Recent, domnul Horst Köhler a demisionat din funcţia de preşedinte, după ce declarase că “o ţară precum Germania, care se focusează pe exporturi şi care se bazează pe comerţul exterior, trebuie să fie conştientă de faptul că… intervenţiile militare sunt necesare din perspectiva unei urgenţe de a ne proteja interesele – de exemplu, când vine vorba despre rutele comerciale sau despre prevenirea instabilităţii regionale care poate avea o influenţă negativă asupra comerţului, a locurilor de muncă şi a veniturilor”.
Confidenţa, şocant de sinceră, a fostului şef al Fondului Monetar Internaţional a picat prost în epoca ipocriziei cu orice preţ. Practic, mărturisirea unui adevăr de care nu se mai îndoia nimeni e sancţionată sever de o aşa-zisă opinie publică intransigentă! (Departe de spaţiul nibelungilor, falsitatea e tolerată cu blândeţe, de vreme ce guvernanţii români, în ciuda recunoaşterii păcatului de a ascunde norodului grozăvia crizei, sunt încă în Palat.) Dacă ar fi minţit în continuare că exportul de soldaţi în state ca Afganistan şi Irak e determinat de nevoia democratizării acestora, Herr Köhler ar fi rămas bine mersi, aşa însă, perorând despre “soldaţii comerţului internaţional”, preşedintele demisionar a încălcat legea omertei diplomatice. Iar legea asta se bazează din Antichitate pe minciună şi demagogie, pe solidaritatea întru dezinformare şi diversiune. Măcar acum s-au lămurit toţi că americanii au invadat Belgradul şi Bagdadul nu doar pentru a-i arvuni idealurilor democratice pe iugoslavi şi irakieni. Nu, desigur, scopul lor principal au fost cotropirea “inamicilor” şi prădarea de bogăţiile naturale a teritoriilor ocupate, subjugarea unor popoare mândre şi nealiniate.
Întocmai ca şi Napoleon şi Hitler odinioară, războinici celebri ai universalităţii însângerate. “Ne-a oferit Köhler, expert în economie, o incursiune în gândirea sa şi în gândirea elitei occidentale?”, se întreabă analiştii apuseni, incomodaţi de inevitabilul răspuns afirmativ. Cum altfel, întrucât resorturile nespuse ale politicii mondiale dintotdeauna în asta au constat, nu în declaraţiile de salon rostite cu emfază catifelată din dosul puştilor cu lunetă. Căci interesele economice au împins omenirea la războaie, nicidecum ideile de democraţie, şi aia cu sila! “Ofensiva libertăţii” este numai sintagma dragă prostimii pentru agresiunile militare, scuza vârâtă în urechile blegi de observatorii ONU, complicii tragicelor fărădelegi. Iar FMI nu-i decât o supraputere care, în loc de batalioane înarmate şi rachete, foloseşte creditele bancare. Şi-ntr-un caz, şi-n altul efectele sunt, din păcate, identice: statele suverane sunt transformate în colonii!
“Diplomaţia mitralierei” şi-a împrumuturilor financiare a întors pe dos comunitatea internaţională, deşi anual, undeva pe Glob, pacea se conferenţiază cu tam-tam bubuitor. Luând aminte la “scăparea” neamţului venetic, înţeleg mai limpede ca oricând ceea ce i se întâmplă azi României, una dintre multele victime ale FMI. Puşcaşii cu cotiere ai noii ordini planetare ne-au invadat deunăzi şi, odată încartiruiţi aici ne dictează vrerea calculată în arginţi. Avuţia naţională a devenit internaţională, sub pretextul globalizării, şi integrarea euroatlantică a urmărit de fapt restabilirea vechilor trasee comerciale. Sub ameninţarea gloanţelor sau a sancţiunilor economice şi politice, marile forţe îşi ticsesc vistieriile.
Petrolul circulă din vechea Mesopotamie prin conducte păzite cu străşnicie de forţele (cât cinism)… eliberatoare şi, zău, că făţărnicie mai greţoasă n-am pomenit! România ia cu dobânzi împovărătoare miliardele întoarse apoi tot în conturile finanţei transnaţionale, după ce prin ’90 le goliserăm de rezervele mucezite şi uriaşele depozite strategice. Noi ne-am ales cu sclipiciul mărgelelor de sticlă, ei, cu profitul! Trocul n-a ţinut seama deloc de noţiunea perversă a “corectitudinii politice”, fiindcă subiecţii raporturilor de Drept internaţional nu erau egali. Între stăpân şi slugă nu va fi în veci echitate!
În ultimii 20 de ani m-am convins de asta cu vârf şi îndesat, dar suntem din ce în ce mai puţini cei care am învăţat la şcoală despre neatârnare şi independenţă… Omul modern şi occidental slujeşte “ofensiva libertăţii” în zgomotul şenilelor de tanc, deoarece lumea e alcătuită din naţiuni mari şi naţiuni mici, primele impunându-şi mereu voinţa. Ce mai încolo şi-ncoace, trăim devastator epoca “diplomaţiei mitralierei”, iar sinceritatea politică duce, iată, la demisie…
Marian Nazat
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu