Analize și opinii Politică

De grija mediocritatii ignoram elita

Salut gestul, enervant pentru foarte multi, al ministrului educatiei de a citi, intr-o conferinta de presa transmisa in direct de televiziunile de stiri, numele celor 65 de elevi care au luat bacalaureatul cu media 10 si decizia de a-i premia intr-o festivitate speciala. In timp ce natia jelea destinul crud al mediocritatilor, ministrul elogia excelenta si cred ca atitudinea domniei sale este cea corecta.

Cei 65, foarte putini e adevarat, au aratat ca se poate si cu camere de filmat deasupra capului, si cu subiecte considerate foarte dificile, atunci cand ai muncit cu adevarat. Numele fiecaruia dintre acesti tineri minunati merita retinut. Asa cum ar trebui retinute numele olimpicilor internationali care se intorc in tara cu premii foarte valoroase si despre care nu se vorbeste intr-un an cat se vorbeste despre Iri si Moni intr-o zi.

Slava Domnului, elite inca mai avem. Rarefiate, dar mai avem. Dar nu stim sa le respectam si sa le cultivam. Si o prima dovada a fost chiar reactia ziaristilor plictisiti de citirea acelor nume care nu le straneau niciun strop de admiratie. Ei bine, pe mine ma preocupa mult mai mult viitorul celor 65 de varfuri decat al celor picati. Viitorul lor si al tuturor elevilor de elita ai scolii romanesti.

Din pacate el nu prea are legatura cu Romania. Ce sa faca aici? Sa ajunga in facultati de nivel scazut, inconjurati de nulitati si in banci si, prea adesea, la catedre ? Sa ajunga apoi, sa zicem, medici platiti cu 300 de euro pe luna, care lucreaza cu dotari din secolul trecut, sunt condamanti la umilitorul plic si sunt principalii invinovatiti fara vina pentru culpele sistemului? Sau poate sa ajunga cercetatori cu bugete zero si salarii care nu le permit nici sa-si cumpere o carte de specialitate? Sau poate dascali muritori de foame si sfidati de elevi care dau pe o bluzita cat salariul lor pe o luna?

Va imaginati ca vreunul dintre acesti tineri exceptionali va ajunge vreodata politician? Sa zicem ministru, premier sau, de ce nu, presedinte? Nu e loc pentru ei in politica romaneasca, baltind in propria ignoranta fericita, de la cel mai jos pana la cel mai inalt nivel. Sau vor ajunge macar sa conduca vreo institutie publica? Locurile acelea sunt rezervate clientelei semianalfabete.

Si atunci singura sansa sa nu se rateze este sa plece in strainatate. Cei mai buni dintre cei buni, olimpicii in special, sunt ofertati inca din timpul liceului de universitati prestigioase de la care primesc burse consistente si care le asigura apoi contracte extrem de avantajoase. Altii aplica si sunt admisi la facultati de elita. Sunt si norocosi, mai putini, cu parinti apti, si financiar si intelectual, sa le sustina ambitiile si valoarea. Dar niciunul nu se mai intoarce apoi in Romania. Imbogatesc elitele intelectuale ale altor tari, care investesc in excelenta si o respecta.

Intr-un fel sau altul, asadar, Romania isi pierde elitele. Pe picatii la bac insa nu-i pierdem. Ei raman cu noi. Si le va merge bine. Pana la urma, daca vor insista, tot vor lua bac-ul, ca doar se va schimba puterea si ii va obloji d-na Andronescu. Apoi vor intra intr-o fabrica de diplome sa se simta impliniti intelectual, desi sunt cam agramati. Ce conteaza? De la modelele societatii romanesti au invatat ca mai dintr-un furtisag, mai dintr-o invarteala, mai cu un san la vedere, mai dintr-un tun poate sa le mearga foarte bine. Unii vor ajunge chiar politicieni si parca maine ii vom vedea cum voteaza legea invatamantului.

In Romania de azi picatii au toate sansele, elitele niciuna.

Ioana Ene

sursa: ziare.com