România a pierdut sute de mii de hectare de păduri în ultimii ani din cauza tăierilor ilegale şi retrocedărilor abuzive. Pagubele sunt estimate la peste 5 miliarde de euro din 1990 până acum. Datele apar într-un raport al Curţii de Conturi. Documentul atrage atenţia că din cele peste 3 milioane de hectare de pădure retrocedate până în 2010, 20% au trecut abuziv în proprietate privată. În cel mai amplu dosar de retorcedări ilegale au fost implicate nume sonore din politica românească, precum Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Tudor Chiuariu, dar şi Paul de România şi soţia sa.
Peste 80 de milioane de metri cubi de lemn au căzut sub drujbele hoţilor, din ’90 încoace. Estimările apar într-un raport al Curţii de Conturi din 2013. Un an mai târziu, Curtea atrage atenţia, într-un alt raport, că “o evaluare exactă a tăierilor ilegale nu există, deşi toată lumea este de acord că tăierile au fost masive”.
S-a încercat şi o evaluare pe baza controalelor făcute de inspectorii silvici. Astfel, până în 2005, au fost înregistrate suprafeţe defrişate de până la 35 de mii de hectare. Se adaugă aproape 100 de mii de hectare de pe care s-au tăiat 70% din arbori. Concluzia: s-au obţinut ilegal peste 22 de milioane de metri cubi de lemn.
Suceava este judeţul unde s-a exploatat cel mai mult lemn: peste 18 milioane de metri cubi din 2002 până în 2011. Urmează judeţele Neamţ, Bacău şi Caraş-Severin. În schimb, suprafeţele reîmpădurite au fost de cel mult 10% din cât s-a tăiat. În Suceava, de exemplu, replantările abia dacă au depăşit 12 mii de hectare.
Lemnul românesc a ajuns peste tot în lume. Până în 2012, am exportat 32 de milioane de tone de lemn şi produse în ţări precum Egipt, Turcia, Italia, Austria şi Siria.
Din octombrie anul trecut, autorităţile au încercat să taie din avântul hoţilor de păduri. Au pus în funcţiune un sistem de monitorizare prin GPS. Radarul pădurilor s-a concretizat în ultimele luni în peste 5800 de apeluri la 112, care au semnalat transporturi suspecte de material lemnos. Organizaţiile de mediu cer însă îmbunătăţirea sistemului. Dar şi adoptarea Codului silvic, retrimis în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis.
Sursa: Stiri TVR
Adauga comentariu