Presedintele Basescu si-a donat salariul aferent lunii mai, virandu-l in fondul de solidaritate. O va face, sustine domnia sa, in fiecare luna, pana la sfarsitul anului. Gestul nu reprezinta decat o noua mostra de demagogie care nu poate rezolva nici pe departe problemele grave cu care se confrunta Romania. Seful statului nu trebuie sa isi doneze salariul, ci sa intreprinda masurile necesare pentru a-l merita, pentru a raspunde nevoilor tuturor celor care l-au votat ca sa le apere interesele. In aceeasi situatie trebuie sa se afle toti cei aflati la butoanele guvernarii. Nu cu gesturi populiste vom combate criza, ci cu responsabilitate, decenta, competenta, prin inchiderea robinetului jafului care inca este deschis in mai toate judetele tarii. Sunt convins ca Udrea, Videanu, Berceanu, Blaga si alte cateva mii de reprezentanti ai clientelei portocalii si-ar putea dona oricand salariile de bugetari, in contextul in care beneficiile prezentei la actul guvernarii sunt mult mai profitabile. Mai pe romaneste, este avantajos sa renunti la cateva mii de lei daca statul te cadoriseste in acelasi timp cu zeci, poate sute de mii de lei. Lucrurile sunt simple in Romania anului 2010. Institutiile au fost confiscate cu brutalitate de actuala Putere. Scandalul recent privind candidaturile de judecatori la Curtea Constitutionala arata miza uriasa a confruntarilor politice. Din pacate, excluderea principiului profesionalismului si inlocuirea acestuia exclusiv cu numirile pe baza carnetului de partid si a sustinerii politice, a adus grave prejudicii unui stat care se decredibilizeaza accentuat la nivel institutional. Justitia, Educatia, Sanatatea, Ordinea Publica, inutil sa mai vorbim despre Administratie, reprezinta un focar de incompetenta si coruptie, toate generate de numirile pe criterii politice. Tocmai din acest motiv, directia in care se indreapta Romania este una gresita. Obsesia de a controla Romania a dominat scena politica a ultimilor 20 de ani. Tara a fost supusa unor valuri de pesederizare, cederizare, liberalizare si, mai nou, democrato-liberalizare. S-a furat pe rupte de catre toate guvernarile, fie ele de stanga sau de dreapta. Jaful a fost generalizat iar judetele, impartite in feude ale baronilor si clientilor fiecarei Puteri.
In 2010, realitatea crizei nu a mai putut fi mascata prin declaratii si diversiuni. Iar reducerea cheltuielilor publice a devenit vitala pentru a salva Romania. Astfel ca, actuala Putere a avut de ales intre milioanele de romani si gastile de profitori ce se regasesc in jurul Palatului Cotroceni, Palatului Victoria si sediului din Modrogan. Previzibil, Basescu, Boc si ceilalti au optat pentru austeritate. Pentru reducerea pensiilor si a salariilor bugetarilor, dar pentru mentinerea privilegiilor oligarhiei portocalii. De altfel, guvernantii si-au asumat intr-un timp record raspunderea pe legile ce afunda populatia in saracie si neajunsuri, dar “analizeaza” de vreo sase luni reducerea numarului secretarilor de stat si a cheltuielilor privind achizitiile publice. “Analiza” se va mai intinde, in ciuda declaratiilor optimiste ale guvernantilor, pe multe luni, timp in care clientela portocalie va continua sa sfideze efectele crizei. Din pacate, populatia va duce inutil pe umerii sai jugul austeritatii. Un jug ce se va ingreuna cu fiecare zi in care aceasta guvernare corupta si incompetenta se mai afla la timona Romaniei. Fara masuri economice anticriza eficiente, fara revitalizarea exporturilor, fara, repet, stoparea devalizarii bugetului de stat, majorarea taxelor si impozitelor va deveni iminenta. Iar acelasi presedinte, care se declara al tuturor romanilor, ne va spune peste cateva luni ca trebuie sa strangem si mai mult cureaua. Ca singura solutie de iesire din criza.
Adauga comentariu