Ultimele doua saptamani au fost marcate de intensificarea discutiilor pe tema ratelor de schimb valutar, in special intre Europa si Statele Unite, pe de o parte, si China, de cealalta parte, unii analisti spunand chiar ca va incepe un “razboi al monedelor”.
Uniunea Europeana a cerut Chinei sa permita renminbi-ului sa fie mai flexibil, pentru a reflecta mai bine puterea economica a tarii asiatice, insa adevarata lupta este intre dolar si moneda chinezeasca.
Potrivit lui Olivier Blanchard, consilierul pe teme economice al Fondului Monetar International, pentru a se ajunge la o redresare economica globala sustenabila, este nevoie de doua lucruri fundamentale.
In primul rand, ar fi nevoie de reintoarcerea la bazarea dezvoltarii pe cererea privata, in tarile avansate, si reducerea deficitelor aparute in timpul crizei.
In al doilea rand, ar trebui ca Statele Unite si alte tari foarte dezvoltate sa se bazeze pe exporturi, iar tarile emergente pe cererea interna, in special in cazul Chinei.
Pentru a se realiza acest lucru, sectoarele private din economiile avansate cu deficite foarte mari ar trebui sa-si plateasca datoriile. De asemenea, monedele tarilor cu o pozitie puternica la nivel international si oportunitati de investitii trebuie sa se aprecieze, iar cererea interna trebuie sa contracareze efectele scaderii exporturilor.
Politica monetara agresiva a tarilor avansate, mai ales a Statelor Unite, reflecta ceea ce se intampla la nivel international: fiecare tara isi doreste ca restul sa se ajusteze la nevoie sale, potrivit analistului Martin Wolf, de la Financial Times. Altfel spus, SUA vrea ca restul lumii sa aiba o inflatie mai mare, in timp ce restul lumii vrea ca SUA sa aiba dezinflatie. SUA, insa, are munitia necesara pentru a castiga: Federal Reserve, banca centrala, poate tipari oricati dolari doreste.
De altfel, Fed face tot ce poate pentru a evita deflatia, indiferent de efectele la nivel international, de frica intrarii pe un drum similar Japoniei in anii 1990, cand deflatia a cauzat o adevarata criza.
Prin urmare, celelalte tari trebuie sa se adapteze, prin schimbarea ratelor de schimb valutar.
Cine va avea de suferit?
Consecintele globale sunt evidente: activele cu profitabilitate pe termen lung vor avea preturi mai mari, iar investitorii vor fi incurajati sa-si orienteze capitalul spre tari cu politici monetare mai restranse, cum ar fi Elvetia, sau spre cele emergente.
Potrivit Institutului de Finante Internationale din Washington, in 2010 si 2011, in tarile emergente va exista un flux de capital strain in valoare de 800 de miliarde de dolari.
Tarile in care acesti bani vor intra vor avea de ales intre trei rele: sa permita cresterea cursului de schimb (in dauna competitivitatii), sa intervina in pietele de schimb valutar (acumuland dolari de care nu au nevoie si amenintand stabilitatea monetara interna) sau sa limiteze investitiile straine, prin taxe. Pana in prezent, guvernele au recurs la o combinatie intre cele trei solutii.
China, insa, nu este de acord cu deficitul imens si politicile monetare neconventionale ale SUA. In plus, si China vrea sa mentina inflatia scazuta si sa limiteze aprecierea monedei sale.
Astfel, China vrea sa convinga SUA sa permita o scadere a preturilor, asa cum Germania a facut cu Grecia. Acest lucru nu se va intampla, sustin analistii publicatiei financiare, deoarece o deflatie in SUA ar insemna o reintrare in recesiune la nivel mondial.
Un lucru e clar: in loc sa colaboreze, SUA incearca sa se impuna, amenintand cu tiparirea de noi bancnote. Prin urmare, SUA va castiga “razboiul monedelor”, fortand inflatie mai mare in celalalte tari sau deprecierea dolarului.
Din aceasta cauza, economiile mai putin protejate, cum ar fi cele ale Braziliei si Africii de Sud, vor avea de suferit.
Prin urmare, o colaborare in vederea stabilirii unei politici globale pentru rata de schimb ar fi de preferat. De altfel, liderii G20 de vor intalni in noiembrie, in Seul, pentru a discuta acest lucru.
Sursa: Ziare.com
Autor: Teodora Bodeanu
Adauga comentariu