Adrian Majuru, dosar de presă: despre acești UTC-iști care distrug România. Toți oamenii președintelui și premierului, de la MRU la Dan Pavel și înapoi

Obedienţa faţă de PCR, elementul lipsă din CV-urile cadrelor politice de azi, dar şi al multor intelectuali democraţi şi europeni

Motto: „La noi, numai curul se schimbă – limbile rămân aceleaşi!” (rostită în urechea lui Petru Groza, imediat după 23 August, când s-a văzut cine sunt cei care urcă iar pe tribune) I.D. Sîrbu, p.53, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”

De ce se află la putere Partidul după 20 de ani de la dispariţia regimului care l-a creat? Între România comunistă şi România de azi este o singură deosebire, şi anume aceea de machiaj şi de abilitate: aceeaşi veche mână de fier operând în mănuşa de catifea a legalităţii democrate. Cum s-a putut? Mulţumită elasticităţii şi oportunismului de moment, şi mai ales abililor şefi Virgil Măgureanu, Costin Georgescu şi Radu Timofte, în perioada de după decembrie 1989, când Securitatea a rămas în picioare şi numai Partidul a căzut la fund! Vechii şi încercaţii securişti n-au dispărut, ci au rămas doar pe poziţie de informatori şi de consilieri, pepinieră de miniştri şi înalţi funcţionari. În locul lor la pârghiile de comandă şi la secretele instituţiei şi-au numit fiii sau nepoţii sau au recrutat copii ejusdem farinae. Mijlocirea prin care au păstrat puterea este marele Partid transpartinic. Vechiul partid care s-a dus la fund, pentru a i se pierde urma a fost apoi metamorfozat într-un pluripartidism inter-conectat prin sfere de interese comune, păstrate în partid şi străine binelui comun.

Odată cu această metamorfoză au ieşit la lumină vechi UASCR-işti, foşti UTC-işti, cadre politice şi activişti de frunte, cu CV-uri modificate şi imagine spălată de mari democraţi şi europeni. Iată mai jos câteva exemple ale unui posibil răspuns la întrebarea de ce nu progesează România? Comuniştii de ieri au avut şansa istorică de a deveni capitalişti şi democraţi şi pentru că sunt incapabili de a schimba şi transforma în pozitiv societatea, ei distrug România, dupa cum au vulnerabilizat-o şi înainte de 1989. Ca rezultat a şcolii de Partid, şi nu al performanţelor profesionale, de care nu au dat dovadă.

Emil Boc a fost UTC-ist de frunte. A publicat ode în perioada când era student la Filosofie, anul IV, în care preamărea regimul comunist. El susţine că nu a avut funcţii decidente în UTC sau UASCR şi că nu a beneficiat de privilegiile partidului.

Amintim că Boc a publicat în 1987 în ziarul local “Făclia” din Cluj-Napoca, un articol intitulat “Hotărârea de a participa direct la devenirea comunistă a patriei”. Iată aici un pasaj din articolul respectiv:

„Acum, când întregul popor se pregăteşte să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viaţa partidului, unitatea tuturor cetăţenilor ţării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în parte faţă de destinul nostru revoluţionar. în acest climat de profundă angajare şi răspundere, nu vom precupeţi niciun efort pentru a ne putea onora cu cinste de nobilele misiuni ce ne revin, pentru a întâmpina Conferinţa Naţională a partidului cu bogate şi frumoase rezultate, alături de angajamentul solemn al participării noastre. Latura politico-ideologică are menirea să creeze în rândul studenţilor atmosfera înţelegerii profunde a dimensiunii politicii partidului şi a statului nostru”. Potrivit lui Mihail Bumbeş, cercetător la IICCR, Boc a fost preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, filiala Cluj, între anii 1987 şi 1989. „Există un document care arată clar că a fost vicepreşedinte pe Universitatea Babeş-Bolyai al UTC şi apoi a ajuns chiar preşedinte”, a declarat Bumbeş pentru “ZIUA de CLUJ”.

