Politicienii nostri se “bucura” de una dintre cele mai scazute credibilitati din Europa in rindul publicului. Englezii au crezut intr-un Churchill care le promitea doar “singe, sudoare si lacrimi”, francezii intr-un de Gaulle care le reinventa mitologia nationala. Ce-i lipseste politicianului roman?
Inca din Antichitate, Aristotel formula conditiile unei retorici de succes.
Pentru asta, spunea filozoful, discursul public, rostit sau scris, trebuie sa contina trei “ingrediente” absolut necesare: etosul, logosul si patosul.
Etosul tinea de credibilitatea persoanei care face o afirmatie. Logosul de continutul afirmatiei, de logica acesteia. Patosul tinea de gradul in care cel care rosteste afirmatia crede el insusi in adevarul acesteia.
Referitor la acest ultim aspect, merita sa ne amintim ce spunea Lincoln: “Poti minti o persoana o viata, pe toti o vreme, dar nu-i poti minti mereu pe toti”.
Cu alte cuvinte, absenta patosului – credinta vorbitorului in propriile-i afirmatii – este “simtita” macar de o parte importanta a publicului si diminueaza dramatic celelalte componente, chiar daca exista, respectiv etosul si patosul.
Sa le luam pe rind.
Cit “etos” exista in politicianul roman de astazi?
Cu alte cuvinte, cit de credibil este el, ca persoana/personalitate/personaj in ochii publicului? Din punct de vedere strict profesional, prea putini dintre ei au cu ce se lauda, indiferent ca sunt economisti, ingineri, profesori sau fosti/actuali oameni de afaceri.
Profitind de “lejeritatea” sistemului universitar romanesc, unii si-au construit un statut gaunos de “prof. univ. dr.”, care aminteste, din nefericire, de multe ori, de titlul “academician doctor inginer” cu care era alintata Elena Ceausescu, cea care spunea “te aude colegii mei”.
Lipsa de cultura – nu doar politica – este mai mereu evidenta, limbajul este deseori frust si primitiv, denotind o educatie pripita, facuta pe sarite.
Nu mai pomenim de malversatiunile financiare de care sunt periodic acuzati un numar important dintre politicienii romani, situatie de natura sa le reduca si mai mult potentialul de credibilitate.
“Logosul” este un alt ingredient deficitar in discursul public. Referindu-ma doar la economie, nastrusniciile indrugate de politicieni m-ar induiosa, daca cei care le rostesc nu ar fi cei care ne decid destinele. Data fiind insa situatia, mai degraba ma sperie.
Dar dincolo de economie, este vorba de multe derapaje de la logica formala, de contraziceri de la o luna la alta sau chiar de la o zi la alta.
Discursul politic/administrativ este desori ilogic macar din doua motive.
Primul: nu este rezultatul unui crez doctrinar limpede, fiind, prin urmare, consecvent cu un set solidificat de principii.
Este oportunist si se pliaza doar pe niste convingeri/interese uneori sulfuroase mai mai mereu fluide, dupa cum bate vintul.
Al doilea: nu rezulta dintr-o competenta reala, ci mai degraba trucata. Ajungem la patos. Citi dintre politicieni cred intr-adevar ceea ce spun?
Diferenta fundamentala intre propaganda si discurs politic este lipsa de convingeri a primei categorii.
Activistul comunist stia clar ca sistemul este falit si ca oamenii sunt viriti in puscarii pentru te miri ce. Insa facea afirmatiile care le facea pentru ca asta ii dicta dogma regimului.
Lucrurile nu s-au modificat prea mult in ultimii douazeci de ani, de vreme ce apartinatori ai doctrinelor liberale, social-democrate sau crestin-democrate habar nu au de un set de principii de baza ale ideologiilor pe care, teoretic, le impartasesc, iar traseismul politic a devenit o regula.
Din acest punct de vedere, multi politicieni sunt in situatia unor preoti care nu cred in Dumnezeu, dar incearca sa mimeze o slujba.
Asadar, nu prea conving pe nimeni. Prin urmare, “enoriasii” care ii inconjoara o faca mai mult in virtutea unor “interese” decit a unor convingeri.
Evident, orice generalizare este incorecta. Nu imi plac referintele la “clasa politica”, in ansamblul ei.
Insa este limpede pentru toate partidele ca sunt populate de oameni tot mai putin convingatori pentru public.
