De la lupta împotriva religiei și omagierea tovarășului prim-secretar la lupta împotriva legionarismului

Un pseudo-argument utilizat frecvent de diverse specii de neolegionari cu coeficient de bună-credință și/sau inteligență redusă este acela conform căruia condamnarea legionarismului presupune, în mod automat, o (re)legitimare a comunismului și, mai mult decât atât, un atac la adresa credinței creștin-ortodoxe a poporului român, credință ai cărei apărători legitimi și incontestabili ar fi, chipurile, legionarii. Cu alte cuvinte, după mintea acestor indivizi, cine lovește în legionarism lovește în creștinism și este comunist. Mai mult decât atât, cum există conform doctrinarilor legionari o legătură naturală între comunism și iudaism, și cum toate problemele lumii se explică prin mașinațiunile „ocultei iudeo-masonice”, cel care îi critică pe legionari nu poate, la rigoare, decât să fie el însuși „jidan” sau „jidănit”. Acest ultim pseudo-argument, ce-i drept, e utilizat în mod public doar de cei mai nespălați dintre neolegionari.
În acest context, nu pot să nu remarc că noua lege antilegionară, care conform inițiatorilor ei își propune să combată antisemitismul și propaganda legionară, nu face decât să le dea apă la moară neolegionarilor. Nu doar datorită interdicției în sine, care conferă legionarismului statutul de fruct oprit și de ideologie persecutată de un sistem altminteri prea puțin simpatic și tot mai contestat în zilele noastre, ci și datorită faptului că, la fel cum biografia multor întemnițați și luptători anticomuniști din anii 50′ conține antecedente legionare, tot așa, se pare că și principalului susținător al legii în spațiul public românesc, domnul Alexandru Florian, a făcut în tinerețe propagandă comunistă.

Deci nu ar fi vorba doar de tatăl lui Alexandru Florian, pentru ale cărui păcate Florian fiul nu poate fi făcut (co)responsabil prin asociere, ci, la fel ca și în cazul Tismăneanu father&son, ar fi vorba și despre Florian fiulhttp://www.cotidianul.ro/directorul-institutului-elie-wies…/. Altfel spus, la fel ca și în cazul condamnării comunismului de către Vladimir Tismăneanu, antilegionarismul riscă să fie compromis nu doar de modul abuziv și pervers în care este promovat, ci, întâi de toate, de lipsa de consistență morală a celor care îl promovează. Drept rezultat, din toate aceste demersuri, în loc să iasă mai puternică, democrația neoliberală iese mai slăbită, într-un context socio-economic global care favorizează altminteri atacurile la adresa ei. Uităm adeseori că legionarismul s-a dezvoltat nu doar datorită contextului socio-economic favorabil unei astfel de mișcări, ci și datorită faptului că a fost alimentat de ticăloșia, prostia și represiunea deseori excesivă a autorităților de la vremea respectivă.

În fine, dacă în anii 70 tânărul Alexandru Florian propovăduia lupta împotriva religiei înarmat cu citate din operele tovarășului prim-secretar, pe care tot pe atunci îl cita elogios și Vladimir Tismăneanu, stau și mă întreb dacă, pe de altă parte, reprezentanții comunității evreiești, în special cei care se revendică de la religia iudaică ce stă la temelia poporului evreu, se simt bine ca memoria lor să fie gestionată de un personaj profund contestabil, asta în condițiile în care, după cum bine știm, comunismul a persecutat toate religiile, inclusiv pe cea iudaică. Dacă ne propunem să demontăm echivalarea perversă, stupidă și ilegitimă a comunismului cu iudaismul, pe de o parte, și cu antilegionarismul, pe de altă parte, oare nu este în interesul comunității evreiești ca să iasă în față cu alți oameni, oameni care să infirme prejudecățile? Iar dacă domnului Florian i se pot ierta păcatele tinereții, deși nu s-a remarcat ulterior prin vreo faptă de eroism, nu înțeleg de ce nu li se pot ierta aceste greșeli și unor tineri care, deși au făcut greșeala de a adera la o mișcare perfect condamnabilă la o vârstă asociată în general cu lipsa de discernământ, s-au remarcat ulterior prin acte de eroism sau alte fapte admirabile? Aș vrea să mi se explice.

De altfel, atât neolegionarii cât și adversarii lor de gen Alexandru Florian (și se merită unii pe alții), nu pot sau nu vor să înțeleagă că există o distincție între un fenomen politic cu caracter general dintr-o anumită epocă, și personalitatea lui x sau y care nu se reduce nici la acea epocă, nici la acel fenomen politic. A omagia calitățile de care respectivul a dat dovadă cândva nu înseamnă a nega aspectele condamnabile ale mișcării politice din care a făcut parte cândva, la fel cum a condamna acele aspecte ce trebuie condamnate cu privire la respectiva mișcare nu presupune denigrarea tuturor celor care au avut ceva de-a face vreodată cu ea, sau a le nega eventualele merite morale sau culturale. Nu poți reduce istoria anticomunismului, și cu atât mai mult istoriile personale ale victimelor comunismului, la legionarism, valorizat pozitiv de neolegionari, la fel cum nu poți reduce nici istoria legionarismului, și cu atât mai mult istoriile personale ale celor care au avut de-a face într-o măsură mai mare sau mai mică cu legionarismul, la antisemitism. O astfel de atitudine e semn de înregimentare mentală, care trădează fie o lipsă de substanță mentală, fie slujirea unor interese străine de căutarea onestă a adevărului, fie ambele. În orice caz, o atitudine care nu poate face dreptate istoriei reale și care, drept consecință, nu poate decât să alimenteze atitudinile pe care susține că le combate.