Aşadar, s-a sprijinit de Partid atât înainte de 1989, cât şi după 1990. Adrian Severin a deţinut funcţii mai multe în UASCR, ultima fiind aceea de şef al Comisiei Culturale a Consiliului UASC din Centru Universitar Bucureşti. Teodor Meleşcanu a fost şi el membru al PCR şi, conform afirmaţiilor lui Mircea Răceanu, înainte de 1989, Meleşcanu a fost ofiţer de Securitate, sub acoperire de diplomat. Octav Cozmâncă s-a remarcat ca responsabil cu cadrele, adjunct de şef de secţie şi membru în CC al UTC şi, ulterior, şef de sector la Secretariatul General al Guvernului (1983-1989). Vasile Puşcaş a fost înainte de 1989 membru în Consiliul UASCR. Şi atunci, ca şi acum, este subordonat lui Ioan Rus, liderul PSD al grupării de la Cluj, care era preşedinte al Consiliului UASC din Centru universitar Cluj-Napoca şi membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR. Marko Bela a fost înainte de 1989 unui dintre redactorii de bază ai revistei „Igaz Szo” revistă a filialei scriitorilor comunişti maghiari din România, care apărea la Tg.- Mureş. George Copos, prosper om de afaceri azi, şi fost vicepremier al guvernului României din partea PC, a fost UTC-ist marcant iar apoi mare UASCR-ist, implicat în organziarea Universiadei de la Bucureşti (1981). El însuşi a declarat: „E trecutul meu la UASCR şi nu mi-e ruşine. Eram acolo cei mai buni, eram aparte!”. Cât de „buni” şi „aparte” sunt USACR-iştii şi la ce se pricep vedem în parcursul lor după 1990, tandemul dintre politic şi tunurile financiare care i-au săltat în topurile „Forbes” sau cel puţin i-au aranjat pe viaţă. Acelaşi partid, aceleaşi funcţii decidente sub stindarde politice care şi-au schimbat culoarea la comandă. Este ceea ce numim traseism, însă, în aparenţă, de la un partid la altul, căci în realitate avem un banal du-te-vino prin măruntaiele subterane ale unui singur Partid. Copos a absolvit cu succes Academia Ştefan Gheorghiu (metamorfozată în SNSPA), şcoala superioară a activiştilor de partid.

Mihai Răzvan Ungureanu a fost delegat al Organziaţiei judeţului Iaşi a UTC la cel de-al XII-lea Congres al UTC, în calitate de membru supleant în CC al UTC din 1985 până în 1989. Cristian Preda a fost la rândul lui membru PCR din anul 1987, pe când era student în anul II la Filosofie. În anul 1988 a devenit membru al Comisiei de Cenzori a UASCR şi responsabil de organizarea Conferinţei Naţionale a UASCR din acelaşi an. Vartan Arachelian (ziarist şi scriitor, numit director adjunct la TVR în 1970), fost şef de secţie la “Scânteia Tineretului”, a fost „crescut şi educat în condiţiile României socialiste, făcând atingerea idealului comunist, care animă întreaga noastră societate, steaua sa polară, finalitatea supremă a întregii existenţe a generaţiei tinere… o necesitate… construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, după cum singur a susţinut în tinereţea sa leninistă (Vartan Arachelian, “Tânărul Leninist”, nr. 3, martie-1971, p. 16). Dan Marţian, azi democrat şi fost deputat în toate legislaturile dintre 1990 şi 1996, dar şi ambasador al României în Portugalia după 2000, în tinereţea sa leninistă a afirmat: „PCR a fost participant prodigios şi creator de istorie… PCR s-a afirmat ca factor decisiv al inţiativei sociale, al cunoaşterii şi investigării ştiinţifice a realităţii obiective şi a cerinţelor mereu în schimbare pe care le pune evoluţia societăţii socialiste în România” (Dan Marţian, prim secretar al CC al UTC, ministru pentru problemele Tineretului, “Omagiu partidului”, “Tânărul leninist”, nr. 4-aprilie, 1971, pp.3-4). Ion Gavra, pe când era student anul II, la Facultatea de Filologie din Cluj, afirma ca “tânăr leninist”: “…tineretul nostru trăieşte deplin angajat în spaţiul epopeii socialismului ce se desfăşoară pe întreg teritoriul ţării noastre” (Ion Gavra, “Tânărul leninist”, mai-1973, p.15). Mircea Angelescu, în calitate de secretar CC al UTC, afirma: „Încheiem un sfert de veac de eră nouă stăpâniţi de sentimentul tonifiant pe care ţi-l dă împlinirea unui Ideal. Optimist, cu o deplină încredere în viitorul luminos al ţării, întregul popor şi-a manifestat cu prilejul recentului congres ferma sa adeziune faţă de politica ştiinţifică a partidului nostru comunist, pentru că în această politică îşi vede întruchipate propriile lui idealuri de progres şi civilizaţie” (Mircea Angelescu, “Tineretul – factor activ în viaţa ţării”, “Tânărul leninist”, nr.8, august 1969, p.22). Angajaţii firmei Bancov şi fiii, alături de proprietarul firmei într-o fotografie aniversară Directorul unei fabrici alături de subalternii săi apropiaţi la o defilare. 1962 Dan Pavel, născut în 1958 la Cluj, a fost membru PCR din anul 1982, şi un marcant lider UTC. După 1989 se converteşte în democrat şi în anul 2007 înfiinţează firma de consultanţă DDHM Strategic Consulting Group, care îşi mai dă cu presupusul pe anamneza şi prognoza politicii româneşti. Altfel, după 1990, lector, apoi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti. Liderul UTC din anii ’80 se afirma ideologic astfel: „Dezvoltarea literaturii tinere din anii socialismului beneficiază de climatul spiritual de excepţie creat prin grija partidului, personal a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Politica culturală a partidului nostru povesteşte de premisele afirmării libertăţii de creaţie şi a rolului social al creaţiei culturale. În acest sens, în Programul PCR de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism se spune: «Operele de literatură şi artă au menirea de a înfăţişa cît mai fidel, (…) realizările, aspiraţiile maselor largi populare (…). (…) Caracterul de masă al cenaclurilor literar-artistice trebuie pus în conexiune cu exigenţele pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului le pune în faţa scriitorilor şi artiştilor. (…) Preocupările tinerilor creatori, profund receptivi la sarcinile puse în faţa lor de partid, consistau în căutarea surselor lor de inspiraţie în activităţile oamenilor muncii, în realităţile prezentului nostru socialist. (…) Grăitoare pentru climatul de profundă efervescenţă creatoare şi angajare revoluţionară a literaturii tineretului studios o constituie atmosfera în care se desfăşoară cenaclurile literar-artistice studenţeşti, atmosferă în care se regăsesc indicaţiile pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu le-a dat în numeroasele sale întîlniri cu creatorii din domeniile literaturii şi artei (…)” (Dan Pavel, „Cadru generos de manifestare a talentelor”, „Amfiteatru”, anul XXI, nr.1 (253), ianuarie 1987, p.5). Pe Maria Sultănoiu o întâlnim în zilele noastre manager de proiecte la Institutul Bancar Român; fost consilier al preşedintelui BancPost în 2003, însă punctul de plecare a fost acela din poziţia de secretar al Consiliului UASCR, poziţie din care afirma: „(…) Activitatea pe care am desfăşurat-o în perioada care a trecut de la conferinţa a XIII-a a UASCR, trebuie, în mod necesar, reportată la minunatele condiţii de muncă şi de viaţă create prin grija partidului şi statului nostru tuturor oamenilor muncii, la grija şi atenţia permanentă pe care secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o poartă tineretului studios al ţării (…)” (Maria Sultănoiu, „Angajare revoluţionară în educarea pentru muncă şi viaţă a tineretului universitar, pentru o atitudine înaintată faţă de valorile societăţii noastre socialiste”, „Viaţa Studenţească”, XXIX, nr. 20, 15 mai 1985, p. 5).

Clujeanul Ioan Rus este astăzi social democrat cu state vechi şi ministru în guvernul Ponta, însă pe când era preşedinte al consiliului UASC din Centrul Universitar Cluj-Napoca a ţinut să sublinieze că „(…) asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Cluj Napoca s-au preocupat – sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid, pentru formarea tinerei generaţii universitare în spiritul tradiţiilor revoluţionare ale partidului şi poporului nostru” (Ioan Rus, „Viaţa Studenţească”, anul XXIX, 4.01.1989, nr.1, p.7). Vasile Deac este astăzi profesor al Facultăţii de Management din ASE, dar a fost şi secretar al Consiliului UASC din ASE–Bucureşti şi se manifesta ideologic astfel: „(…) Întâmpinăm apropiata aniversare a zilei de naştere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, în spiritul revoluţionar al angajamentului de a ne consacra în interiorul cauzei nobile a socialismului şi comunismului” (Vasile Deac, „Viaţa Studenţească”, XXXIII, nr.3, 18.01.1989, p.6). Politrucul Sorin Grozav a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită iar sentinţa a fost susţinută şi de instanţa superioară după cum aflăm din „Ziua de Cluj” din 30 octombrie 2008. Însă Sorin Grozav predă în continuare la Universitatea Tehnică din Cluj, dar cariera şi-a început-o în calitate de secretar al Consiliului UASC din Centrul Universitar Cluj. Şi din această funcţie se adresa supuşilor săi de pe plantaţia ideologică: „(…) Adevărat program revoluţionar de muncă şi luptă al întregului popor, Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu constituie şi pentru Asociaţiile Studenţilor Comunişti din toate centrele universitare ale ţării un document politic inestimabil” (Sorin Grozav, „Pentru o nouă calitate a muncii politico-organizatorică”, „Viaţa Studenţească”, XXXIII, nr. 3, 18.01.1989, p.6).

Tudor Mohora, politician şi parlamentar (2004-2008), social-democrat astăzi şi, până mai ieri, preşedinte al Consiliului UASCR. Funcţie importantă pe care o legitima ideologic astfel: „(…) În prezent, viaţa şi activitatea tinerei generaţii a României socialiste se desfăşoară sub semnul definitoriu al marelui eveniment din viaţa comuniştilor români, a întregului popor, cel de-al XIII-lea congres al PCR – reper de seamă al istoriei contemporane a patriei, care a revoluţionat bilanţul izbânzilor naţiunii noastre în procesul de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, abordând direcţiile programatice ale continuării ascensiunii neabătute a României spre culmile luminoase ale socialismului şi comunismului (…) Nicolae Ceauşescu fărurarul României contemporane, permament şi înălţător model de slujire neabătută a poporului şi ţării” (Tudor Mohora, „O iniţiativă românească de amplă rezonanţă internaţională”, revista „Forum”, nr.1, anul XXVII, 1985, pp. 56-57). Constantin Boştină, fost secretar UTC pe ASE la începutul anilor ’70, apoi secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu şi adjunct al ministrului Economiei spre finalul anilor 1980 iar după 1989, a devenit membru fondator al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, devenind coleg cu Viorel Cataramă, Ion Ţiriac, George Copos şi Dan Voiculescu – ne informează civicmedia.ro. Mai mult, este un prosper om de afaceri şi director general al revistei „Economistul”. Tovarăşul Boştină a prosperat începând cu obedienţa faţă de regimul comunist: „(…) Folosind cadrul pe care Directivele CC al PCR şi noua lege i-au creat pentru învăţământul superior… organizaţia UTC şi Asociaţiile Studenţeşti trebuie să-şi îmbunătăţească permanent stilul de muncă” („Viaţa Studenţească”, nr.13, 26 martie 1969, p.2); sau „(…) PCR este consecvent liniei sale, aceea de a se călăuzi în întreaga sa activitate, după principiile luminoase ale marxismului (…). Tezele şi directivele C.C. (…) o dovadă în plus a înţelepciunii şi priceperii de care dă dovadă PCR în conducerea României socialiste pe drumul socialismului spre comunism” (Constantin Boştină, „Pregătirea viitorului economist la ordinea zilei”, „Viaţa Studenţească”, nr.25, 18 iunie 1969, pp.1-3). Vasile Bontaş şi-a început cariera politică ca membru UTC în 1963. Student în anul I la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti în anul 1967, a fost mai întâi locţiitor şi din semestrul al II-lea din primul an de studii, secretar UTC al anului I. Devine membru PCR în anul 1969, pentru ca între anii 1970 şi 1971 să fie membru al BOB al PCR din facultate. În anul 1970 este ales membru al consiliului UASR iar din anul 1974 îl avem asistent la Facultatea de Matematică; după 1989, printre altele, director general al firmei Ana Electronic SA. Dintre manifestările sale de veritabil politruc oferim mai jos un exemplu: „(…) prefigurând, cu cutezanţă şi realism, chipul luminos de mîine al patriei, documentele celui de-al XI-lea Congres al Partidului, cuvintele adresate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu tineretului, studenţilor în mod implicit, sintetizează sarcinile pe care le avem în calitate de tineri comunişti ai patriei, reperele fundamentale ale devenirii noastre” (Vasile Bontaş, „Activitatea prezentă în lumina cerinţelor viitorului”, „Convingeri Comuniste”, anul I, 1975, p.2).

