Dat fiind că ponderea deținută de capitalul extern în economia României ajunge la 48% (un LINK AICI), ar fi fost de așteptat ca acest capital să aibă un profit semnificativ mai mare decât cel autohton și să contribuie în cea mai mare măsură prin plata de impozite la bugetul de stat: în definitiv, companiile străine sunt / ar trebui să fie un exemplu de productivitate și respect al tehnologiei.
În realitate, profitul este realizat în proporție de aproape trei cincimi de către capitalul românesc și doar pierderile sunt fifty-fifty.
Astfel, se ajunge ca rezultatul net pozitiv să fie obținut în proporție covârșitoare de către capitalul autohton (77%), de unde ar rezulta că activitatea desfășurată de acesta este semnificativ mai eficientă.
De unde derivă și întrebarea: dacă facem abstracție de necesitatea de a alimenta deficitul de cont curent ( care a și scăzut destul de mult, undeva în jur 1% din PIB), de ce ar fi de dorit creșterea ponderii investițiilor străine în totalul investițiilor?
Contrar tuturor prejudecăților și poveștilor vehiculate, până și pierderea consemnată de Ministerul Finanțelor în dreptul capitalului autohton gestionat de stat este cu mult mai mică raportată la profit decât pierderile comunicate de capitalul străin față de profitul aceluiași capital. Adică mai puțin de 60% față de ceva mai mult de 80%. Ceea ce ar sugera că nu doar capitalul privat românesc este mai eficient decât cel străin dar și cel de stat.
Și atunci, din perspectiva utilității pentru dezvoltarea societății românești, se poate pune problema de ce am mai făcut privatizarea a circa 7.500 de întreprinderi în schimbul a 7 miliarde euro ( dintre care aproape o treime au venit din megatranzacția vânzării BCR către grupul Erste). Și cam în ce măsură ne-a folosit, dacă anul trecut impozitul pe profit a adus la buget doar 12,2 miliarde lei sau 1,8% din PIB, cam jumătate din impozitarea salariilor și veniturilor (23,7 miliarde lei, respectiv 3,5% din PIB).
Din moment ce contribuţia la valoarea adăugată brută în economia României prin rezultatul net al capitalului autohton este de vreo 3 ori mai mare față de cea a capitalului străin (ceea ce tradus în bani înseamnă un plus de aproximativ 2 miliarde de euro), care este motivația plasării banilor la noi și nu în altă parte ?
Desigur, se poate explica acest fapt și prin perioada încă destul de scurtă pentru recuperarea unor investiții și prin faptul că mai este până la atingerea acelui break-even point la care se recuperează sumele inițiale și se intră pe profit. Dar terenul de joc a fost și este același pentru toți participanții, români sau străini, ceea ce înseamnă că nu se poate da vina exclusiv pe ”suprafața gazonului” pentru jocul prestat.
Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu susține că firmele cu pierderi dezinvestesc şi se finanţează tot mai mult din datorii. Soluţia constă în recapitalizare sau ieșirea din piață. Necesarul de recapitalizare ar fi de 10,8 miliarde euro (din care 6,3 miliarde euro firme cu capital străin şi 4,5 mld. euro firme private autohtone) pentru atingerea a 50% din capitalul social, aşa cum prevede legea. Respectiv 19,9 miliarde euro (din care 13 miliarde euro firmele cu capital străin și 6,5 miliarde euro firmele private autohtone şi 0,4 miliarde euro companiile de stat) pentru atingerea a 100% din capitalul social iniţial.
Dacă datele contabile nu arată prea grozav pentru firmele cu capital străin, utilitatea lor se relevă, în fine, pe zona schimburilor externe și al integrării în marile lanțuri de producție mondiale. Din totalul de 60 miliarde de euro investiții străine directe, 51% sunt localizate în sectoarele producătoare de bunuri și servicii comercializabile la export (tradables).
Ele au o contribuție esențială la echilibrarea schimburilor externe (rămase, totuși, cronic deficitare, cu un grad de acoperire al importurilor cu exporturi în scădere în prezent după ce reușise să treacă pragul de 90%). Respectiv, vin să dea cam două treimi din exporturile de bunuri.
Rămân cele 49% din ISD plasate în sectoare precum construcțiile și serviciile ( în prinicipal comerțul), care acoperă preponderent necesitățile pieței interne.
Autor: Marin Pana
Sursa: Curs de guvernare
Adauga comentariu