Nu m-am grăbit să analizez semnificația scrisorii fostului procuror anti Mafia și fostului primar al New Yorkului, Rudolph (Rudi) Giuliani din mai multe motive.
Cel mai important a fost acela că ea indică o schimbare de abordare în politica americană față de România pe care am anunțat-o și recomandat-o de câțiva ani, și care era inevitabil să se producă, dacă nu ca un act de voință, măcar ca unul de necesitate. Am așteptat ca alți analiști români să o fi remarcat înainte de a o face eu, întrucât nu cred în profețiile autoconfirmate.
De ce lucrul nu s-a petrecut mai repede? Pentru că navele de mari dimensiuni, asemenea SUA pe oceanul geopoliticii planetare, virează încet. De asemenea, întrucât falia transatlantică, vizibilă deja de câteva decenii pentru cei care așează realitatea înaintea dorinței, trebuia să se adâncească suficient. După cum era obligatoriu ca ascensiunea Chinei și relansarea Rusiei să le aducă pe acestea la altitudinea potrivită, simultan cu virajul UE de la un proiect politic federalizator având în centru o Germanie europeană, către unul neoimperial preconizând o Europă germană. De aici, iar nu din vreun impuls moral generos decurge cu necesitate modificarea de poziție a SUA față de România. Interesele strategice ale acestora devin dinnou congruente.
Natura acestei resetări, pe care scrisoarea dlui Giuliani o semnalează sub acoperirea dar și cu consecința cererii de revenire la respectul drepturilor omului în lupta dusă împotriva corupției, și a amnistierii victimelor justiției selective (adică politizate), este similară celei pe care în 1821 Imperiul Otoman a decis-o, în exercițiul suzeranității asupra principatelor danubiene, respectiv renunțarea la domniile fanariote și revenirea la domnii pământeni. Asta nu a înseamnat independența, dar a deschis drumul către ea, către autodeterminarea națiunii române. Deci nu a fost și nu este puțin.
Se putea petrece lucrul acesta mai devreme și cu un preț mai mic? Da! Întârzierea este rezultatul intervenției în joc a cozilor de topor române. A celor care au vândut România pentru un pumn de arginți sau pentru a-și pansa orgoliile rănite de eșecul subsecvent propriei mediocrități.
Aici intervine figura tristă a “Maiorului George”. Reprezentant emblematic al comunității celor convinși că nu au făcut nimic din cauza celor care au făcut chipurile prea puțin, precum și că singura cale pentru a-și afirma opera nenăscută este suprimarea concurenței, evident prin suprimarea concurenților.
Nu este locul să pomenim aici proiectul dement de constituire a unui stat subteran, cu caracter ilegitim, prin crearea unui sistem ocult de relații interinstituționale apt a ține societatea sub control ca efect al terorii generate de încălcarea drepturilor omului. Este, în schimb, de relevat modul în care, folosindu-se de instrumentele diplomatice puse la dispoziția sa, ambasadorul Maior, altminteri minor în toate cele, a deteriorat raporturile parteneriale americano-române și a așternut o pată de rușine pe amintirea senatorului John McCain, erou-martir al nefericitului război din Vietnam.
Senatorul McCain a fost un neoconservator; temperamental dar onest. L-am întâlnit de puține ori dar l-am înțeles bine; poate și pentru că dintr-un anumit punct de vedere semănam. Ca și mine, era oricând gata să se dedice imprudent unei cauze, de îndată ce îi apărea a fi dreaptă, chiar dacă șansele de reușită erau nule. Putea opta greșit – și a făcut-o de multe ori ca urmare a unor evaluări eronate – dar de îndată ce își dădea seama de greșeală își recunoștea fără ezitare vina. Până atunci, însă, era un radical, un revoltat, un rebel cu convingeri ideologice ferme pe care nu îl puteau întoarce din drum nici presiunile, nici promisiunile, nici rațiunea, nici sentimentele. Un fundamentalist. Faptul că a refuzat eliberarea din prizonieratul vietnamez întrucât socotea că prizonierii mai vechi trebuiau să fie eliberați mai întâi, spune mult despre caracterul acestui om de curând trecut la cele veșnice.
