“Gustul din copilărie” al legumelor a devenit pentru cei mai mulţi dintre noi doar o amintire în condiţiile în care majoritatea produselor din supermarketuri sunt de import, iar în pieţe cu greu se mai găsesc roşii, ardei sau vinete care să nu fi fost supuse tratamentelor chimice. În cazul în care sunteţi dispuşi însă să plătiţi şi până la de trei-patru ori mai mult, alternativa o pot constitui fermele bio care s-au dezvoltat în ultimii 3-4 ani în jurul marilor oraşe şi care livrează marfa direct la domiciliul clientului în urma unei comenzi online.
Livrările se fac o dată sau chiar de două pe săptămână, clienţii având posibilitatea să opteze fie pentru un abonament în baza căruia să primească legume de sezon, fie pentru o comandă actualizată de fiecare dată, în funcţie de nevoi. Livrarea se face la mai puţin de 24 de ore de la recoltare, în special seara şi este gratuită în cele mai multe cazuri. Majoritatea producătorilor au şi puncte fixe în care livrează marfa în zile prestabilite.
Dacă problema gustului şi cea a transportului sunt astfel rezolvate, pentru potenţialii clienţii rămâne problema preţului care este şi de până la trei-patru ori mai mare decât în pieţe sau la supermarket. Astfel, un kilogram de cartofi costă 4-6 lei, faţă de 1,5-2 în piaţă, unul de castraveţi 8 lei, faţă de 2-2,5 lei, roşiile sunt 8-9 lei, faţă de 2,5-3 lei. Un kilogram de vinete bio costă 9 lei, faţă de 2,5 lei la piaţă, iar unul de ceapă 5 lei, faţă de 2,5 lei. Iar exemplele ar putea continua.
Cum explică producătorii preţurile mari
„Nu există nici un retailer în România care să aibă altă comunicare în afară de cel mai mic preţ. Pentru acele preţuri foarte mici trebuie să faci compromisuri. În general, se renunţă la gust şi nutrienţi. Foloseşti o genetică care să-ţi permită să scoţi acel preţ de 50 de bani pe kilogram, dar folosind soiuri tradiţionale, acest lucru este imposibil. Este vorba de un produs premium. Diferenţa dintre o roşie eco şi una obişnuită este ca diferenţa dintre un Mercedes şi un Logan”, spune Andrei Barbu, proprietarul Coşuldelegume.ro.
Vorbim aşadar de produse pe care nu şi le poate permite oricine. Foarte rar numărul clienţilor acestor ferme depăşeşte 100 săptămânal. Chiar dacă poate părea o cifră mică, majoritatea fermelor au început aceste business-uri cu 5-10 clienţi.
„Preţul se justifică prin faptul că la o cultură bio pierderile sunt foarte mari având în vedere că nu se folosesc pesticide şi insecticide, aşadar producţia este mai mică. În plus, perioada de dezvoltare este mai mare. Astfel, dacă o salată în producţia normală se dezvoltă în 3-4 săptămâni, o salată bio are nevoie de 3 luni sau chiar mai mult”, explică Marin Dumbravă, proprietarul fermei Biodumbravă.
„Skills-urile noastre nu sunt în a da cu sapa”
La 80 de kilometri de Bucureşti, sub soarele încă arzător din Câmpia Bărăganului, se întind pe mai bine de două hectare şi jumătate culturi de ardei quadrato d’asti giallo sau corno ti toro roso, de mangold, kale, frisee, roşii pinkbrandywine sau yellowbrandywine, morcov alb sau mov, sfeclă roşie, dar şi albă sau portocalie, vinete diamond sau aragon, broccoli, mazăre, varză, gulie, conopidă sau roşii de Buzău.
„Dacă e să faci un produs deosebit, fă-l deosebit până la capăt, nu te opri”, explică Andrei Barbu, un tânăr de 30 de ani care a dat o slujbă în IT bine plătită pe o afacere în agricultură neprofitabilă încă – de a planta soiuri premiate şi recunoscute la nivel internaţional.
„Skills-urile noastre nu sunt în a da cu sapa, ci în a găsi o strategie care să aducă un produs foarte bun pe piaţă şi prin care să găsim clienţii cărora să le vindem acele produse. De dat cu sapa pot da mai mulţi. De făcut o strategie, o imagine, un branding, un site, a avea know-how-ul necesar despre ce produci şi a-i explica unui om de ce produci ceea ce produci, acesta este business-ul de fapt”, explică Andrei.
Face agricultură ca acum mai bine de 50 de ani: fără insecticide, pesticide sau alte substanţe chimice, în plin câmp. Dovadă stau costreiul, o buruiană „mai rea decât seceta” care sufocă plantele, viermii care îşi găsesc adăpost în cele mai gustoase roşii, şi legumele atinse de boală care zac în praful Bărăganului. Andrei îşi cuantifică atent şi îngrijorat pierderile: „Două, şase, zece, 14 fructe pierdute din cauza viermilor. Asta e! Viermele vrea să se hrănească, nu numai să-şi umple stomacul aşa cum vor oamenii”.
Singurele „cuceriri” moderne pe care le foloseşte sunt plasele de semiumbrire, sistemul de irigare care include câteva zeci de kilometri de benzi de picurare şi două motopompe, precum şi alte câteva instrumente agricole de mici dimensiuni.
Ferma lui Andrei nu este certificată bio, un proces destul de costisitor şi care durează câţiva ani, dar spune că nu foloseşte substanţe chimice „pur şi simplu”.