Ion Sasu a fost preşedinte al Consiliului UASCR iar după 1989 devine om politic şi parlamentar între 2004 şi 2008 din partea PSM iar din sept. 2008 trece la PRM. Acelaşi Ion Sasu afirma la începutul anilor ’80: „(…) Transformarea revoluţionară a învăţământului, iniţiată de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, măsurile luate pentru perfecţionarea şi modernizarea învăţământului superior au determinat profunde schimbări pozitive în formarea multilaterală a întregului tineret, în pregătirea sa pentru muncă şi viaţă, în concordanţă cu cerinţele dezvoltării impetuoase a societăţii noastre socialiste” (Ion Sasu, „A fi la înălţimea glorioaselor tradiţii revoluţionare”, „Viaţa Studenţească”, anul XXIII, 31 octombrie 1979, pp.1-3). Ani Matei, fost preşedinte al Consiliului UASC din Centrul Universitar Bucureşti, astăzi predă administraţie europeană, fiind membru al PDL şi numit de fostul premier Emil Boc la şefia Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, în decembrie 2010. Altfel este profesor universitar la SNSPA, fosta Academie „Ştefan Gheorghiu”. Mai jos, spicuiri din convingerile comuniste ale tovarăşului Ani Matei: „(…) magistralul raport prezentat de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, document care a devenit încă din momentul rostirii sale un adevărat statut al vieţii şi muncii întregii naţiuni” (Ani Matei, „Convingeri Comuniste”, anul XI, 1984, nr. 5, p.1). Jurnalistul Ioan T. Morar, poreclit „Biju”, scria nu demult astfel: „(…) În concepţia partidului nostru, de realizare a legăturii cu masele, credem că întreg corpul didactic din învăţământul superior trebuie să fie preocupat de formarea complexă a personalităţii studentului, viitor specialist, de formarea lui politică prin menţinerea interesului şi faţă de cartea social-politică” (Ioan T. Morar, „Popularitatea şi popularizarea cărţii social-politice”, „Viaţa Studenţească”, nr. 11, anul XXV, 18 martie 1981, p. 9). Una dintre cele mai strălucit albite cariere, de la servitor al regimului comunist la diplomat în SUA, este aceea a lui Eugen Şerbănescu. Altfel, scenarist şi dramaturg, originar din Giurgiu, redactor-şef adjunct la “România liberă” (1996), analist politic, moderator TV; secretar de stat şi purtător de cuvânt al guvernului (1998), a fost diplomat, consul general la New York şi Los Angeles în 2002.

