Diversiunea, șantajul și atacul disproporționat, la intimidare

Ca să înțelegi, la adevărata sa cruzime, un mecanism de forță cum a fost Securitatea comunistă, ar trebui să fi trăit pe propria piele ororile la care ea a fost părtașă. Eu le-am trăit. În decembrie 1989 aveam 40 de ani.

De-atunci, însă, au apărut noi generații. Care, căutând energie în prezent și viitor, lasă trecutul undeva în zona poveștilor de adormit copii. Pentru a nu se crede că le-aș persifla, îi voi invoca aici chiar pe propriii mei fii care-mi spun, adeseori, că lumea s-a schimbat, că recursul la memorie nu face altceva decât să frâneze mersul înainte, nicidecum să-l ajute a fi mai spornic.

Poate că au dreptate. În plin proces de globalizare, lecțiile istoriilor naționale, atât de diferite de la popor la popor, ar putea crea mai degrabă tendințe centrifuge decât unitate de monolit.

Totuși… genetica există! Este o știință acceptată și tot mai respectată ca instrument de descifrare a unor continuități altfel greu de explicat. Genetica se ocupă de mecanismele eredității iar ereditatea, printre alte definiții, o are și pe aceasta (DEX): „Ereditate = Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare”.

Or fi nebuni cei care văd în SRI-ul de astăzi urmașul, moștenitorul, continuatorul perfecționat al Securității de ieri?
Să-și răspundă fiecare la această întrebare, după inteligența și experiențele proprii. Eu, care încerc să interpretez faptele brute și am la dispoziție termeni de comparație de care cei mai tineri, spre norocul lor, au fost scutiți, sunt tot mai îngrijorat de această posibilă descendență.

Traian Băsescu a fost exponentul perfect al valorilor și practicilor securității comuniste. Diversiunea, șantajul și atacul disproporționat, la intimidare, i-au marcat ca un fier roșu cariera politică de rachetă, cu mai multe trepte, trimisă la atac. În ultima sa fază, după ce a fost solid instalat pe orbita supremă, cea de președinte al României, a început să facă arheologie și robotică instituțională; să scoată la suprafață relicve de pe vremea lui Pleșiță și Iulian Vlad, ce se retrăseseră în clandestinitate, să le restaureze, să le programeze (cu propriile defecte, algoritmii de mare succes represiv moșteniți de la fosta securitate ceaușistă) și să le pună la lucru. Astfel a reușit, în final, să-și prezinte unei Europe buimace și unei Americi fascinate de jurasic, capodopera – kitsch, intitulată „justiție independentă”; un monstru bicefal, SRI + DNA, mare devorator, la grămadă, de vinovați și nevinovați arătați de indexul revanșard al tătucului.

Când văd ce văd, mi-e imposibil să întorc capul.

Cât era de unic și beneficiar de unanimități, Partidul Comunist Român nu mișca în fața Securității. De ce? Pentru că Securitatea deținea secrete compromițătoare despre oricine (autentice sau fabricate) și avea puterea discreționară de a le transforma în ani grei de pușcărie, fără a risca să i se ceară socoteală.

Astăzi ce constatăm? Că monstrul bicefal este înzestrat cu aceleași arme, pe care le folosește în același mod.

Credeți că există vreun personaj politic, de la consilieri și primari de comune în sus, despre care SRI să nu aibă deja puse bine, deoparte, informații compromițătoare? Pe care, la o adică, să le transforme în cătușe?

Credeți că dacă Ponta și-ar da demisia mâine, timorat de lucrătura țesută în jurul lui, cel care i-ar urma (indiferent că provine de la PSD sau PNL) nu ar fi din start la mâna SRI?

Odată precedentul creat, un Premier dat jos printr-o simplă punere sub acuzare, nu credeți că orice nou Premier ar deveni sclavul monstrului bicefal? La discreția acestuia?

