C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Drumul Fascismului Duce la Bruxelles

imagine-articol-2Duce. Il Duce. Il Duce Benito Mussolini. Aduce. Mult aduce. Uniunea Europeană aduce tot mai mult cu Italia lui Mussolini. Sistemul politic şi angrenajul socio-economic aşa cum este construit în UE evadează tot mai mult de la principiile democraţiei reprezentative, iar piaţa liberă concurenţială nu mai constituie deja reper pentru Europa. Dimpotrivă fascismul, cooperarea până la contopire a puterii de stat cu cea a corporaţiilor, ni se dezvăluie ca fiind esenţa construcţiei europene. Ceea ce acum aproape un veac părea a fi scorneala unui dictator excentric, ni se dezvăluie a fi un sistem politico-social tot îmbrăţişat pe scară largă în lumea occidentală în ultimele zeci de ani.

Astăzi se împlinesc 130 de ani de la naşterea fostului dictator al Italiei, Benito Mussolini, un inovator politic de geniu, tragem concluzia, din moment ce atâtea state occidentale fac eforturi să îi copieze modelul de dezvoltare care pare a fi reţeta de eficienţă pentru secolul al XXI-lea. După efortul transatlantic de a doborî puterile Axei în al doilea război mondial, acum chiar statele câştigătoare de pe ambele maluri ale Atlanticului implementează pe scară largă nu numai un tip de organizare politico-socială asemănător cu cel al Italiei fasciste, dar derulează pe scară programe în micro care au fost inventate de Mussolini.

Economia bazată pe un sector privat, dar subiect al planificării centralizate a unui stat autoritar, se evidenţiază tot mai clar ca reţetă de alcătuire în ţările occidentale. Criza doar a oferit un pretext suplimentar pentru o consolidare pe această cale. Bugete centrale şi locale puternice, colectând până la jumătate din banii câştigaţi din sectorul privat, satisfac apoi corporaţii puternice, îngemănate în interese cu un stat atotputernic. Este ceea ce se întâmplă acum în toată Europa, dar este un furt de drepturi de autor de la Mussolini.

Cel pe care îl sărbătorim astăzi ar trebui să aibă statui în fiecare capitală a Europei, semn de recunoştinţă că ne-a fericit cu un aşa model de eficienţă pentru societatea pe care vrem să o construim la început de secol XXI. Ni se spune fals că întemeietorii Uniunii Europene sunt Alcide De Gasperi, Jean Monnet, Robert Schuman şi Paul-Henri Spaak, atunci când ne devine tot mai clar că adevăratul părinte spiritual al Europei este Ducele Italiei din perioada 1922-1945. Un vizionar, acesta a inovat un sistem politico-social şi economic pe care mediocrităţile de la Bruxelles abia acum bâjbâie să îl introducă pe deplin.

Propaganda ne spune despre supremaţia democraţiei şi pieţei libere, atunci când corporatismul având ca pavază un stat tot mai puternic este ceea ce defineşte tot mai mult societatea occidentală. Atunci când capitalul privat, deşi menţine dreptul de proprietate, alocă resursele nu după priorităţile proprii, ci după acelea ale unor planificatori centrali, aceasta este fascism. Iarăşi, atunci când statul îşi siluieşte cetăţenii pentru a fi clienţi ai unor corporaţii atunci când preferinţele acestora le spun mai degrabă altceva, este vorba despre fascism.

Nu vorbim doar la nivel de principiu; chiar programe punctuale sunt de origine fascistă. Schemele de subvenţionare a energiei verzi în care consumatorii sunt siliţi de stat să fie clienţi ai unor antreprenori privaţi în domeniu sunt un bun exemplu în acest sens. La fel, programele “rabla” din toată Europa, cotele din agricultură, creditul preferenţial facilitat de schemele de garantare, reabilitările de blocuri pe banii administraţiilor locale de la noi, obligativitatea cauciucurilor de iarnă, taxa auto, stimulentele de stat pentru achiziţiile imobiliare sunt programe de esenţă fascistă. Companiile private şi consumatorii sunt siliţi să ia decizii pe care nu le-ar lua în piaţa liberă, iar banii merg prin intermediul bugetelor publice către zone în care nu ar fi mers în condiţii de piaţă concurenţială. Mulţi vor spune că aceste programe sunt bune. Putem fi de acord… cu o condiţie: să îi recunoaştem geniul politic lui Mussolini şi să consfinţim superioritatea fascismului.

Socialismul cu capital privat, adică fascismul este cheia “noii Europe”, de fapt un plagiat de la o operă a Ducelui de acum aproape un secol. Ca şi acesta, madarinii de la Comisia Europeană încearcă să ne convingă că ştiu mai bine ce fac; ei aleg mai bine pentru noi. Am fost de curând la Bruxelles şi am fost surprins cât de mulţi oameni de acolo spun că alegerile sunt o problemă şi cum şovăielile populare îi încurcă în construcţia măreaţă. Cu alte cuvinte, democraţia încurcă. Mussolini şi Hitler au avut meritul de a fi descoperit asta cu aproape un veac mai repede decât mediocrităţile care conduc UE.

Dacă lucrurile nu merg chiar aşa de bine în Europa nu este pentru că această construcţie ar merge cumva într-o direcţie greşită, suntem asiguraţi. Dimpotrivă, este nevoie de mai multă integrare, ne spune orice oficial de la Bruxelles. Este ceea ce şi Mussolini înţelesese despre efortul integrator. În lucrarea lor despre fascismul italian, istoricii francezi Serge Bernstein şi Pierre Milza descriu şi contextul în care s-a născut fascismul: o Italie divizată. Discrepanţe între nord şi sud, neînţelegeri ideologice între dreapta şi stânga, polarizare socială, luptă pentru controlul establishment-ului între mica burghezie şi aristocraţie, viziuni diferite despre organizarea statală între monarhişti şi republicani, ruptură între Italia agricolă şi cea industrială. Până şi sindicatele erau împărţite pe culori (care galbene, care roşii) şi arta era sfâşiată între avangardă şi tradiţia clasică a unei ţări care a fost epicentrul Renaşterii. Răvăşită de toate aceste particularisme, Italia avea nevoie de un factor catalizator pentru a subsuma forţele răzleţe care se risipeau în van. Acesta a fost fascismul, un stat atotputernic şi corporaţii care să concentreze tot ce avea mai creativ naţia urma să ridice Italia către un nou model de dezvoltare.

Integrarea Europeană este ghidată de acelaşi efort aplatizator, între ţări, între structuri economice, între comportamente culturale şi instituţionale. Ştiu ei înţelepţii de la Bruxelles ce este mai bine pentru noi şi cum ne putem găsi propăşirea fără a ne mai împrăştia resursele.

Este o ironie că Ziua Europei a fost aleasă 9 mai, aceeaşi cu cea în care în 1945 Germania capitula în faţa coaliţiei americano-anglo-sovietice. Atunci fascismele nu au fost învinse; doar au schimbat principalii utilizatori. Modelul fascist este cel care călăuzeşte Europa. Democraţia încurcă, iar piaţa liberă concurenţială frânează proiectul european, dacă este să ne uităm după ce spun liderii euopeni. 29 iulie, data de naştere a lui Mussolini, putea să fie la fel de bine Ziua Europei pentru că drumul fascismului duce la Bruxelles. Suntem europeni, deci astăzi este o zi specială: La mulţi ani!

autor: Adrian Panaite
sursa:
curierulnational.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss