Cu ocazia zilelor culturale maghiare de la Cluj Napoca, desfășurate cu sprijinul Primăriei orașului, va avea loc și o prelegere despre Horthy Miklos, “susținută de academicianul maghiar Romsics Ignac, în cadrul seriei de Istorie și memorie organizate de Academia Korunk”. “Așadar, pe 19 august, ne vom reaminti de ocuparea Transilvaniei pe banii Primăriei din Cluj! Bine că românii nu mai au voie să-l cinstească pe Țuțea, Vulcănescu sau pe alți martiri ai comunismului, dar avem prelegeri despre ocupantul Horthy la noi în țară!”, afirmă deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele PRU.
Miklos Horthy a condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, instaurând un regim autoritar de dreapta. Același regim autoritar l-a exercitat și în Transilvania, ocupată în urma Dictatului de la Viena. Tot de numele său este legată deportarea a peste 166.000 evrei români și maghiari.
Autor: Florin Puscas
Sursa: Stiri pe surse