C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Două minute de ură pentru Erdogan, vă rog frumos!

Dragii mei, astăzi vom exersa împreună cele două minute de ură zilnică. După cum ştiţi, de câteva zile obiectul favorit al exerciţiilor noastre este Recip Tayyip Ergodan, preşedintele Turciei. Am vrut să spun, încă preşedintele Turciei. Eu voi fi antrenorul vostru de ură, iar împreună vom petrece câteva minute amuzante, la capătul cărora ne vom simţi cu toţii mult mai bine. Pentru aceasta trebuie să lăsăm toate grijile noastre deoparte, să ne eliberăm de stress şi să ne concentrăm pentru a atinge un nivel cât mai înalt de ură pură.

1034971800

Pentru început, să ne aşezăm cu toţii pe scaunul nostru preferat, într-o poziţie cât mai confortabilă, dar care să nu împiedice o tensiune benefică a întregului nostru corp.  Vă rog, să nu rămânem în picioare, pentru că este foarte greu să urăşti pe cineva din picioare. Fotoliile, canapelele sau paturile sunt nişte invitaţii la confort incompatibile cu sentimentele depline de ură, deci le vom evita. Scaunul, ura este legată de scaun, de starea de satisfacţie pe care ţi-o dă scaunul şi nimic altceva.

Acum, că ne-am aşezat corespunzător, căutăm pe google o imagine a lui Erdogan ca suport al urii noastre. E plin internetul de ele. Setăm full screen, ne uităm timp de câteva minute, până când apare primul firicel timid de ură. Acum e momentul să vă ajut, urmărim cu atenţie indicaţiile mele şi vom reuşi din plin. Îndepărtăm comisurile buzelor. Rânjim, am vrut să spun. Scoatem un zgomot fricativ din laringe. Mârâim, adică. Mârâim surd, cu ochii ţintă spre Erdogan. Scrâşnim din dinţi şi din măsele, sau din aparatul dentar, după caz.

Ne scremem uşor, pentru a începe să antrenăm în ură întregul organism. Mârâim şi ne scremem, alternativ. Încet-încet, ne coborâm mintea mai jos de diafragmă, apoi mai jos de stomac. Ura trebuie să fie viscerală, nu urâm cum trebuie dacă n-o facem din toate maţele, ura porneşte din precaca. Ne scremem puternic, mârâim din baza gâtului, cât mai aproape de viscere. Simţim cum Erdogan pocneşte din cauza urii noastre ridicată la rang de artă, iar nouă ne este bine, pentru că ura ne eliberează, ura ne ridică în slăvi, ura ne umple de senzaţia propriei noastre perfecţiuni.

Recunosc că, fără George Orwell, şi al său 1984, nu m-aş fi gândit să dramatizez pe blogul meu “cele două minute de ură”. Mai ţineţi minte cum era? “Ca de obicei, pe ecran a apărut chipul lui Emmanuel Goldstein, Duşmanul Poporului. Printre spectatori au început fluier ăturile. Femeia cea mică de statură, cu părul ca nisipul, a scos un ţipăt de groază amestecată cu scârbă. Goldstein este un renegat şi un decăzut care odată, cu mult timp în urmă – nimeni nu-şi mai aminteşte cu siguranţă cât anume – a fost una dintre figurile de frunte ale Partidului, aproape la acela şi nivel cu Fratele cel Mare însuşi; pe urmă, s-a angajat în activităţi contrarevoluţionare, a fost condamnat la moarte, dar, nu se ştie cum, a scăpat şi a dispărut ca prin minune. Programul celor Două Minute de Ură variază de la o zi la alta, dar nu este zi în care Goldstein să nu fie personajul principal. El este primul trădător, cel dintâi care a pătat puritatea Partidului. Toate ticăloşiile îndreptate împotriva Partidului care au urmat, toate trădările, actele de sabotaj, ereziile, deviaţiile — toate au izvorât direct din teoriile lui. Undeva, nu se ştie bine unde, Goldstein este încă în viaţă şi-şi organizează comploturile: poate undeva dincolo de ocean, sub protec ţia străinilor care-l plătesc, sau, aşa cum se zvoneşte din când în când, poate se ascunde pe undeva chiar pe teritoriul Oceaniei.

