Site icon gandeste.org

De ce nu incape UE de laptele taranilor romani

Interzicerea consumului de lapte de la ţăranii români pare o glumă proastă, dar e directivă europeană care cere ca laptele să nu mai fie muls cu mâna, ci electric, iar producătorii să dea o grămadă de bani pe aparatele necesare laptelui „european”. Toţi ne amintim gustul laptelui de la ţară. Dacă european înseamnă fără gust şi artificial, aşa ca fructele, legumele şi carnea de import, atunci avem cu toţii de pierdut, nu doar ţăranii.

Primul lucru care m-a şocat la această directivă (detalii AICI) este anihilarea conceptului de ţăran. Acesta are, deja, conotaţii peiorative, ca şi cum munca pământului ar fi ruşinoasă dacă ai o gospodărie mică. Numai că umanitatea a trăit mii de ani de pe urma micilor gospodării şi a ţăranilor. Acum însă, nu mai e la modă. Aşa cum nu mai e la modă să mănânci organic, adică sănătos şi natural, ci trebuie ca mâncarea să fie procesată, trecută prin fabrici şi ambalată în plastic al cărui gust îl şi capătă până la urmă.

Am consumat cu toţii legume şi fructe din import, „europene”, cu forme frumoase, dar care sunt lipsite de gust. În schimb, merele româneşti, după cum a demonstrat un studiu al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, sunt nu doar mai gustoase şi mai dulci, ci şi mai hrănitoare. Sunt convins că la fel stau lucrurile şi cu laptele de la ţărani. Nu poate fi comparat cu cel UHT sau mai ştiu eu de ce calitate superioară, care are gust chimic pentru oricine a gustat vreodată lapte adevărat, de la vacă. Acum câţiva ani, când copiii francezi au fost întrebaţi în cadrul unui sondaj de unde provine laptele, ei au indicat cutiile de plastic din supermarket. Probabil că, dacă nu ajungem să credem că laptele provine din cutie, nu suntem europeni…

Aşadar, lovitura interzicerii laptelui muls cu mâna şi comercializat direct de ţărani nu loveşte doar în aceştia, punându-le gospodăriile pe butuci, ci şi pe noi, consumatorii. Este o directivă la fel de „profundă” ca şi adormirea porcului înainte de tăiere sau aparatul de speriat greierii pus la cositoare. Oare aceste lucruri absurde ne fac europeni? Ştim că în Europa mâncarea nu are gust, pentru că e industrializată. Dar de ce trebuie să fim condamnaţi şi noi la a mânca plasticuri şi simulacre de hrană, dacă noi încă mai avem pământ nepoluat şi ţărani care duc o viaţă grea şi muncesc crâncen ca să mai producă hrană sănătoasă? Nu-i nimic, dacă nu renunţă de bună voie, vor fi interzişi. Eventual amprentaţi, că tot e la modă în Germania, ca să fim siguri că nu îşi vor mai mulge vacile cu mâna, o crimă capitală împotriva umanităţii…

Autor: Bogdan Diaconu

Sursa: Front Press, preluare dupa Adevarul

Exit mobile version