Asta își doresc principialii protestatari din partidele de opoziție și din presă care și-au înfoiat plămânii și au dat difuzoarele la maximum cerând demisia lui Ponta pentru o acuzare însăilată mai ceva decât cu andrelele de împletit trestie? Un prim ministru captiv? O țară condusă din buncăr, de cizme și diagonale fără identitate dar cu marionete plantate în vitrină la Cotroceni și la Palatul Victoria?

Și dacă am fi în fața unui dosar de acuzare beton și tot ar trebui să ne sperie perspectiva debarcării unui prim-ministru altfel decât prin mecanismele clar stabilite de Constituție. Aici nu e vorba de apărarea lui Ponta ci de un minim reflex de a ne apăra pe noi înșine de abuzurile unei supraputeri setată și însetată să ia totul în stăpânire. O elementară înțelegere a pildelor trecutului ar trebui să ne împingă să spunem: nu, așa ceva nu poate fi admis!

Vă amintesc cum reacționa securitatea lui Ceaușescu la cele mai mici tentative de rezistență: contraatacând dur, disproporționat, încercând să intimideze și să deturneze atenția societății de la fondul protestelor spre subiecte artificiale, create special, diversionist.

Și acum comparați cu modul în care a reacționat monstrul bicefal după apariția cazului Rarinca: absolut similar.
– apel în anulare, depus de Laura Kovesi, cu acuzații aberante la adresa judecătorilor de caz și cu perspectiva terifiantă pentru Mariana Rarinca de a mai fi, o dată, băgată la închisoare nevinovată;

– declarații de un tupeu incomensurabil ale Liviei Stanciu, care îl acuză pe Ponta că s-ar situa deasupra justiției, fără să se vadă pe ea însăși cum, pe lângă faptul că este deasupra justiției, reușește performanța extraordinară de a fi, simultan, și pe lângă justiție;

– ieșirea la atac, într-un mod absolut incalificabil și în afara fișei postului, a doi membrii CSM, plasați exact în postura hoțului care strigă „hoții”; și, în fine:

– lovitura dorită de KO, diversiunea supremă a DNA, de a-l pune sub acuzare pe prim – ministrul României pe baza unei făcături de doi bani.

Am zis „în fine”? Fără să adaug la reacția de tip „Securitate” și implicarea, de partea monstrului bicefal, a președintelui Iohannis?

Da! Pentru că eu nu cred, în acest moment, că președintele Iohannis a fost, conștient, parte a acestei diversiuni cu accente de lovitură de stat. Cred mai degrabă că domnia sa a intervenit cerând demisia premierului pentru că a crezut (după ce una sau mai multe persoane din jur, bine instruite, au reușit să-l intoxice) că aceasta ar fi atitudinea corectă. Cum scriam și ieri, a căzut într-o capcană de unde, din fericire, mai are timp să iasă.

Și acum să anticipăm ce va urma. După ce va fi demonstrat de două ori că are sprijinul Parlamentului (ieri, când s-a respins cererea de urmărire penală și mâine, când va fi respinsă moțiunea de cenzură) premierul Ponta ar trebui (conform voinței manifestate de popor prin reprezentanții săi din Parlament) să fie lăsat să-și vadă de guvernare.
Credeți că va fi lăsat?

Eu anticipez că, dimpotrivă, conform genelor comportamentale moștenite de la Securitatea ceaușistă, monstrul bicefal se va năpusti asupra lui cu și mai mare furie. Vor urma noi dosare deschise pe numele Premierului, noi spectacole cu cătușe având ca protagoniști oameni din tabăra sa, noi hărțuieli organizate de extraordinarul aparat de propagandă al lui Traian Băsescu.

Sunt reacții previzibile ale copilului, după ce a văzut cum s-a comportat decenii de-a rândul tatăl.

Mie mi se pare Victor Ponta ca și condamnat. O singură șansă ar mai avea dar, și asta, mică: să iasă și el la atac, fără menajamente, cu toate armele legale pe care i le oferă un partid puternic și un electorat, încă majoritar, care nu poate ierta nici pe Traian Băsescu și nici monștrii creați de acesta în timpul mandatelor sale.

Sursa: Contele de Saint Germain

Desen: ANDO