Despre omenia câinilor şi câinoşenia oamenilor

De-a lungul vieţii am auzit de multe ori expresii de genul : „e o căţea”, se spune referitor la o mamă care îşi părăseşte copiii, „ori e un câine”, se spune despre cineva rău la suflet. Şi într-un caz şi în celălalt aducem o gravă jignire câinilor. O căţea îşi apără puii cu preţul vieţii sale, iar dovezi de dragoste din partea câinilor, fie faţă de stăpânii, fie faţă de alţi câini din haita lor, sunt destule. Câteva filmuleţe găsite pe NET, au întregit impresia mea despre câini şi comportamentul lor. Aşa că dacă analizăm comportamentul acestor animale, în raport cu stăpânii lor, sau cu confraţii din haită, pot spune fără să greşesc că dau dovadă de multă omenie. Oamenii ar putea chiar să se inspire, din modul de a fi al câinilor.

Voi folosi cuvântul câinoşenie în înţelesul definiţiei din DEX, fără legătură cu câinele.

Răutatea oamenilor, dorinţa de a face rău, raportarea fericirii lor la nefericirea altora, folosirea puterii vremelnice, pentru a privi cu plăcere orgasmică , răul ce-l poate face semenilor. Aici mă gândesc la acea lună mai fatidică 2010 când, Preşedintele de atunci şi-a asumat rolul de a transmite poporului măsurile de austeritate ce urmau a fi luate. Se vedea pe faţa lui plăcerea, bucuria de a arăta cât de puternic este, vanitatea lui, nu era urmă de compasiune pe chipul său schimonosit de rânjet, deşi urma să sufere o mulţime de oameni. Şi-a asumat rolul de comunicator al guvernului (nu intra în fişa postului), numai pentru a arăta Ţării cine este jupân, cine porunceşte. Poate că aş fi fost de-acord cu el, cu măsurile lor câineşti, dacă peste timp nu se dovedea, că în perioada în care poporul suferea, ei (guvernanţii) furau în draci.

Tot la câinoşenie putem băga şi cazul Rarinca, deşi o instanţă a dovedit printr-o sentinţă judecătorească, rămasă definitivă şi executorie, că M. Rarinca nu este vinovată, DNA a făcut o cerere prin care cere anularea SENTINŢEI pronunţate. Admitem cazul că judecătorii respectivi, şantajaţi, vor anula sentinţa, de aici se va crea un precedent periculos. Presiunea pusă asupra judecătorilor pentru anularea sentinţei, se face numai pentru a spăla orgoliul şefei ÎCCJ şi a şefei DNA. Nu contează că M.Rarinca nu este vinovată, nu contează viaţa ei, nu contează familia ei, contează orgoliul lor,vanitatea lor. Ce dovadă mai mare de câinoşenie mai vrem?

Altă dovadă de câinoşenie este dată de clasa politică în ansamblul ei, prin măsurile anti româneşti luate, acelea de distrugere a economiei Ţării. Dovadă de lipsa de empatie cu salariaţii, a fost atunci când au fost minţiţi cu bani, să se dea singuri afară de la servicii, pentru a lăsa drumul liber vânzării şi distrugeri uzinelor, fabricilor, combinatelor, etc. Politicienii ştiau, că aceşti oameni nu vor mai avea un loc de muncă, ştiau că vor lua drumul migrării peste graniţă, ştiau că îşi vor destrăma familiile, ştiau că vor rămâne fără case, ştiau că vor ajunge cerşetori şi cu toate astea au luat hotărârea de a-i trimite acasă, de a-i distruge, numai pentru a-şi umple ei buzunarele.

O altă dovadă de lipsă de omenie, este atunci când trecem pe lângă un om căzut, nu ne uităm la el pentru a-i da o mână de ajutor, din contră mărim pasul. Exemplele pot continua. Am vrut numai să atrag atenţia că expresia „Omenie”, vine de la cuvântul om. Pentru aceasta ar trebui să ne comportăm omeneşte unii cu ceilalţi, să încercăm să privim pe cel de lângă noi, chiar dacă este orb, ciung, şchiop, ca pe un egal al nostru, poate că viaţa a fost vitregă cu el, poate că el a avut un moment de rătăcire, poate că intelectul lui nu este la fel de dezvoltat ca al nostru, cu toate acestea este un OM. Dacă noi îl vom înţelege pe el, vom căuta să-l ajutăm după posibilităţile noastre, ne vom demonstra nouă că suntem cu adevărat Oameni, altfel riscăm să ne comportăm câineşte (conf. definiţiei DEX, nu conf. comportării acestor animale). Nu trebuie să coborâm, din înălţimea în care am fost aşezaţi de Dumnezeu în raport cu celelalte animale. Noi ne bazăm pe inteligenţa cu care am fost înzestraţi, nu pe instinct precum animalele. Dacă tot avem inteligenţă, eu zic să o folosim pentru a trăi în armonie unii cu ceilalţi, nu pentru a ne da în cap şi a confecţiona arme cât mai sofisticate, pentru a omorî cât mai mulţi oameni odată. Pornirea unor războaie, numai pentru satisfacerea unor orgolii infatuate, este o dovadă de degradare morală, de lipsă de omenie, de coborâre în subuman. Acolo unde dialogul a murit şi au început să vorbească armele, înseamnă că oamenii au murit şi a început să vorbească animalele din ei. Animalele se protejează în cadrul comunităţii (haitei), dar se luptă cu celelalte haite pentru teritoriu. În cazul unui război aşa procedează şi oamenii.

Conflictele politice trebuie să fie la nivel polemic, nu la nivelul injuriilor şi bătăilor. Folosirea conflictului politic pentru a ne omorî fizic ne coboară la nivelul celor mai nedezvoltate animale, acolo unde haitele se mănâncă unele pe altele. Dacă suntem Oameni, să ne comportăm ca atare.

Trebuie să menţionez că nu toţi oamenii au acest comportament, dar, din păcate foarte mulţi se comportă sub demnitatea de OM.

Autor: Ionel Carstea

Sursa: Ionel Carstea Blog