Motto: „Drumul e anevoios şi primejdios întrucât Puterea iubeşte minciuna şi vrea minciuna” (Euripide)
În dreptatea dorită de puternici, diferită de aceea a celor disperaţi, România se îndreaptă către nicăieri. Guvernul „dreptăţii până la capăt” nu este decât un alt cap al aceluiaşi balaur politic. Dacă prostimea poate fi minţită cu vreun slogan bine orientat, adevărul economic însă este devastator. El este singurul care nu poate fi înlocuit cu minciuna politică.
Muncitorilor şi specialiştilor din industria românească le-a fost promisă, de peste 20 de ani, retehnologizarea şi au primit în schimb eliminarea din piaţa de profil. Culmea ipocriziei este faptul că disperaţilor de la Oltchim, Arpechim, oţelăriilor rămase încă neatinse de jefuitori, li se aruncă din nou minciuna retehnologizării chiar şi în momentul în care sunt trimişi tăietorii de fier vechi, să le destrame fabricile şi să le vândă pe bucăţi.
În „dreptatea” lor de jefuitori, politrucii USL nu mai sunt în stare să aducă pâinea pe masa disperaţilor nici până la ora prânzului. Realitatea frunzărită şoptit de Frunzăverde bate în uşa fiecărui român: salariile şi pensiile pot fi sistate cândva, nu departe de lunile verii. România este aproape de incapacitatea de plată iar economiile zilelor negre se topesc din buzunarele deznădăjduiţilor pentru a umple golurile lăcomiei, de partea cealaltă a baricadei.
Politicul nu mai are absolut nici o legătură cu ţara reală. Sunt ignari până în retina lor bolnavă, care refuză să prindă agitaţiile sociale de pe harta ţării. Păcăleala „ţintului secuiesc”, cu toate manifestaţiile extremiste, nu poate înlocui pâinea de la masa de prânz. Când foametea şi disperarea ajung să devină cotidianul fiecărei zile, nu mai există nici o şansă să fie oprită explozia socială cu vreo fantomă istorică pompată propagandistic de politrucii vechiului partid comunist.
În „dreptatea” lor până la capăt, cele două capete politice, dreapta şi stânga, prin vocile de ventriloc ale lui Videanu şi Ponta, au ajuns să-şi arunce acuze reciproce privind jaful de la Hidroelectrica, realizat în reciprocitate colegială. Cât de mult să se fi ascuţit lupta pentru ciolan între politruci astfel încât să se acuze unul pe altul, de faptul că, în final, au furat împreună! Atunci, ne întrebăm, noi umilii spectatori, de ce nu sunt arestate cele două tabere şi, alături de ele, întregul balaur politic?
În vreme ce românii îşi trăiesc disperarea tot mai împovărătoare pe fondul maimuţărelilor politice şi vedetismelor de mahala, imperiul vecin se jocacă militar în Marea Neagră. Tocmai s-a născut un BRICS pentru lumea de mâine: forţele emergente şi-au dat mâna pentru a crea o forţă nouă la nivel mondial. Au resurse şi capital uman la discreţie. Şi sunt cuprinse de dorinţa puterii şi a răzbunării faţă de un inamic comun: USA. Vladimir Putin şi preşedintele Chinei au declarat că singurul element care le lipseşte este arma inteligentă, performantă, pe care o au americanii, dar, împreună, în această nouă alianţă, vor reuşi să o realizeze în câţiva ani. Brazilia, Africa de Sud, India, China şi Rusia au acum un deziderat comun: o bancă a lor. Iar călcâiul nord-coreean a început să joace în afara jocului stabilit.
În acest timp, România se destramă în interior. Totul este jefuit în continuare, mână în mână, de actualii şi foştii de la putere, în fapt o singură mafie, cu elemente rotative pentru a-i ameţi pe proşti. În disperarea de a prinde ultimul jaf, au aruncat sloganul „Dreptate până la capăt”, dar au uitat să ofere pâinea pe masă până la prânz. Iar în lipsa pâinii de pe masă, orice slogan la scară istorică devine inutil. Înlocuirea lui cu revolta celor de jos este numai o chestiune de timp iar declicul se află la îndemâna hazardului: „Ghici ghicitoarea mea”!
autor: Adrian Majuru
sursA: cotidianul.ro
Adauga comentariu