Așa cum era de așteptat, recenta vizită în SUA a șefului executivului de la București a confirmat faptul că România este în acest moment o țară săracă, depopulată și resemnată. În acest context, oficialul român s-a comportat la Washington la fel ca și predecesorii săi fanarioți atunci când își cumpărau de la Istambul dreptul de a jefui nestingheriți Valahia sau Moldova.
Dar de ce și cum s-a ajuns la acest nou moment zero al demnității și al suveranității românești? Cum de și-a permis Victor Ponta să accepte, în numele României, atât de controversatele proiecte Roșia Montană și Chevron, precum și statalitatea nelegitimă a provinciei sârbe Kosovo și Metohia?
În opinia mea, slugărnicia cu care Victor Ponta a renegociat la Washington așa zisul parteneriat strategic dintre SUA și România nu se datorează doar evidentei lipse de scrupule a tânărului premier. Nu, nici vorbă de așa ceva. Victor Ponta nu a negociat de capul lui la Washington. În opinia mea, recenta vizită în SUA a lui Victor Ponta a avut drept scop reconfirmarea statutului său de premier de către oficialitățile de la Casa Albă. Un statut care implică nu doar OK-ul Casei Albe, dar mai ales al unor grupuri oligarhice care au monopolizat de câțiva ani managementul instituțiilor politice românești. Iar această monopolizare de tip plutocratic a puterii politice nu ar fi fost posibilă dacă România nu ar fi devenit – în doar câțiva ani – o țară săracă, depopulată și resemnată.
Contrar aparențelor, perioada 2004-2012, o perioadă marcată mai ales de admiterea în UE, nu a fost o poveste de succes pentru România. Dimpotrivă, intrarea României în UE a generat grave disfuncții economice și sociale. Datele prezentate în continuare reflectă faptul că impactul preaderării și aderării României la UE a fost pozitiv doar în ceea ce privește creșterea economică din perioada 2004-2008. Dar acest output s-a dovedit a fi nesustenabil datorită următoarelor disfuncții critice:
– acumularea unor imprumuturi publice și private nefezabile ;
– colapsul productivității resurselor materiale consumate la nivel macroeconomic.
Cu alte cuvinte, creșterea economică explozivă a economiei României din perioada 2004–2008, o creștere urmată de recesiunea cronică din perioada 2008–2012, reflectă cu claritate tipologia preponderent extensivă a acestui proces, un proces bazat pe multiplicarea nesustenabilă a importurilor inutile, a muncii necalificate și a consumului ineficient de resurse materiale.
PIB – produsul intern brut; EN – exporturi nete (exporturi minus importuri); DE – datoria externă totală; DP – datoria publică; PR – productivitatea resurselor materiale calculată ca un raport între produsul intern brut în prețuri constante și cantitatea de resurse materiale consumate la nivel macroeconimic. Surse de date: 1. Eurostat, National accounts, GDP and main components; 2. Eurostat, Macroeconomic Imbalance Procedure; 3. Eurostat, Sustainable Devlopment Indicators; 4. Banca Națională a României, Datoria externă.
În opinia mea, datele precedente reflectă cu claritate eșecurile economiei românești din ultimii 8 ani: creșterea cu mult sub așteptări a PIB, creșterea explozivă a datoriei externe și a celei publice, deprecierea sistematică a productivității factorilor de producție. Ori, aceste contraperformanțe reprezintă simtome specifice subdezvoltării și nu ale dezvoltării economice. Evident, creșterea economică bazată pe masificarea muncii necalificate, precum și pe consumarea ineficientă a resurselor materiale și a capitalului implică în mod inevitabil riscuri de țară enorme: colaps economic, sărăcie endemică, depopulare și inechități sociale alarmante. Iar România, după două decenii pierdute, a ajuns într-o asemenea situație.
Cu toate că autoritățile de la București și cele de la Bruxelles vorbesc foarte rar despre sărăcia endemică din România, acest flagel a generat multă suferință și frustrare în ultimii ani. Oricum am privi lucrurile, admiterea la pachet a României și a Bulgariei în UE reprezintă un experiment ratat. După aproape 7 ani de la aderarea la UE, nici România și nici Bulgaria nu au reușit să-și amelioreze semnificativ performanțele economice precare din perioada de preaderare. Astfel, la fel ca și în momentul aderării, aceste țări ocupau în anul 2010 ultimile locuri într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcție de valorea produsului intern brut în prețuri standard (PPS) raportată la numărul de locuitori. Mai grav, în cazul Bulgariei valoarea PPS per locuitor reprezenta în 2010 doar 47%, iar în cazul României doar 49% din media UE. Ori, dacă valoarea indicatorului menționat dintr-o țară oarecare a UE este mai mică decât 60% din media UE, atunci acea țară este o țară săracă potrivit normelor Comisiei Europene.
PPS – valoarea produsul intern brut estimată în prețuri standard (euro). Sursa datelor: Eurostat, National accounts, GDP and main components.
În acest context, este de subliniat că în cazul României amploarea și efectele nefaste ale sărăciei au fost cauzate atât de productivitatea precară a factorilor de producție, cât și de flagrantele discrepanțe din ultimul deceniu în ceea ce privește gradul de dezvoltare economică a județelor. Astfel, Bucureștiul, Ilfovul și Timișul erau în 2010 singurele entități administrative care înregistrau niveluri ale PPS per locuitor mai mari decât 60% din mediaUE. În același an, doar șase județe (Cluj, Brașov, Sibiu, Argeș, Arad și Gorj) inregistrau valori ale PPS per locuitor mai mari decât media națională, dar mai mici decât 60% din media UE, în timp ce 33 de județe înregistrau niveluri ale aceluiași indicator mai mici decât media națională. În sfârșit, județele Neamț,Vaslui și Botoșani – alături de regiunile Sliven și Montana din Bulgaria – erau în 2010 cele mai sărace entități administrative din UE datorită nivelului incredibil de scăzut al PPS per locuitor (1,2).
Fără îndoială, depopularea masivă a României din ultimile două decenii reprezintă o problemă a problemelor. De ce? Pentru că diminuarea drastică a numărului de locuitori constituie un fenomen fără precedent în istoria recentă a României. România a fost afectată în ultimul secol de implozii demografice doar în perioadele în care s-au derulat cele două mari conflagrații mondiale. Dacă subdezvoltarea economică și segregarea accentuată a bogăției și a săraciei reprezintă disfuncții tradiționale, colapsul demografic din ultimile două decenii reprezintă o nefericită premieră în ultimul secol de istorie românească. Oricum am judeca lucrurile, copii nu mai sunt doriți în România de azi la fel de mult ca și în trecut. Mutațiile culturale din ultimile decenii au afectat negativ dorința tinerilor din România de a-și intemeia familii și de a avea copii. Iar dacă ținem cont și de numeroasele probleme existențiale cu care se confruntă locuitorii României în aceste vremuri dificile, atunci putem înțelege mai bine cauzele care au determinat – în doar două decenii – implozia natalității, imbătrânirea populației și descreșterea cu 13,4% a populației României.
Sursa datelor: Eurostat, Population and social condition, Demographic balance and crude rate.
Din cele prezentate rezultă că în ultimii ani situația economică, socială și politică a Românie s-a deteriorat în mod dramatic. Oligarhizarea instituțiilor politice, corupția generalizată, deciziile arbitrare ale autorităților, imoralitatea și incompetența politicienilor,inechitățile sociale flagrante, condițiile îngrozitoare în care sunt constrânși să supraviețuiască cei peste 8 milioane de cetățeni inuman de săraci ai României, șomajul persistent, exodul spre Vest al tinerilor și al forței de muncă calificate, haosul legislativ și administrativ, recrudescența analfabetismului, numărul tot mai mic de copii, depopularea masivă a tuturor regiunilor și a localităților, precaritatea rețelelor de transport, degradarea calității învățământului și condițiile de viață tot mai greu de suportat reprezintă, fără îndoială, consecințe recurente ale democratizării României sub patronajul Casei Albe și al Bruxelles-ului. Nici mai mult, dar nici mai puțin. Drept urmare, în acest moment – la fel ca și în 1989 – aproape nimic nu mai funcționează în România conform unor standarde minime de eficiență și de eficacitate.
Desigur, există multiple responsabilități interne și externe în ceea ce privește modul iresponsabil în care a fost guvernată România în ultimii ani. Dar în România nu există, din păcate, obiceiul de a evalua și de a sancționa conducătorii de orice fel în funcție rezutatele obținute și de conduita acestora. Chiar dacă a existat mai demult un asemenea obicei, acum el a fost uitat sau abandonat. Această nefirească toleranță a românilor față de abuzurile sau de incompetența conducătorilor reprezintă, în opinia mea, o imensă problemă. Incompetența, abuzurile de tot felul, reaua credință, demagogia, populismul, vulgaritatea, impostura și multe alte defecte ale politicienilor și ale managerilor care au adus România la sapă de lemn au fost și sunt acceptate cu o resmnare mioritică de majoritatea românilor.
Spre deosebire, în Ungaria reacția societății civile în împrejurări similare a fost cu totul alta. Politicienii care au adus Ungaria în pragul falimentului au fost destituiți, iar în locul lor au fost promovați lideri capabili și dispuși să se sacrifice pentru binele comun. Într-o anumită măsură, același lucru s-a întâmplat și în Bulgaria. Dar de ce în România reacția societății civile este, în același context, atât de inconsistentă? De ce nu urmează România exemplul Ungariei sau măcar al Bulgariei? Sunt cumva românii un popor vegetal așa cum crede Ana Blandiana?
Surse de date:
2. Eurostat, National accounts, GDP and main components.
2. Eurostat, Regional economic accounts.
Autor: Nicolae Taran
Sursa: Vocea Rusiei
Adauga comentariu