Pentru a intelege anumite aspecte ale situatiei economice actuale, merita sa luam in calcul fenomenul denumit de specialisti “flight to safety” (“fuga spre siguranta”). Atunci cand investitiile in anumite active, precum actiunile, obligatiunile sau valutele din Europa, Asia sau pietele emergente incep sa para prea riscante, investitorii institutionali din toata lumea isi directioneaza atentia spre obligatiunile guvernului SUA. Pentru a implementa masurile de stimulare economica, guvernele lumii au nevoie de bani pentru a investi in economie sau pentru a sprijini institutiile financiare care au ajuns in pragul insolventei din cauza crizei economice. In acest context, exista o lupta acerba pentru fluxurile investitionale. Aceasta lupta nu poate fi dusa prin metode directe, insa elitele politico-economice nationale devin deosebit de inventive atunci cand insasi existenta acestora este pusa in pericol.
Exemplu concret. Guvernul SUA are nevoie de un influx continuu de investitii in obligatiunile pe care le vinde pe banda rulanta. Deficitul bugetar al SUA a ajuns la un nivel record de 1,42 trilioane de Dolari in 2009 si este mai mult ca sigur ca deficitul pe 2010 va fi substantial mai mare. Datoria publica totala se ridica la 12,4 trilioane de Dolari si guvernul este perfect constient de faptul ca din ce in ce mai putini investitori sunt dispusi sa investeasca bani in obligatiunile unui stat care are probleme structurale in economia nationala si un deficit substantial al contului curent. Mai mult decat atat, obligatiunile americane cu o maturitate de 10 ani au o dobanda putin mai mare de 1%, iar din ce in ce mai multi specialisti ajung la concluzia ca aceasta dobanda este prea mica pentru a compensa riscurile asociate unei astfel de investitii. In cazul dat, riscurile asociate investitiei nu tin de riscul de neplata, in cel mai rau caz guvernul american poate “tipari” banii necesari, riscurile tin de deprecierea Dolarului care ar putea fi provocata de masurile vadit inflationiste ale guvernului.
In mod normal, solutia pentru o asemenea problema ar fi cresterea dobanzilor la obligatiunile guvernului SUA, insa aceasta solutie este absolut inacceptabila pentru americani. Cresterea dobanzilor la obligatiuni ar forta inrautatirea conditiilor de creditare in intreaga economie si ar submina in mod decisiv eforturile guvernului de a stimula economia prin acordarea de credite cu dobanda 0% pentru bancile investitionale privilegiate. In aceste conditii, unica speranta pentru guvernul american este ca investitorii sa aleaga obligatiunile americane nu din motiv de atractivitate, ci din motivul sigurantei investitionale conform criteriului “raului cel mai mic”. Desigur, in acest context, articolul din New York Times care descrie cu lux de amanunte masinatiile bancii Goldman Sachs pentru a ascunde dimensiunea reala a datoriei publice a Greciei poate parea fie o coincidenta fericita, fie un “sacrificiu de dama” demn de un mare maestru al jocurilor economico-politice. Scandalul legat de datoria publica a Greciei a provocat fenomenul de “flight to safety” si obligatiunile guvernului SUA au gasit noi cumparatori, Dolarul s-a intarit in comparatie cu Euro, iar oficialii care gestioneaza programele de stimulare a economiei americane au putut rasufla usurati. Raspunsul politicienilor europeni ramane unul incoerent. Evident, exista o grupare a politicienilor europeni, mai ales a celor din Italia, Spania, Irlanda, Portugalia, care insista ca Grecia sa fie salvata cu orice pret, scopul operatiunii de salvare fiind mentinerea integritatii zonei Euro. In acelasi timp, exista suspiciunea ca sustinatorii salvarii Greciei de fapt incearca sa creeze un precedent foarte util pentru viitoarele operatiuni de salvare ale Italiei, Portugaliei, Spaniei si Irlandei, care vor putea fi facute cu ajutorul banilor platiti de contribuabili germani si francezi. Politicienii din Germania si Franta ar putea folosi situatia creata pentru a scoate in afara zonei Euro tarile care nu si-au respectat angajamentele ce tin de deficit bugetar si transparenta a datoriei publice. Un consens pan-European sau, cel putin, o pozitie ferma franco-germana inca nu exista. Este foarte posibil ca decizia finala sa fie acordarea de sprijin financiar pentru Grecia, o solutie proasta care doar va amana putin criza bugetara inevitabila a altor tari din Uniune. Din pacate, Comisia Europeana nu are solutii concrete si nici vointa politica sa aplice masurile dure necesare pastrarii stabilitatii Uniunii Monetare Europene. Ne putem astepta, in timpul cel mai apropiat, la crize asemanatoare in Italia, Irlanda, Spania si Portugalia. Unicul beneficiar al acestei situatii va fi guvernul SUA, care va putea sa-si finanteze in continuare programul de relansare a economiei cu banii obtinuti de la investitorii care se vor teme de criza bugetara europeana mai mult decat de inflatia din SUA.
sursa: cronicaromana
Adauga comentariu