„Corporația modernă și căsătoria modernă au aceleași rădăcini filozofice: indivizi dezrădăcinați care urmăresc să își satisfacă în cel mai convenabil mod propriile dorințe, fără a „vătăma” pe altcineva. … corporațiile moderne și căsătoriile gay au, în fond, la bază aceeași filozofie: suntem indivizi, consumatori, și nu ar trebui să întâmpinăm nicio opreliște – fie naturală (biologică sau ținând de mediul ecologic), fie morală (norme prin care sunt condamnate desfrâul sau lăcomia) – în obținerea satisfacției personale. Atât în economia modernă, cât și în căsătoria modernă, tipul de individ dezirabil este cel dedicat consumului fără limite.”
O veche zicală spune că „politica dă naștere unor tovărășii neobișnuite”. Formarea sau destrămarea coalițiilor depinde de schimbările care survin în plan politic, iar uneori se formează parteneriate temporare care sunt, în cel mai bun caz, amuzante și, în cel mai rău caz, bizare. Mișcarea pentru școala de acasă a adus laolaltă hippioți anarhiști și creștini conservatori; libertarienii și conservatorii sociali au făcut o vreme front comun împotriva statului liberal activist; astăzi, catolicii și evanghelicii se găsesc de aceeași parte a baricadei în opoziția lor față de noua lege a sănătății HHS [1] (Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale). Lista este lungă și, uneori, amuzantă, dacă nu izbitoare prin asocierile neobișnuite.
Una dintre cele mai surprinzătoare alianțe despre care se comentează cel mai puțin astăzi este coaliția care s-a format în scopul promovării „căsătoriei” homosexuale, bunăoară, alianța dintre activiști pro-homosexualitate și corporații. La nivel politic, nu am fi crezut că poate exista o antipatie mai puternică și de necurmat decât disprețul Stângii față de corporații. Corporațiile reprezintă, potrivit Stângii, aproape tot ce poate fi mai rău în America zilelor noastre – capitalism „de cumetrie”, inegalitate structurală, distrugerea mediului, umilința îndurată de angajați, pe scurt, imoralitate legalizată. Mișcarea Occupy Wall Street a numit corporațiile drept inamicul numărul unu și, în general, Stânga începe să facă spume la gură la simpla menționare a faptului că Citizens United reprezintă, de fapt, o lucrătură a Americii corporatiste împotriva democrației.
Cu toate acestea, nu s-a comentat mai deloc despre prietenia profundă dintre Stânga și corporații în cea mai arzătoare chestiune a momentului (potrivit cel puțin Grammy Awards): căsătoriile dintre homosexuali. Pentru mine, ca locuitor din Indiana, recent mutat în acest stat, este un lucru cât se poate de evident, date fiind eforturile recente făcute de activiștii pro-homosexualitate, în cârdășie cu corporațiile, de a anula amendamentul propus care interzice căsătoriile între persoanele de același sex în statul Indiana. Dacă s-a ajuns ca adoptarea amendamentului să fie blocată, acest lucru a fost, fără îndoială, rezultatul opoziției concertate nu din partea activiștilor stângiști – în cazul cărora existau mici șanse ca un organ legislativ preponderent republican sa le adopte propunerile –, ci al corporațiilor.
Iată ce spun aceste corporații: „Interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex ar forța lucrători talentați să părăsească Indiana.” Potrivit lui Marya Rose, director administrativ al companiei Cummins cu sediul în Indiana, „Dacă oamenii percep statul nostru ca fiind neprimitor în vreo privință, credem că acest lucru e în dezavantajul Cummins și e neprielnic pentru sfera afacerilor.” Argumente similare au fost formulate de Nike în Oregon și de General Mills in Minnesota. În New York, campania pentru recunoașterea legală a căsătoriilor dintre homosexuali a primit un substanțial sprijin financiar din partea unora dintre cei mai criticați „lupi” de pe Wall Street – mulți dintre ei distinși membri ai unor cercuri conservatoare, în special Paul E. Singer, președintele institutului conservator Manhattan Institute. În Indiana, s-a format o coaliție din care fac parte activiști pro-gay și corporații, sub denumirea „Freedom Indiana”.
