Directorul general al AIG, Robert Benmosche, este de părere că guvernele din întreaga lume trebuie să accepte că populaţia trebuie să muncească mai mult, pe măsură ce durata medie de viaţă creşte, din cauza crizei datoriilor de stat, scrie Bloomberg.
“Vârstele de pensionare vor trebui să urce spre 70, 80 de ani”, a declarat Benmosche, care a împlinit 68 de ani luna trecută. “Astfel, pensiile şi serviciile medicale se vor încadra în buget. Lumea va munci mai mult, ridicând povara de pe tineret”, continuă directorul AIG, citat de Bloomberg.
Criza financiară, care a intrat în al treilea an, ameninţă să distrugă moneda europeană având în vedere că Grecia riscă să părăsească zona euro, iar în Spania instutuţiile bancare se clatină.
“Grecii trebuie să înţeleagă că nu există o cale uşoară de ieşire din acest impas, iar Guvernul trebuie să-i facă să înţeleagă că trebuie să muncească mai mult”, afirmă Robert Benmosche. “Dacă nu fac asta şi ies din zona euro, vor avea o inflaţie enormă, iar oamenii care au salarii fixe vor fi cei mai afectaţi”, a mai spus directorul AIG.
Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a criticat la sfârşitul săptămânii trecute pe liderii europeni pentru că nu au luat măsurile necesare soluţionării crizei datoriilor de stat.
Benmosche crede că ieşirea Greciei din zona euro ar fi un dezastru pentru ţară, iar Europa trebuie să împiedice acest scenariu.
Grecia are o vârstă medie efectivă de pensionare de 59,6 ani, printre cele mai scăzute din Europa, în timp ce durata medie de viaţă este de 81,3 ani, potrivit Bloomberg.
sursa: jurnalul.ro
HA HA HA ,Daca grecii ies din UE masonii si sionistii ramin in curul gol si si-o pot lua oricind …pentru ca asemeni datoriilor lui Ceausescu achitate de el ,grecii vor dovedii ca se poate traii foarte demn si national in afara internationalei capitaliste varianta de dreapta a acelorasi sionisti care acum citeva decenii incercau sa impuna planetei internationalismul proletar …!ASA CA JOS SIONISTII SI SLUGILE LOR ABSOLUTE MASONII DIN ROMANIA !
P.S. -In UK nu poti fi angajat la stat …in aparare,politie,servicii secrete sau inalti functionari de stat DACA ESTI MASON !Si asta dintr-o ratiune simpla :nu poti sa juri credinta la stat si la o organizatie privata si secreta !
eu zic c-ar fi mai bine sa reglementam si sa transparentizam functionarea pietelor financiare, ca sa facem rost de bani,in loc sa fortam bunicii sa n-adoarma la serviciu…
eu propun sa dam o suma fixa pt administrarea tarii si ei din acesti bazni sa conduca tara. vor mai multi bani, insreamna mai multa eficienta cu mai putini angajati. fac prostii….nu mai au bani de salarii…. pe urma dac a reusesc sa intareasca tara, primesc o anumita suma pt fiecare procent adus PIBului…astefel politistii si justitia vor avea grija sa mearga cum trebuie , ca altfel nu merge, administratia locala va trebui sa dovedeasca ca are grija de localitate sa functioneze…la fel la nivel national…armata va avea buget separat si ei trebuie sa dovedeasca capabili de lupta, nu sa ingrase gradele superioare…etc