Eh, cam aşa este şi la noi, doar că o ardem ceva mai low la capitolul ură. E un pic mai difuz, e à la Aldous Huxley mai degrabă decât à la Georges Orwell. Urâm haotic şi de plăcere, nu urâm în grupuri organizate. Poate nu vi se crispează diafragma, ca lui Winston, personajul din romanul 1984, poate n-aveţi un coach ca mine la capitolul ură, dar sigur aveţi o multitudine de ocazii să-l urâţi pe Emmanuel Goldstein. Pardon, am vrut să spun: Recip Tayyip Ergodan. Aşa-l cheamă acuma. Înainte l-a chemat Saddam Hussein. Apoi l-a chemat Muammar al-Gaddafi. Apoi Bashar Hafez al-Assad.

Dacă mai ţineţi minte, Hussein avea arme de distrugere în masă, iar pentru asta l-am urât cu toţii şi am decis că trebuie să moară. Mai târziu s-a dovedit că era o minciună, că poporul lui a fost martirizat în timpul embargoului şi făcut praf odată cu Emmanuel Goldstein. Dar ce contează, ura noastră a dat roade. Muammar al-Gaddafi ţinea şcolăriţe în beci şi le viola, iar pentru asta l-am urât cu toţii şi am decis că trebuie să moară. Libia a fost făcută şi ea praf, dar de şcolăriţe n-a dat nimeni decât prin presă. Şi atunci, ura noastră a fost salvatoare. Siria a fost şi ea măcelărită pentru ca Emmanuel Goldstein al ei să fie omorât. Nu ştim de ce acest din urmă lucru nu s-a împlinit, probabil că mai trebuie să-l urâm puţin.

De ce trebuie urât Erdogan? Pentru că a îndrăznit să se reconcilieze cu Vladimir Putin. Pentru că n-a avut bunul simţ să cadă victima unei lovituri de stat iniţiată democratic de armată. Pentru că a beneficiat de sprijinul popular împotriva juntei militare, lucru care-l transformă automat în dictator. Pentru că haremul lui e compus doar din soţia sa, deşi i se spune Sultanul. Pentru că şi-a făcut un palat cu o mie de camere care a costat jumătate de miliard de euro, iar asta într-o ţară în care lumea nu geme de foame şi din care nu se pleacă în disperare în Occident. Pentru că în acest moment epurează optzeci de milioane de turci, după cum am citit noi în presa românească traduceri din presa americană. Pentru că în Turcia există un nivel de trai la care noi n-avem dreptul nici să visăm. Pentru că se aliază cu Rusia. Pentru că se aliază cu Iranul. Pentru că nu ne dă înapoi Agia Sofia pe care a luat-o de la bizantini. Pentru că islamizează Turcia dar nu omoară creştinii, aşa cum ştim noi prea bine că trebuie. Pentru că nu bea o sticlă de coniac pe zi ca Mustafa Kemal Ataturk.

Peste câteva luni probabil că Turcia va fi atacată de forţele americane şi europene, după modelul Iraqului, Libiei şi Siriei. Atunci, ura noastră se va transforma într-o formă de fericire pură. Cum să nu fim fericiţi că în sfârşit democraţia vine în Turcia lui Emmanuel Goldstein? Aceasta va fi roada urii noastre: oameni morţi şi refugiaţi, adică oameni ale căror vieţi au fost făcute praf, oameni care şi-au pierdut copiii sub dăramaturi, epave umane care vor năvali spre Europa. Ura noastră de azi este şansa guvernanţilor mondiali ca atunci când vor ataca Turcia să nu întrebe nimeni: DE CE?

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Radu Iliescu Blogspot

Related Posts

5 Responses “Două minute de ură pentru Erdogan, vă rog frumos!”

  1. petre says:

    Off Doamne ? De ce ?

  2. gheorghe says:

    Nici in gluma nu se face astfel de invitatie…. la ura.
    Ma asteptam de la mnivelul ridicat al autorului sa formuleze altfel trista ironie…

  3. a fi sau a nu fi says:

    Ce mai ghiveci terestru! ACUM graviteaza TOTUL sau NIMIC in jurul TURCIEI: PACE sau RAZBOI, LUMINA sau INTUNERIC, ADEVAR sau MINCIUNA…VIATA sau EXTINCTIE…CINE HOTARASTE pentru NOI? Si mai ALES, daca DECIZIA FINALA, se ia la nivel terestru sau mai SUS?

  4. a fi sau a nu fi says:

    O LUME NOUA! OM NOU! PAMANT NOU! CER NOU! 2016, UN AN DE NOUA!
    9 9 9 vs 6 6 6…ei…ce-ALEGEM…BINECUVANTATA FIE DECIZIA INTRU ADEVAR!

  5. Anuta Laurentiu says:

    Sfat catre autor : Anexati advertismentul : Nerecomandat a se citi de catre handicapatii mintali! Cauzeaza grav neuronului.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss