“În circumstanţe excepţionale, reacţii excepţionale”. Astfel califica ministrul spaniol de Finanţe, Elena Salgado, a cărei ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, măsurile adoptate de “cei 27”, inclusiv România, în noaptea de duminică spre luni, pentru a îndepărta îngrijorările legate de capacitatea unor state europene supraîndatorate de a pune ordine în banii publici, care minează încrederea în moneda unică şi creează puternice turbulenţe pe pieţele internaţionale. Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au pus în funcţiune un mecanism de stabilizare de 750 de miliarde de euro, în colaborare, dacă va fi necesar, cu FMI, care ar contribui cu 250 de miliarde.
În acelaşi timp, băncile centrale europene au anunţat că au început să cumpere datorii publice şi private din zona euro pentru a susţine acest efort internaţional. Primele reacţii ale pieţelor sunt încurajatoare, dar analiştii consideră că pachetul de măsuri anunţate reprezintă o soluţie pe termen scurt. Şi liderii din zona euro, care s-au întâlnit vinerea trecută, au ajuns la aceeaşi concluzie. Ei au căzut de acord că soluţia pe termen lung este înăsprirea disciplinei bugetare. Consolidarea finanţelor publice, adică reducerea cheltuielilor statului, este o prioritate pentru toate ţările cu deficite şi datorii mari. În scopul asigurării că Pactul de stabilitate şi creştere va fi respectat din nou rapid, s-a convenit crearea unui sistem de sancţiuni mai eficient. Spania şi Portugalia au declarat deja că vor proceda, până la 18 mai, la noi reduceri ale deficitului bugetar pentru 2010 şi 2011.
Măsuri de austeritate au fost anunţate şi de autorităţile române. Măsurile sunt foarte dure, dar absolut necesare. Când cheltuielile publice cresc, în timp ce veniturile statului scad, nu ai altă posibilitate de a acoperi găurile tot mai mari din buget decât împrumutându-te pe pieţele internaţionale până rişti să intri în încetare de plăţi. Una dintre cauzele actualei situaţii dramatice este legată de faptul că în 2005-2006, când se concepea bugetul pentru 2007, nu s-a creat spaţiu fiscal pentru partea de cofinanţare românească a proiectelor europene. O pătrime din valoarea proiectului ar fi atras alte trei pătrimi nerambursabile. Accelerarea absorbţiei fondurilor europene ne-ar fi permis să creştem investiţiile în infrastructură, să creăm noi locuri de muncă şi să aducem mai mulţi bani la buget. Nu s-a procedat aşa, pentru că încă de pe atunci se plănuia creşterea unor cheltuieli permanente, cum sunt salariile şi pensiile, fără să existe surse de finanţare permanente, ci numai excepţionale, cum sunt şi împrumuturile de la FMI.
O altă cauză ţine de faptul că în România primează politicul, nu economicul. Împrumutul de la FMI şi Uniunea Europeană s-a făcut pentru a cumpăra timp. Altfel spus, pentru ca ajustările care se impun în scopul revenirii la echilibru să nu se facă dintr-odată, ci treptat, astfel încât să fie suportate mai uşor de populaţie. Actualul Guvern a întârziat însă foarte mult reformele. Să nu credeţi că cei de la Finanţe nu ştiau ce au de făcut, dar nu au intrat în bătălia pentru reducerea derapajului bugetar, deoarece erau convinşi că la noi primează politicul. Nu deschidea bine gura ministrul Vlădescu să spună ce vrea să facă, pentru că politrucii din PD-L săreau ca arşi şi îi cereau demisia. Când însă buboiul a luat dimensiuni îngrijorătoare, s-a recurs, din păcate, la bisturiu. Cei care declară că măsurile de austeritate anunţate echivalează cu un genocid social probabil că nu realizează ce spun. Genocidul social s-ar fi putut produce, doar dacă nu ar fi fost luate asemenea măsuri. Pentru că întregul sistem de pensii s-ar fi prăbuşit, iar statul nu ar mai fi avut bani să-şi plătească funcţionarii şi să-şi susţină serviciile publice, care, şi aşa, sunt într-o situaţie deplorabilă.
Gheorghe Cercelescu
sursa: gandul.info
Adauga comentariu