Nu mai vorbim de viitorul României pentru că niciun candidat nu îi acordă vreunul, ci de ”acoperiți”, într-o învălmășeală a acuzelor de la o tabără la cealaltă. Democrația românească a devenit una ”acoperită”, dezbinată și murdărită, în care nu ești om dacă ții cu unul și nu cu celălalt sau ești om doar dacă ții cu cineva anume. Așa ne găsește ceasul istoriei după 25 de ani în care ne-am urât și ne-am răstit unii la alții până la schimonosire.
Dezbaterea de idei și, mai ales, de fapte, într-o campanie electorală care ne va făuri destinul pentru următorii cinci ani a devenit împroșcare cu noroi. România se împarte iar în pro și contra, iar restul e lăsat de izbeliște. Țara merge singură, sau, mai degrabă, stă, pentru că acum e vremea în care se decide cine cu cine și cine împotriva cui, ca și cum asta ar conta sau ar însemna ceva pentru viitorul nostru. În loc de democrație, ne-am trezit la balamuc, în care unul se crede Napoleon în timp ce opozantul se crede Cezar, iar restul nebunilor au de ales între a fi din armata franceză sau din cea romană. Ne lipsește o expertiză psihiatrică a acestui delir politic care nu are nicio legătură cu oamenii normali, cu viața lor chinuită, cu prețurile în creștere, cu lipsa locurilor de muncă și cu lipsa de perspectivă în general. Săgețile zboară dintr-o parte în alta ca și cum totul merge ca pe roate și, din lipsă de ocupație, reprezentanții clasei politice nu mai au nimic de făcut decât să tragă cu praștia unii într-alții. În acest joc mizerabil au fost atrași și oameni din afara spectrului politic, pentru ca bâlciul să fie amplu și să pară că întreaga Românie moare de grija acoperiților și descoperiților sau de grija candidaților. Ei bine, nimic din toate acestea nu are nicio legătură cu realitatea, nici cu milioanele de români care se întreabă cu ce vor plăti taxele la iarnă sau cu ce își vor trimite copiii la școală și mâine, și poimâine și până la sfârșitul anului școlar.
Ruptura discursului public – transformat în urlete cu tonul ridicat până la apoplexie – de ziua de mâine și de traiul zilnic este absolută și necesită tratament de specialitate. În timp ce agitația crește insuportabil pe teme de nimic, țara ne fuge de sub picioare, România e scoasă la mezat, iar un partid aflat la guvernare vrea să își tragă vreo trei județe sub formă de stat în stat. Baronii locali fac și ei cam același lucru, dar nu chiar în mod ”legal”. Dar despre aceste lucruri nu vorbește nimeni, important este de partea cui ești, cine te ”acoperă” și care sunt jocurile. O țară jucată la table, printre înjurături și aburii alcoolului, așa arată România în prag de alegeri prezidențiale, în ciuda faptului că lângă noi se acumulează tensiunea plăcilor tectonice care pot răsturna ordinea lucrurilor.
Am ajuns iarăși la cuvintele lui Eminescu și suntem la cheremul nebunilor și mișeilor. Iar luciditatea nu mai e permisă pentru că în spectacolul delirului liniștea și cumpătarea par de pe altă planetă. Nu cred că asta am vrut în 1990. Nu cred că România va mai rezista confruntată cu acest bordel intitulat, în mod fals, democrație. Din această cauză a și început să pârâie pe la încheieturi. Democrația e totuși despre popor. Unde este poporul român în toate aceste aranjamente și jocuri de culise? Și unde se mai face auzită vocea lui? Din păcate, nu suntem în piesa ”Mult zgomot pentru nimic”, ci într-o alta mult mai periculoasă: ”Mult zgomot ca să nu facem nimic”. Dacă nu îi vom pune capăt acestei prăbușiri de fiecare zi, cu greu se va putea spune că ceea le lăsăm urmașilor noștri se va mai numi ”o țară”.
Autor: Bogdan Diaconu
Sursa: FrontPress
Adauga comentariu