“Ingrendientele” din care sunt compusi oamenii politici nu sunt neaparat cele ale unui geniu. William Golding (Premiul Nobel pentru literatura, autorul romanului “Imparatul mustelor”) a pierdut alegerile pentru o functie locala minuscula in Anglia.
Mario Vargas Llosa (Premiul Nobel pentru literatura) a pierdut alegerile prezidentiale in Peru, in fata unui Alberto Fujimori care astazi este refugiat in Japonia, fiind acuzat de mai multe malversatiuni financiare.
Nu trebuie sa supralicitam, asadar, asteptarile intelectuale de la o “fiara politica”, in Romania sau aiurea.
Exista insa o limita a plauzibilitatii, care atunci cind este incalcata, rezultatele pot fi catastrofale. Dar nu este de ajuns sa-i criticam pe politicieni si sa dezvoltam asteptari mesianice de la ei.
Pina la urma, cauza lucrurilor suntem noi, cei care compunem asa-numitul electorat. Nimeni nu a intrebat in mod real poporul roman daca il doreste pe Emil Bobu intr-o functie politica de conducere, in regimul comunist.
Insa actualii politicieni sunt rezultatul votului democratic. Ideea ca suntem un popor mic, dar brav, condus de niste persoane bizare, este falsa.
Ideea ca suntem o tara de mici genii creatoare, de o cinste impecabila, condusa de oameni modesti din punct de vedere intelectual si corupti, este la fel de gresita.
Pina la urma, o clasa politica este oglinda unei natiuni. Daca nu ne place ceea ce vedem, este mai ales problema noastra, nu doar a lor.
Poate sa para banal, dar fermierul care profita de o conjunctura si mareste aberant pretul cartofilor, de pilda, sau al verzei, adica al mincarii de baza pentru oamenii cu venituri modeste, si in acelasi timp il critica pe un politician atunci cind are ocazia sa o faca, nu este deloc mai breaz din punct de vedere etic si moral decit acesta.
Clasa politica de astazi nu face decit sa materializeze un set de mentalitati paguboase care macina corpul profund al unei natiuni obisnuite sa-si fure singura caciula de o intreaga istorie.
Ea – aceasta clasa – va fi altfel doar atunci cind si natiunea se va schimba.
Si aceasta schimbare trebuie sa vina de la nivel individual prin educatie, cultura, civilizatie si constiinta de sine, adica ingredientele care transforma o simpla populatiei intr-o adevarata natiune.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Cum s-a ratat poporul roman.
Ratat este acela care actioneaza conform unui program in care nu mai crede. Dar cum sa mergi inainte odata cu cerul deschis acum in toate sensurile posibile: prin procesul de globalizare lucrurilor si tribalizare persoanelor ? Acceptand o divesitate a programelor care creeaza asteptari care nu pot fi satisfacute imediat ? Sau acceptant fortat programul unic. Adica, o singura batalie privind modul de programare a oamenilor viitorului, prin programul terra sau mai stiu eu ce programe genetice prin Codex Alimentarius. Nu cred ca omenirea este pregatita in acest moment sa accepte aceasta noua forma de putere agresiva, care in lipsa valorilor culturale care s-o transforme si sa o ordoneze, s-a intors acum la stadiul de agresivitate pura. Natura se razbuna. Care natura ? Natura sunt eu ! spune Picaso. Eu nu recunosc forma statului roman de 21 de ani, pentru ca tocmai el, statul roman, nu recunoaste valoarea mea, in primul rand ca om al cetatii, si in al doilea rand statul roman nu imi recunoaste calitatea mea de artist sculptor roman. Constiinta si recunoasterea valorilor universale sunt fundamentele oricarui popor. Cultura este puterea popoarelor, spune Mihai Eminescu. Un popor fara cultura dispare din istorie, zice Emil Cioran. Iata de ce cred ca un popor fara istorie dispare din cultura universala. Iar istoria adevarata este stiinta faptelor care nu se repeta. Ca noi traim acum cu totii istoria unui mari inselatorii umane, amestecati cu viii si cu mortii laolalta, nu mai incape nici o indoiala. Ce le spun eu, poporului roman, ca sa inteleaga : mai tare va este voua frica sa aprindeti rugul, decat imi este mie frica sa intru in rugul aprins.Constantin Milea Sandu
http://www.youtube.com/watch?v=NvoRat-Tl_Q&feature=related