Pe el și l-a ales ca țintă a manipulării și ca garant al impunității ambasadorul George Maior; ambasador mai degrabă al Republicii de la Cluj, decât al Republicii România. I-a exploatat fără scrupule buna credință, știind că un senator american care a acceptat infernul pentru a apăra onoarea țării sale chiar și într-un război nedrept, nu poate concepe că informațiile date de împuternicitul diplomatic al unui stat despre propria sa țară pot fi mincinoase și chiar antinaționale.
Așa se face că John McCain, un fanatic al valorilor americane, calificat de mulți ca adevărat “taliban” al drepturilor omului, a ajuns să îi apere pe violatorii drepturilor omului din România. Așa se explică de ce acest adept intratabil al sancționarii Rusiei putiniste, a ales să coopereze la distrugerea elitei partenerului strategic al Americii aflat pe linia întâi a frontului, socotind că aceasta ar fi cumpărată sau cumparabilă cu banii Kremlinului. Așa s-a ajuns ca International Republican Institute (IRI)- în fapt Institutul McCain – să întocmească studii și rapoarte defavorabile României, pe baza datelor și interpretărilor otrăvite furnizate de sociologul Grupului de la Cluj, Vasile Dâncu, prin intermediul ambasadorului său, George Maior.
Totul a culminat cu scrisoarea muribundului McCain, de fapt niciodată scrisă sau văzută de acesta, prin care chipurile își exprima îngrijorarea în legătură cu așa zisa prăbușire a statului de drept și a regimului democratic în România.
Împotriva acestei scrisori măsluite, care constituia un atac grav și nedrept la adresa Guvernului României, ambasadorul Maior nu a luat nici o atitudine. În schimb, a denunțat ca fiind rezultatul “lobbyului celor certați cu justiția”, scrisoarea lui Rudi Giuliani care exprima un punct de vedere diametral opus celui pus pe seama lui John MacCain. Nu înainte, însă, de a ne “mărturisi” că,fiind chemat la căpătâiul amintitului senator, acesta i-ar fi reconfirmat prețuirea pentru procuroarea Kovesi, dar și îngrijorarea pentru viitorul ei și al luptei împotriva corupției în România. După care, cu ultimele puteri i-a încredințat testamentul său politic: “George, ai grijă de Codruța!” Apoi și-a dat suflarea.
O atare poveste, jignitoare pentru inteligența românilor și americanilor deopotrivă, și o astfel de reacție asimetrică față de mesajele a două personalități americane, dintre care unul apocrif, spune totul despre actuala reprezentare a României în SUA. În limbajul codificat al diplomației, epistola dlui Giuliani, pe lângă comunicarea deciziei Casei Albe privind resetarea relației cu România, avertizează că un asemenea proces nu poate avea loc fără schimbarea actualilor reprezentanți ai țării în strainatate, fără desființarea “industriei anticorupției” cu justiția sa selectivă, și fără reabilitarea victimelor acestora.
John McCain, eroul bătăliilor pierdute și republicanul opozant al Președintelui republican Donald Trump, a trecut în lumea drepților, iar mesajul său vine nu numai de acolo unde nu mai este nici întristare nici suspin, ci și din rândul adversarilor Casei Albe. Rudolph Giuliani, în schimb, eroul bătăliilor câștigate, este nu numai viu, ci și un apropiat al Casei Albe. Este mai mult decât probabil că prin scrisul său au fost exprimate ideile și ofertele Președintelui Trump. Cât despre George Maior, cel rămas fără peotector și protecție, fidel adversarilor administrației Trump și ai propriei sale țări, care l-au adoptat, dar infidel Guvernului care l-a acreditat… Ei bine…
În efortul de reconfigurare a ordinii mondiale, America are interesul revenirii la o Românie stabilă cu lideri capabili să îi apere suveranitatea și astfel să mențină frontul est-european pe linia convenită cu Rusia, în așa fel încât un alt august 1939 (data Pactului Ribbentrop-Molotov) să nu mai aibă loc. Întrebarea este dacă actualul Guvern al României, format din supraviețuitorii proceselor politice ale ultimelor decenii, sau, după caz, forțele sănătoase ale României profunde vor fi capabile să vină în întâmpinarea resetării anunțate și să curețe grajdurile anticorupției otrăvite?
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin
Adauga comentariu