Domnule Președinte,
Votul popular este cea mai legitimă și personalizată delegare de putere într-o democrație. Funcția de Președinte al României reprezintă poziția supremă în cadrul națiunii, încredințată de popor direct, cu mâinile sale. O confluență de energii, de speranțe, de drumuri începute de străbuni iluștri și întrerupte de istorie, care, la fiece nouă învestire, așteaptă să fie continuate.
„Pe TINE te vrem conducător, nu pe ALTCINEVA” – scandează, la înmânarea mandatului, poporul catre alesul sau. Imperativ. Nenegociabil. Fără dreptul delegării.
Iar dacă cel ales, în loc să conducă EL țara, spre binele țării, se va lăsa condus de ALȚII, spre un bine egoist, de camarilă, cei care l-au votat vor avea toată îndreptățirea să se considere trădați. Asistăm, din păcate, la o astfel de tendință.
Domnule Președinte,
Aveți la îndemână o imensă putere de a face bine. Cu ea, însă, puteți face și mult rău. Depinde cu cine o împărtășiți și sub ce stindard o angajați în luptă.
La începutul mandatului dumneavoastră ați practicat forța calmă a prestigiului. Tocmai înscăunat la Cotroceni, ați convocat premierul și partidele pentru un prim obiectiv important: obținerea prin consens a unui buget de 2% din PIB pentru armată. Totul a decurs fără piedici, cu o ascultare totală din partea participanților. A fost o victorie personală simbolică, victoria conducătorului – popor, căruia nimeni nu îndrăznește vreodată să i se opună.
Mulți au sperat atunci că personalitatea dumneavoastră îi va putea tine laolaltă pe toți, înmănuncheați în liderul lor. Că dumneavoastră ne-ați putea transforma din dezbinați în solidari, din țară derizorie într-o națiune care contează, din abuzați în cetățeni cu drepturi, din lenți, nehotărâți și haotici în rapizi, determinați și prodigioși.
Apoi, la scurt timp, ne-ați arătat că puteți practica și forța intransigentă a autorității. La o ședință a CSAT din ianuarie 2015 ați avut curajul și luciditatea de a declara: „Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În același timp, Justiția se face cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților civile, inclusiv a prezumției de nevinovăție și a dreptului la imagine. Aici nu e vorba de a apăra inculpații și faptele lor de ochii opiniei publice, ci de exercitarea cu decență a actului de justiție, de apărarea principiilor care stau la baza oricărei societăți democratice”.
După care, încetul cu încetul, ceva s-a alterat. Sub influența unor presiuni de culise, unui macaz dirijându-vă spre o linie secundară. Ca și când un dren vă secătuia programat de energie și autoritate, după modelul celor care fură țiței din conductele magistrale. Forța de decizie și de acțiune fiindu-vă, ca atare, sistematic deturnată spre instituții conduse de numiți și nu de aleși.
Astfel ați fost, cu premeditare, îndepărtat de la regulile democratice, golit de consistență. Devenind tot mai ornamental, tot mai decorativ, tot mai folosit de instituțiile de forță dar nefolositor poporului. Pentru ca să ajungeți, astăzi, un personaj aproape caricatural.
Sunt trist să vă împărtășesc aceste gânduri dar și obligat de realități.
Din cel mai puternic om în stat ați ajuns „soțul Primei Doamne”. Este limpede pentru toți că Doamna Carmen este centrul universului dumneavoastră. Ceea ce nu ar fi rău dacă această concentrare de masă afectivă, această dependență „grea” de bărbat – copil față de o femeie dominatoare pe care simte nevoia, mereu, să o impresioneze, nu ar eclipsa totul în jur și nu v-ar face apatic în raport cu problemele țării.
Ați devenit extrem de previzibil în tăceri, în inacțiune, în disprețul afișat față de așteptările societății de la dumneavoastră. Alegeți să lăudați neglijent și inoportun instituții abuzive dar, când acestea greșesc, nu vă solidarizați niciodată cu anonimii care v-au instalat unde sunteți și care încă vă mai privesc ca o ultimă instanță acolo unde instanțele oficiale i-au dezamăgit.
Se spune că sunteți captivul acelor instituții de forță care conduc azi, ilegitim, țara. De-asta le apărați fără noimă, afirmând că SRI își face întotdeauna datoria iar DNA este imparțială și de necriticat. Eu însumi v-am suspectat de machiavelism în relația cu acestea, plecând de la supoziția că încă nu vă simțiți îndeajuns de puternic pentru a le înfrunta direct și, atunci, încercați să câștigați timp pozând în aliatul lor total. Trebuie să recunosc, însă, că a trebuit să fac, pentru asta, un mare efort de imaginație și contraargumentare cu alte impresii, tot ale mele, mult mai consolidate.
Dar toate aceste presupuneri nu explică lenea dumneavoastră de acțiune în alte cazuri, mărunte. În care, dacă ați fi intervenit de partea justă a lucrurilor, v-ati fi făcut si un bine, personal, în relația cu marele electorat și nici nu i-ati fi deranjat major pe cei care, zice-se, azi vă controlează.
De pildă, nu ați avut nicio reacție în cazul gravei afirmații a doamnei ministru Prună că „discuția despre drepturile omului este un lux”. Ar fi fost un excelent prilej pentru dumneavoastră să interveniți de pe o baricadă nu doar corectă dar și dragă celor care v-au votat.
Cum, de asemenea, nu ați avut nicio reacție la amatorismul criminal al autorităților privind modul în care au tratat, la locul accidentului, dar și după aceea, moartea lui Dan Condrea. O problema de interes popular major. Zonă neînchisă, femei de serviciu care culeg resturile autoturismului distrus înainte ca echipa de criminaliști să-și fi făcut treaba, paza asigurată, într-un târziu, de o firmă privată de bodyguarzi, după care lipsa unei minime comunicări oficiale care să evite prăbușirea încrederii populației în capacitatea instituțiilor statului de a gestiona corect o situație, totuși, de rutină.
Ați văzut, ați consemnat, ați tăcut. Când cererea demisiei Ministrului Justiției și Ministrului de Interne ar fi fost minime gesturi reparatorii.
O să ne spuneți că e rolul altor instituții să reacționeze în astfel de situații, nu al Președintelui României (Primul Ministru și CSM în cazul doamnei Prună, Ministerul de Interne și Procuratura Generală în cazul Condrea). Dar, după ce a trecut un timp și aceste instituții nu au reacționat în niciun fel, nu era cazul să interveniți dumneavoastră? Ca suprem reprezentant al nostru? Al interesului și intereselor noastre? Al grijii ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple?
M-am rezumat la doar două exemple în care poporul aștepta de la Președintele său un semn de prezență, de coparticipare, de empatie, de minim respect (până la urmă), și a primit, în schimb, o năucitoare afirmație de dezinteres și non combat („citesc informările și mă consider informat”) și niște imagini cu un adolescent întârziat, fotografiindu- și iubita cum aleargă prin parc.
Domnule Președinte,
Impresia pe care o lăsați în ultima vreme este că v-ați instalat în bula de confort suprem al funcției supreme, în care tot ce vă doriți este admirația doamnei Carmen și garanția de a nu fi deranjat de la savurarea deliciilor olimpiene. Frâiele țării v-au fost subtilizate dar, departe de a vă deranja acest fapt, le sunteți chiar recunoscător jefuitorilor.
Ei vă protejează farnientele iar domnia voastră voiajați, jucați tenis și ieșiți cu iubita în parc.
Doar că, în vremea asta, simpatia populară se metamorfozează în ostilitate. Iar când nivelul va atinge o cotă critică, protectorii instituționali de azi se vor retrage spre poziții viitoare, lăsându-vă, gol, în postura de „trecut”.
Poate că nu este încă prea târziu să vă treziți. Și să vă asumați, cu orice riscuri, rolul pe care vi-l dă Constituția României.
Forța reformatoare a marilor conducători a venit, întotdeauna de la suportul popular. Când poporul îți întoarce spatele, vremelnicii aliați conjuncturali se transformă în pluton de execuție.
Sursa: Contele de Saint Germain
bun post