„(…) Comuniştii, toţi oamenii muncii au înţeles semnificaţia profund patriotică a chemării adresate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu de a devansa termenul realizării actualului cincinal (…). Aplicarea în viaţă a acestei iniţiative, care a devenit o cauză a întregii noastre naţiuni socialiste, dinamizând puternic capacităţile sale creatoare, apropie înfăptuirea obiectivului fundamental al etapei actuale de dezvoltare a României, făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. (…) În această atmosferă de lucru, de deplină adeziune la politica internă şi internaţională a partidului, ne mai despart doar câteva luni de sărbătorirea a două evenimente politice cu ample şi multiple rezonanţe în conştiinţa noastră a tuturor – a XXX-a aniversare a insurecţiei antifasciste şi al XI-lea Congres al Partidului Comunist Român (…). Studenţimea română, care a participat întotdeauna cu elan tineresc la lupta revoluţionară din ţara noastră, întâmpină cu îndreptăţită mândrie şi în spirit de totală angajare politică cele două mari evenimente ale acestui an aniversar (…).” (Eugen Şerbănescu, „România XXX – Congresul XI, Încă un mod de a mulţumi”, „Convingeri Comuniste”, anul I, nr.2, mai 1973, p.3). Vasile Puşcaş (1952) a fost între altele instructor la Casa Studenţilor din Cluj-Napoca între anii 1976 şi 1979, imediat după terminarea studiilor universitare, în timp ce sute dintre colegii săi de generaţie plecau în repartiţie prin satele patriei. De aici a fost propulsat în funcţia de asistent universitar la Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai. În prezent este profesor universitar. Căderea comunismului în decembrie 1989 îl urcă pe politrucul nostru în funcţia de prodecan al facultăţii amintite chiar în anul de graţie 1990. „(…) Pe drumul viitoarelor înfăptuiri deschis de congresul unificării politice ale clasei muncitoare, de luptele eroice ale comuniştilor în perioada interbelică, de revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944, Congresul al IX-lea al partidului reprezintă momentul cel mai important în evoluţia istorică a patriei noastre socialiste, în construirea noii orânduiri pe pământul românesc. Marcat în mod hotărâtor de personalitatea şi activitatea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Congresul al IX-lea a inaugurat o epocă, a deschis largi orizonturi gândirii şi activităţii revoluţionare, punând în valoare energiile întregului nostru popor. Gândirea politică a secretarului general al partidului, dezvoltarea complexă a practicii revoluţionare au adus un suflu nou vieţii politice, economice şi sociale. PCR, sinteză revoluţionară a istoriei noastre naţionale şi-a cucerit încrederea poporului, slujindu-i interesele vitale şi oferindu-i un grad superior de civilizaţie” (Vasile Puşcaş, „Partidul – simbol al libertăţii noastre”, „Tribuna”, nr. 19, 11 mai 1989, p. 3).

Mircea Beuran (fost ministru al Sănătăţii, acuzat de plagiat şi poreclit „ministrul-copiuţă”), după alegerea sa ca preşedinte al Consiliului Asociaţiei Studenţilor Comunişti pe UMF ȋn anul 1980 (“Convingeri Comuniste”, nr. 3/1980, p. 3), şi-a pregătit apoi foarte docil lecţiile propagandistice: „Anul 1982, an cu semnificaţie deosebită pentru ȋntreg tineretul patriei noastre, pionieri, utecişti şi studenţi care angajaţi cu toate forţele lor ȋn măreţul program de ȋnaintare a ţării pe calea socialismului şi comunismului, sărbătoreşte ȋmplinirea a 60 de ani de la crearea UTC şi a 25 de ani de la crearea Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din România”. (Mircea Beuran, “Cu luciditate revoluţionară, portretul faptelor noastre de muncă şi viaţă”, “Convingeri Comuniste”, nr. 2, 1982, p. 4). Vechiul partid s-a substituit prin impostură politicii social-democrate şi naţional-liberale şi reprezintă o adevărată bandă de mafioţi care s-a constituit stat în stat şi se vrea stat supra stat şi care, în ultimă instanţă, extermină moralitatea pentru a degrada societatea şi a o face pradă de digerat. Este de ştiut că viaţa există cât timp ne împotrivim morţii iar viitorul începe cu cunoaşterea şi virtuţile caracterului.

Totul a fost şi este un spectacol spre deliciul lor care ştiu, pentru că stăpânesc informaţia. Şi spectacolul continuă să fie: materialist pentru ei şi dialectic pentru noi. Adică „foştii” trăiesc materialist şi naivii speră dialectic. Nota bene: Istoria universală e dovadă constantă că insurecţiile populare se produc de jos în sus numai ziua şi că loviturile de stat se fac de sus în jos numai noaptea.

Sursa: Ziaristi online, preluare dupa Cotidianul