Absolut toate schimbările care au avut loc în istoria omenirii în modul de organizare al comunității (de la cele mai mici pînă la marile imperii și statele națiune) au avut două componente principale: socialul și inovația. Cele două elemente esențiale și interdependente reprezintă mobilul oricărei schimbări în modul de organizare umană.
Totdeauna organizarea socială a fost și este dependentă de nivelul de inovație existent. De-a lungul istoriei civilizațiile care dețineau o armă nouă sau o serie de cunoștințe tactice sau de organizare socială au fost mereu civilizațiile conducătoare. Romanii au reușit să-și construiască marele imperiu printr-o organizare socială net superioară celor existente pînă atunci, iar vikingii și-au menținut supremația cu ajutorul acelor ambarcațiuni acvatice foarte rapide și a armelor pe care le dețineau. Toate marile civilizații și-au pierdut supremația numai în momentul în care unicitatea avantajului adus de o organizare socială mai bună sau de inovație a dispărut sau a fost depășit în eficiență de un alt sistem mai performant. Acolo unde inovația a fost prezentă la mai multe comunități la același nivel, organizarea socială a făcut diferența între dominator și dominat, între administrator și administrat.
De fapt, legatura dintre organizarea socială și inovație este una organică, cele două laturi neputînd fi total despărțite. Toate aspectele vieții unei comunități depind de cele două variabile, inclusiv domeniul economic.
Aș putea să afirm chiar faptul că modelul de organizare socială și inovația crează paradigma socială și definesc categoric modul de gîndire și acțiune umană, succesiunea acestora avînd la bază criteriul de eficiență, iar timpul fiind mărimea fizică care validează acestă eficiență.
Apariția monedei în schimburile de bunuri, apariția bursei, a etalonului de metal prețios, a băncilor centrale, a rezervelor fracționare, a derivatelor financiare și mai nou a certificatelor de emisii de carbon au la baza lor o evoluție a inovației și o mai bună adaptare/ organizare socială. Și putem generaliza; orice evoluție – de la arme pînă la cel mai neînsemnat aspect al vieții – se bazează pe inovație și organizare socială. Ca axiomă, o mai bună organizare socială are potențial să genereze inovație, iar inovația prezentă într-o comunitate poate să schimbe organizarea socială.
De exemplu, băncile primitive erau doar niște simple depozite de metale; tiparul a făcut posibilă apariția bancnotelor și a biletelor emise de bancă și a creat premisele apariției băncilor centrale, iar computerul a făcut posibilă existența rezervelor fracționare, a tranzacțiilor electronice și a monedei scripturale. Observați că evoluția inovației reflectată de istoria monedei se bazează pe o serie de schimbări sociale, pe o optimizare a relațiilor sociale și o adaptare a lor la noile realități. Micile erori în organizarea socială au fost eliminate de istorie, ineficiența nu a rezistat niciodată în timp.
Părerea mea este că acum omenirea (datorită globalizării, inovației și a posibilităților multiple de socializare oferite de inovație) se află la un moment în care acestă paradigmă socială se schimbă.
Unde ne aflăm?
În primul rînd granițele au căzut în fața capitalurilor, inovația a eficientizat comunicarea și comerțul pînă la nivele de neimaginat cu cîțiva zeci de ani în urmă. Naționalismul, societățile centrate pe religie (ex. statele musulmane) sau cele totalitare aparțin deja trecutului (ineficiența lor a fost demonstrată). Cele două variabile interdependente – organizarea socială și inovația – crează istoria. În al doilea rînd domeniul energiilor alternative își începe expansiunea. Sistemul în care omul percepe și cuantifică valoarea se schimbă, se reformează continuu, iar inovația/ cercetarea a devenit lucru de echipă.
Aici se impune o mențiune: schimbarea acestei paradigme sociale se petrece la o scară temporală cuantificată în zeci de ani/ ani, cu cît inovația evoluează cu atît viteza de adaptare a socialului crește, implicit durata de schimbare a modului de organizare socială scade. Uitați-vă numai în ultima sută de ani cît de mult a evoluat inovația, cîte tipuri de organizare socială au existat și cîte schimbări adaptive au avut loc în lumea întreagă.
Sistemul economic nu este altceva decît o parte a organizării sociale, iar schimbarea paradigmei de care povesteam nu înseamnă nimic altceva decît o adaptare a economicului la noile realități. Este posibil ca viitorul să ne descopere că nu mai avem nevoie de forma actuală a monedei, iar criteriul schimbului/ alocării resurselor să fie reprezentat de o cuantificare a inteligenței.
Cert este faptul că orice paradigmă socială (exact așa cum am definit-o – o îmbinare organică a organizării sociale și a inovației) a cărei ineficiență a fost dovedită nu mai poate fi experimentată din nou. Ca urmare, în domeniul economic este imposibilă o reîntoarecere la etalonul de metal prețios sau o desființare a băncii centrale sau a monedei și revenirea la sistemul bancar anterior apariției băncii centrale. Nostalgiile sînt bune doar ca exercițiu de imaginație în acest caz. Contextualizarea oricărei idei de reformă și dezvoltare ulterioară și legarea ei de paradigma socială actuală este cheia testării validității.
Așa cum am afirmat, schimbarea acestei paradigme sociale este destul de lentă și nu se petrece peste noapte (pentru cei interesați, dar vor fi destul de mulți care vor fi surprinși :-) ), ca atare orice zvon de schimbare iminentă se bazează doar pe ne-cunoaștere.
Deci eficiența este legea care guvernează activitatea umană și determină schimbarea paradigmei sociale. ‘Criză’ este denumirea generică a perioadei de timp în care această paradigmă socială se schimbă. Această evoluție este firească, normală, iar faptul că vom trăi și vom experimenta un nou mod de organizare socială mult mai eficient decît ceea ce am avut pînă acum ar trebui să ne bucure.
Daniel Cazangiu
sursa: scenariieconomice.blogspot.com