Astfel, s-a ajuns la situația aberantă în care, sub bagheta maestrului Florian, fost propagandist comunist fără merite dar cu remunerație considerabilă de la buget, să fie cenzurat și denigrat un erou al armatei române care a murit în lupta pentru eliberarea Cehoslovaciei de naziști! Dacă lui Alexandru Florian i se iartă ceea ce nu i se iartă lui Ion Șiugariu, și mai mult, Alexandru Florian este investit în ciuda trecutului său cu autoritatea de a judeca nuanțele și de a da verdicte în cazuri precum cel al lui Șiugariu, atunci aș vrea să știu și eu ce anume îl recomandă pe Alexandru Florian, astfel încât să i se atribuie o astfel de funcție în societatea românească, și care este CRITERIUL în baza căreia unii sunt interziși iar alții, din contră, sunt promovați în funcții de responsabilitate publică, cum ar fi funcția de responsabil cu procesul legionarismului? De fiecare dată când discuți cu oamenii înregimentați, că sunt neolegionari sau antilegionari cu năravuri inchizitoriale, nu ți se va indica CRITERIUL, aceasta deoarece pentru oamenii înregimentați criteriile sunt în mod constant instrumentate și redefinite în interesul cauzei. Așa cum arată lucrurile acum, ești forțat să rămâi cu impresia că fie a) se judecă după criteriul conform căruia comunismul e scuzabil pe când legionarismul nu, dându-li-se astfel apă la moară celor care echivalează antilegionarismul cu comunismul și democrația liberală cu (apud Codreanu) „o anexă a bolșevismului”; fie b) conform criteriului că viața evreului valorează mai mult decât viața românului, și că ceea ce i se permite evreului nu i se permite românului, ceea ce, evident, reprezintă o formă de rasism, care nu poate decât să le dea apă la moară celor care pretind că antilegionarismul este antiromânesc, și să alimenteze manifestări de un antisemitism evident (vezi spre exemplu aicihttp://www.academiacatavencu.info/…/un-gestapo-evreiesc-386…) care prosperă tocmai în condițiile unei campanii anti-antisemite lipsite de discernământ și de motivații practice reale, lipsite de criterii expuse transparent și autentic universale, lipsite de nuanțe și, drept consecință, lipsite de dreptate.

PS: Invocându-se faptul că Ion Spânu este un „caveman”, mi s-a reproșat faptul că fac trimitere la articolele sale atunci când am șeruit articolul său referitor la cazul Șiugariu. Subliniez din nou că nu mă interesează opiniile lui Ion Spânu ci informațiile furnizate în cazul de față de Ion Spânu, a căror veridicitate urmează să fie confirmată. În cazul Șiugariu, așa cum bănuiam, s-a confirmat că ceea ce spunea Ion Spânu era adevărat. Bănuiesc că la fel stau lucrurile și în cazul de față. De altfel, domnul Florian, al cărui salariu îl plătim cu toții, este dator cu o explicație, și nu are dreptul să se eschiveze invocând argumentul că Ion Spânu este un caveman iar el nu stă de vorbă cu cavemenii. Mai mult decât atât, în cazul în care se dovedește că Ion Spânu nu a măsluit sursele pe care le invocă, punând împreună coperta unei cărți și conținutul unei alte cărți, și că, într-adevăr, acel Alexandru Florian este chiar directorul Institutului Elie Wiesel (de altfel, printr-o probă de deontologie ce contrastează cu abordarea sa din alte cazuri, precum cazul Liiceanu care l-a plagiat pe Heidegger, Spânu menționează și posibilitatea ca să fie vorba de un alt Alexandru Florian) și fiul lui Radu Florian, atunci Alexandru Florian este dator nu doar cu o explicație, ci este dator și să demisioneze, fără să aștepte să fie dat la o parte de o lege similară cu cea promovată de el. Nu avem nevoie de legi care să ne pună căluș în gură. Dar ar fi bine să reușim cândva să facem curățenie în spațiul public, astfel încât să nu ne mai lovim la tot pasul de impostori, de oportuniști, de oameni care umblă cu cioara vopsită, cu criterii măsluite și cu cv-uri și istorii decupate după cum le convine, fie că sunt legionari sau antilegionari, de dreapta sau de stânga. Legi antilegionare și anticomuniste nu ne vor ajuta să scăpăm de ei. Dimpotrivă, date fiind mecanismele pe baza cărora funcționează societatea românească de astăzi, ele, din contră, îi ajută în momentul de față să își reproducă pozițiile și statutul. Doar exercițiul transparent, răbdător, lucid, responsabil, onest, argumentat și curajos al libertății de gândire ne-ar putea ajuta, în timp, să scăpăm de ei, și să minimalizăm amenințările la adresa democrației.

Autor: Alexandru Racu

Sursa: Calea de mijloc