Publicarea pachetului de măsuri pe care Grecia ar trebui să-l adopte ca să rămână în continuare credibilă în faţa finanţatorilor internaţionali arată cum România a fost îngenuncheată în 2009 şi 2010 deşi datoria publică era doar la 20% din PIB, în timp ce Grecia stă în picioare la 170% datorie publică din PIB.
Finanţatorii internaţionali cer Greciei abia acum majorarea TVA la încălţăminte, haine şi alte bunuri şi servicii – în afară de mâncare şi apă – de la 13% la 23%.
Este uimitor cum o ţară aflată sub presiunea uriaşă a finanţatorilor internaţionali a reuşit în toată această perioadă să menţină TVA de 13% la majoritatea bunurilor şi serviciilor.
Ce au făcut până acum FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană dacă nu i-au convins pe greci să ridice plafonul TVA de la 13% la 24% sau, de ce nu, la 27% ca în Ungaria?
Înseamnă că pur şi simplu au mimat că cer reforme grecilor şi majorări de taxe.
România în schimb, cu o datorie publică de doar 20% din PIB, a fost pusă să împrumute 20 de miliarde de euro în 2009 (15% din PIB) şi apoi a fost nevoită să taie salariile cu 25% şi să majoreze TVA de la 19% la 24% în 2010.
Aici se vede diferenţa între liderii îngenuncheaţi ai României şi tăria grecilor în toată această perioadă, pentru că guvernul Tsipras a venit doar de câteva luni la putere, iar toată această rezistenţă la o soluţie drastică de majorare a TVA este de presupus că le-a aparţinut guvernelor anterioare.
Este incredibil ca România, o ţară nemembră a zonei euro, stăpână pe moneda sa şi capabilă în ultimă instanţă să îşi finanţeze deficitele prin baterea de monedă proprie, ceea ce Grecia nu mai poate astăzi, de aici provenind practic toată încurcătura, să aibă TVA mai mare decât Grecia astăzi la majoritatea bunurilor şi serviciilor.
Şi dacă nu ar fi scăzut TVA la mâncare de la 1 iunie 2015 la 9%, am fi avut în continuare TVA mai mare decât Grecia la alimente!
Ce diferenţă de tratament! Este evident că apartenenţa la clubul zonei euro şi în general la clubul ţărilor dezvoltate în care a intrat în ultimele decenii a favorizat Grecia în această perioadă.
Iar România acum nu primeşte acceptul de la Comisia Europeană să micşoreze TVA de la 1 ianuarie 2016, cum nu a primit nici acceptul să micşoreze TVA la alimente de la 1 iunie 2015.
Cu o datorie publică de 39% din PIB, suntem în continuare ţinuţi la uşă. În această atitudine de fapt se ascunde slăbiciunea fundamentală a Uniunii Europene: tratarea ţărilor periferice ca ţări de mâna a doua, iar a cetăţenilor acestor ţări drept cetăţeni de categoria a doua ai Uniunii Europene.
Asta nu au aceptat grecii să devină şi nu acceptă. Nu mai vorbim de faptul că deşi îndatoraţi până peste cap şi-au păstrat băncile în proprietate, flota precum şi compania petrolieră naţională, ceea ce România nu a reuşit.
Este paradoxal cum acum 15-20 de ani ne uitam la ţări precum Grecia sau Ungaria ca exemple de dezvoltare, iar acum ni se predică faptul că sunt elevii răi ai clasei UE.
Fără ca nimeni să se gândească la golgota Greciei ca la a unei ţări periferice, îndelung stăpânită de imperii precum a fost şi România, care a căutat o cale de dezvoltare.
Drama Greciei este drama periferiei, a unei ţări împărţite la Ialta pe şerveţelul lui Churchill şi Stalin, la schimb cu România, care însă n-a mai reprezentat interes strategic după 1990, când blocul sovietic s-a dezmembrat.
Nu ar fi reuşit grecii să domine Balcanii cu investiţii străine dacă ar fi fost, aşa cum se spune, un popor specialist doar în huzur. Până una-alta au investiţii în România de 7 miliarde de euro, 14% din sistemul bancar, au fabrici de lapte, fac blocuri de locuinţe, iar grecul Ioannis Papalekas este în top 3 investitori pe piaţa imobiliară din România, la bătaie cu austriecii şi sud-africanii.
Dacă Grecia iese din zona euro – şi după toate probabilităţile aşa va fi – însuşi modelul dezvoltării cu fonduri europene şi al ridicării standardului de viaţă la nivel occidental al unei ţări sărace în urmă cu 50-70 de ani va fi pus sub semnul întrebării.
Excluderea din zona euro a Greciei va fi demonstraţia reală a imposibilităţii dezvoltării unei ţări în primul rând prin îndatorare externă, de oricare ar fi aceasta – publică sau privată. Să nu ne facem iluzii că mai are vreo şansă România, dacă această catastrofă va veni, să intre vreodată în zona euro.
A doua zi după ce drahma va înlocui euro în portofelele grecilor, România va trebui să tragă adânc aer în piept, să se uite în jur şi să ştie că nu se va putea baza decât pe ce are şi pe ea însăşi.
Autor: Sorin Paslaru
Sursa: Zf.ro
Adauga comentariu