Într-o perioadă când stânga se agită deplângând „inegalitatea veniturilor”, ar trebui cel puțin să-și acorde un răgaz pentru a observa cum activiști stângiști caută să intre în grațiile elitelor corporatiste pentru a primi spijin în chestiunea cea mai dragă lor în prezent. În fond, aspectul cel mai izbitor este amenințarea nu foarte voalată fluturată de cei care se opun amendamentului din Indiana care interzice căsătoriile între homosexuali: dacă se adoptă acest amendament, oameni talentați vor pleca și chiar corporațiilor le va fi dificil să rămână. Aceleași amenințări sunt trâmbițate adesea de corporații pentru a forța localitățile să își reducă puterea de negociere colectivă, să înlăture restricțiile privind mediul, să acorde corporațiilor scutiri semnificative de taxe și să încheie contracte oneroase cu acestea sunt acum folosite de susținătorii căsătoriilor între homosexuali pentru a-i amenința pe legislatorii din Indiana. Unui stat care se confruntă cu rate ridicate ale șomajului și are o economie în declin nu prea îi dă mâna să îi supere pe „stăpânii lumii”.
Poate că e doar o căsătorie de conveniență (nu am intenționat un joc de cuvinte), un exemplu de „parteneriat ciudat”. Totuși, se pot observa conexiuni mai profunde. Cu mult înaintea dezbaterilor actuale cu privire la „căsătoriile” între persoanele de același sex, capitalismul modern a impus redefinirea familiei și a căsătoriei. „Căsătoriile” homosexuale nu constituie decât urmarea logică a unui lung proces de redefinire a căsătoriei pentru a o face să însemne o legătură în mare măsură privată, interpersonală, al cărei scop principal este realizarea de sine și împlinirea personală a indivizilor contractanți, uniune care poate fi încheiată sau refăcută după bunul plac al ambelor sau chiar al uneia dintre părți.
Căsătoria a trebuit să fie redefinită în funcție de cerințele economiei moderne, pentru a nu mai însemna o uniune între un bărbat și o femeie, fiecare făcând parte din familii extinse interconectate înglobate într-o comunitate cu rădăcini în numeroase generații. Barbatul si femeia se uneau pentru a contribui la viitorul acelei comunități prin generarea de noi vieți, asumându-și cu jertfelnicie datoria față de trecut și responsabilitatea față de viitor.Căsătoria nu însemna doar – și probabil că nu era în primul rând – „dragostea” dintre cele două persoane (sau, cum avea să devină mai târziu, dintre mai multe persoane), ceea ce, desigur, nu denotă că acest aspect [dragostea dintre un bărbat și o femeie] nu a fost și nu este important. Mai degrabă, după cum indică și anunțurile de căsătorie care se făceau altă dată [2], ea însemna intrarea unei noi familii în viața comunității, iar comunitatea – așa cum considerau membrii ei – avea dreptul să decidă dacă o căsătorie trebuia sau nu să aibă loc („Dacă cineva are de făcut o obiecție împotriva acestei căsătorii…”).
Pentru a elibera indivizii de astfel de angajamente puternice față de oameni, față de comunitățile lor și față de generații, căsătoria a trebuit să fie redefinită pentru a corespunde noii viziuni asupra omului: el este un consumator care urmărește maximizarea utilității, un individ liber să nu își asume niciun angajament permanent dacă se dovedește că acesta nu îi produce o plăcere permanentă sau nu îi aduce la nesfârșit recompense (sau dacă l-ar împiedica să încheie alte acorduri, mai avantajoase).
Definită astăzi ca fiind unul dintre „drepturile” noastre (și nu ca făcând parte dintre datoriile noastre), căsătoria trebuie să fie un bun de consum, ceva care ne satisface, care răspunde dorințelor noastre. Rolul ei nu mai este acela de a menține o rânduială morală și naturală, păstrată și cultivată de comunitate și de biserică. Face, mai degrabă, parte din piața bunurilor de consum aflate la alegerea noastră, piață care are un rol tot mai dominant în societatea actuală și care este, în mare măsură, creația economiei moderne, în cadrul căreia corporațiile prosperă. Modelul de căsătorie modernă celebrat în cadrul galei Premiilor Grammy [3], în cea mai pură variantă redefinită: atenția este îndreptată asupra a nenumărator cupluri, care nu se cunosc între ele, care stau în fața unei mase de oameni cu totul străini, evenimentul fiind transmis la canalele de televiziune comerciale, al căror scop este de a vinde lucruri.