„Lumea consideră că ori este perfect organic ori este chimizat până la Dumnezeu şi înapoi. Cred că există un trade off (compromis –n.r.) undeva. Adică să faci un tratament chimic la început când planta este mică şi să livrezi un produs plin de nutrienţi, la un preţ acceptabil, mai degrabă decât să livrezi un produs la un preţ premium, plin de nutrienţi, dar în cantitate atât de mică încât trebuie să fac licitaţie ca să îl obţii”, explică Andrei principala problemă a produselor bio: preţul mare generat de producţii mici.
Până ca acest compromis să fie acceptat de consumatori, apelează la alte soluţii. Nu departe de baraca din lemn unde două angajate pregătesc pungile cu legume pentru livrarea din ziua următoare, cresc puii.
„Păsările sunt crescute pe câmp unde ciugule buruienile, mănâncă orice, aşa că acolo un mai creşte nimic, iar la anul, pe lângă faptul că îngraşă terenul, găinaţul de pasăre fiind foarte bun, te lasă şi fără buruieni. Şi atunci, pui o cultură furajeră, creşti puii, ei îţi îngraşă solul, iar anul următor acolo pui roşile cele mai bune acolo”, spune Andrei.
O parte dintre legumele recoltate de pe câmp ajung la clienţi sunt formă de conserve. Angajaţii lui Andrei tocmai au terminat de pregătit 70 de borcane de zacuscă. Exact ca pe vremea bunicii: cu toate ingredientele coapte pe grătar şi fierte într-o căldare mare, pe pirostrie. Un borcan de zacuscă costă 22 lei, dar Andrei are dubii dacă o să iasă pe plus sau pe minus. După 40 de ore de muncă, 70 de borcane de zacuscă se răcesc lent, pentru a rezista, într-o cutie mare de carton, protejate de câteva bucăţi de polistiren. Urmează să fie etichetate şi livrate.
Cine consumă legume bio
Cosumatorii de produse bio se împart în trei categorii, potrivit producătorilor. Este vorba despre tineri până în 35 de ani preocupaţi de un stil de viaţă sănătos, cu venituri peste medie şi foarte bine informaţi, de părinţi cu copii foarte mici care cumpăra produse bio pentru aceştia şi de cei care suferă de diverse boli şi folosesc aceste produse în cadrul terapiilor la care recurg.
Românii care aleg să aibă pe masă legume bio comandă produse o dată pe săptămână, iar valoarea medie a unui coş este de 50-60 de lei, potrivit producătorilor. Numărul acestora creşte de la an la an, dar producătorii îi caracterizează ca fiind inconsecvenţi, ceea ce le creează probleme în gestionarea producţiei.
„Clienţii fideli comandă cel puţin o dată pe săptămână. Sunt, bineînţeles şi clienţi care comandă când îşi aduc aminte, o dată la 2-3 săptămâni. Din păcate nu toată lumea comandă de fiecare dată. Avem clienţi care au solicitat să primească email, dar nu au comandat apoi niciodată. În plus, comenzile nu se potrivesc cu producţia grădinii, avem uneori surplusuri mari pe care trebuie să le aruncăm, alteori comenzile depăşesc producţia noastră”, spune Ionuţ Nicoară, proprietarul Bănătăţi din Ţara Făgăraşului.
Cele mai căutate produse bio
Producătorii nu ajung la un consens în ceea ce priveşte vedeta legumelor bio. Unii dintre ei spun că cele mai căutate sunt roşiile, alţii vorbesc despre morcovi sau salată ori legume mai puţin cunoscute cum sunt kalele sau mangold, recunoscute pentru proprietăţile lor nutritive.
Specificul business-ului cu produse bio
Pornite din pasiunea pentru agricultură şi/sau dorinţa de a mânca sănătos sau văzute pur şi simplu ca o investiţie, fermele bio nu aduc profit decât după trei-patru ani, în ciuda preţurilor mari pe care le practică producătorii.
Investiţia iniţială pentru un astfel de business este de 4.000 până la 10.000 de euro, dar poate ajunge pe parcurs şi până la 100.000 de euro.
Pe lângă problemele oarecum previzibile ale unui astfel de business – producţie mică, resursele umane, inconsecvenţa clienţilor – unii producători acuză concurenţa neloaială.
„”Concurenţii” noştri nu produc nimic, s-au rezumat în a livra legume şi produse tradiţionale făcute de alţii. Producătorii le aduc totul gata împachetat la uşa, iar ei doar le duc mai departe la clientul final, cu un adaos între 30 şi 50%. Profitul ăsta nu-l atinge producătorul în veci, mai ales că el munceşte tot anul, iar speculantul trei minute”, spune Ionuţ Nicoară.
Din punctul de vedere al lui Andrei Barbu, aşa-zisă concurenţă nu este o problemă. „Nu e o problemă reală. Intermediarii întotdeauna au un rol pe piaţă. Ei răspund unei cereri reale din partea consumatorului final. Dacă producătorii ar putea să rezolve toate cererile consumatorilor, nu ar exista intermediari pentru că nu ar avea loc pe piaţă. Modul în care comunică cu clientul, le prezintă şi le face disponibile pentru consumatorul final, rezolvă sau aduc probleme. Există concurenţă, dar toate instrumentele se află la producător. Disponibilitate produsului, indiferent de preţ, este cheia succesului”.
Autor: Ramona Loznianu
Sursa: Gandul
Adauga comentariu