nu este și membru NATO. Deși există baze englezești pe tritoriul său, Cipru  poate fi catalogată ca o țară favorabilă Rusiei. Cipru este cunoscut ca paradisul fiscal unde majoritate oligarhilor ruși își păstrează banii. S-a opus vehement sancțiunilor împotriva Rusiei, și a semnat, de curând, un acord cu oficialii de la Kremlin pentru ca flota rusească să poată folosi porturile din Cipru.

• Croația

Croația este cel mai nou stat al Uniunii Europene (2013) și are 11 europarlamentari. Membră a NATO din 2009, Croația sprijină toate demersurile făcute de SUA. Cnform ultimelor declarații ale oficialilor croați, intenționează să livreze Forțelor Aeriene din Ucraina 14 elicoptere de transport militare Mi-8 MTV-1 în sprijinul operațiunilor militare ale armatei ucrainene în estul ţării.

• Luxemburg și Malta

Aceste microstate nu au o agendă externă proprie, orientarea lor fiind, exclusiv, spre SUA și NATO.

Acesta este doar începutul…

La nivel european se formează o elită care își dorește autoderminare statelor pe care le conduc. Propaganda americană explică foarte clar că orice stat care nu împărtășește agenda Washingtonului este ”vândut rușilor”, deoarece statele europene nu au dreptul la o politică externă proprie, ele trebuie să facă parte dintr-o agendă, americană sau rusească.

Tsipras în Grecia este cel mai notoriu caz, dar alături de el sunt și Matteo Renzi, Viktor Orban, Victor Ponta, Robert Fico, Milos Zeman, Pablo Iglesias și Nicos Anastasiades. Aceștia sunt oamenii politici europeni, care nu, nu sunt vânduți rușilor, dar marele lor atu este că nu sunt vânduți nici americanilor. Ei sunt politicienii care înțeleg perfect principiul de realpolitick și îl aplică pentru binele statelor pe care le conduc.

Acești politicieni, majoritatea educați în spiritul american, și-au dat seama că Europa trebuie să-și decidă singură soarta, și-au dat seama că Europa nu trebuie condusă prin austeritate, și-au dat seama ca Europa este puternică  dacă se trezește.

La mijlocul secolului trecut, după cel de-al Doilea Război Mondial, SUA continua lupta pentru Europa, doar că inamicul nu mai era Germania hitleristă, ci Rusia și pericolul roșu care pândea Europa de Vest. Astfel, pe lângă planul Marshall de dezvoltare economică, în plan politic, SUA a susținut conducerile ex-fasciste ale Portugaliei, Spaniei, Greciei și în parte ale Italiei.

Istoria se repetă: jucătorii sunt aceiași, Pax Americana e atotputernică, metoda „războiul e pace și tortura binefacere“ a devenit rețetă de success, în timp ce guvernatorii “compradores” asigură controlul geopolitic prin controlul funcțiilor-cheie în ambasade, ministere, etc.   Rezultatul îl vom vedea cu toții, dar mai ales COSTURILE le vom plăti cu toții…

Autor: Gandeste.org