Corporația modernă și căsătoria modernă au aceleași rădăcini filozofice: indivizi dezrădăcinați care urmăresc să își satisfacă în cel mai convenabil mod propriile dorințe, fără a „vătăma” pe altcineva. Căsătoria nu este decât o altă „alegere a consumatorului”, cu avantajul suplimentar că aceasta oferă scutiri fiscale (e chiar interesant să constatăm insistența cu care stânga susține căsătoria gay ca fiind o modalitate prin care homosexuali bogați, adesea fără copii, pot evita taxele pentru succesiune. La urma urmei, în cazul SUA v. Windsor nu a fost vorba despre „iubire”, ci despre bani). Prin urmare, corporațiile susțin căsătoriile între homosexuali din același motiv (și folosind aceleași tactici) pentru care caută să slăbească puterea sindicatelor, să elimine reglementările de mediu și constrângerile fiscale – ceea ce este, în mod evident, un câștig pe termen scurt, dar, într-un sens mult mai profund, societatea trebuie remodelată în așa fel încât câștigul pe termen scurt să apară drept cel mai valoros principiu după care funcționează aceasta: o societate cu desăvârșire mobilă, devotată obținerii satisfacției personale a membrilor ei, alcătuită din indivizi angrenați în relații superficiale și care nu sunt atașați de locul și de istoria unei comunități sau de generațiile din trecut și din viitor.
Atunci când Dan Cathy, CEO-ul [lanțului de restaurante fast-food] Chik-fil-A a declarat că pentru el modul firesc de înțelegere a căsătoriei este de uniune între un bărbat și o femeie, formatorii de opinie l-au acuzat că amestecă fără rost judecățile morale cu afacerile. Un ziar de business recomanda că, atunci când avem de-a face cu un subiect controversat precum căsătoriile gay, cea mai bună soluție este „să nu amestecăm afacerile cu politica”. Cu toate acestea, spre deosebire de gălăgia pe care a produs-o în presă scurtul comentariu al lui Cathy reflectând opiniile sale personale, lobby-ul politic făcut de corporațiile din Indiana nu a fost un subiect care să merite comentarii.
Această trecere sub tăcere poate avea parțial drept cauză aplicarea unui dublu standard din partea mass-mediei și a formatorilor de opinie de astăzi, care sunt în favoarea căsătoriilor între homosexuali. Dar, cel mai probabil, reflectă adevărul mai profund și mult mai puțin sesizabil potrivit căruia corporațiile moderne și căsătoriile gay au, în fond, la bază aceeași filozofie: suntem indivizi, consumatori, și nu ar trebui să întâmpinăm nicio opreliște – fie naturală (biologică sau ținând de mediul ecologic), fie morală (norme prin care sunt condamnate desfrâul sau lăcomia) – în obținerea satisfacției personale. Atât în economia modernă, cât și în căsătoria modernă, tipul de individ dezirabil este cel dedicat consumului fără limite. Dacă o corporație se declară împotriva căsătoriilor între homosexuali, este acuzată că amestecă, în mod inadecvat, chestiunile morale cu afacerile; dacă o corporație face lobby în favoarea căsătoriilor între homosexuali, atunci este vrednică de laude. Ceea ce vedem că se petrece astăzi în Indiana – cum s-a întâmplat și în multe alte state – nu este un exemplu de „parteneriat neobișnuit”, ci o cârdășie firească.
Stângii îi place să îi descrie pe tinerii care pledează puternic pentru căsătoriile gay ca fiind exponenții unei viziuni progresiste asupra lumii. Dar nu sunt ei oare prima generație din istoria omenirii modelată aproape în întregime de o cultură care este produsul lumii noastre dominate de corporații, o cultură care a distrus aproape toate culturile locale? Crescuți într-o lume care nu se mai conduce după criterii morale, în care toleranța se transformă lesne în indiferență, ne mai poate surprinde faptul că societatea noastră îngăduie oficial, într-o măsură tot mai mare, controlul celor puternici asupra celor slabi? Altă dată, Stânga ar fi respins cu dezgust ideea de a se înhăita cu elita corporatistă. Dar este tot mai clar că e o „căsătorie” făcută nu în cer, ci în America.
Articol de Patrick J. Deneen (The American Conservative)
Traducere de Irina Bazon
Sursa: In apararea familiei
Adauga comentariu