În ianuarie 2012 , pe vremea când se protesta în stradă împotriva guvernului Boc și se cerea demisia lui Băsescu, Dan Tăpălagă (ex HoitNews), cunoscut și sub numele de Goarna Sistemului, scria un articol în care îi blama pe protestatari și se declara deosebit de îngăduitor cu jandarmii ”provocați în mod deliberat de jurnaliști sau protestatari” (Ce nu se prea zice despre aceste proteste): ”Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.”
Același jurnalist, în ianuarie 2017 a scris (vezi aici Ce am văzut la protest. O imagine emblematică) că a văzut la protest ”oameni ok”, articol continuat cu o ”imagine emblematică” în care vedem un tată care-și ține pe fetița pe umeri (”Redau, cu acceptul familiei din poza, aceasta imagine emblematica de la protestul de aseara insotita de urmatorul mesaj (la dorinta familiei n-am blurat imaginea fetitei)”. Și a și introdus în articol fotografia cu fetița. Ipocrizie crasă sau dublă măsură? Redăm aici conținutul integral al articolului scris în 2012:
”Am vazut cu ochii mei si pot sa spun: ca oamenii aia care ies cu copiii pe umeri in strada sunt pur si simplu iresponsabili. Ca nu ai voie sa expui un minor intr-un spatiu unde violentele pot izbucni oricand. Ca televiziunile care invita copii de zece ani in studio pentru a propaga prin intermediul lor mesaje politice se fac vinovate de grave incalcari ale deontologiei, exploatand cinic inocenta in scopuri propagandistice.
Ca jurnalisti, reporteri sau comentatori se implica trup si suflet in sustinerea protestelor dupa care dau fuga la televizor sa “relateze obiectiv” sau sa denunte oripilati abuzurile fortelor de ordine. Ca sunt jandarmi care raspund brutal la o violenta animalica, nu din placerea sadica de a sparge niste capete. Nu ca violentele s-ar justifica in vreun fel de o parte sau de alta, dar cand vorbim de ele macar sa le punem corect in pagina.
Ca jurnalisti sau protestatari provoaca in mod deliberat jandarmii, forteaza nota cat mai agresiv pentru a tipa apoi strident ca sunt victimele lor, ca sunt bruscati si abuzati exact ca intr-o dictatura pentru a fi impiedicati sa-si faca meseria. Ca nu e limpede nici astazi cine coordoneaza grupurile violente de suporteri, ultrasi si vandali de cartier. In mod evident, provocatorii n-au venit de capul lor la Universitate nici duminica, 15 ianuarie, cand s-a declansat bolovaniada, nici joi, 19 ianuarie, cand USL a organizat mitingul de partid. Ca toata recuzita tot mai profesionista utilizata in Piata Universitatii nu pare deloc produsul spontan al cetatenilor nemultumiti. Ca mesajele, lozincile, scandarile suna suspect de profesionist elaborate.
Ca majoritatea celor aflati in strada acuza o dictatura inchipuita. Este poate cea mai ridicola exagerare a mesajelor din Piata Universitatii. Ca adevaratul pericol pentru democratie este sa pui semnul egal intre dictatura si un inceput de functionare institutionala, semanand astfel confuzie. Asta dupa ce tot tu urlai deunazi pe tema disolutiei autoritatii statului. Ca se goleste de sens un cuvant – dictatura – si se confisca un simbol – Piata Universitatii.
Ca e o mare diferenta intre ce-i in strada si ce se vede la televiziunile de stiri. Ca se manipuleaza fara jena prin imagini luate in asa fel incat lasa impresia unor valuri de revolta populara, de stadioane care au umplut strazile, desi vorbim in fiecare seara de cateva sute de oameni. Ca aceste proteste sunt organizate politic, cel putin incepand cu cele de duminica, 15 ianuarie, si ca e greu de evaluat cati protestatari neafiliati ies in strada din convingere.
Ca mesajele de pe Facebook sunt propagate in special de liberali. Ca presa internationala a incadrat mecanic protestul in stereotipul revoltelor generate de criza economica desi, in Romania, revoltele nu seamna nici cu cele din Grecia, cu atat mai putin aduc a primavara araba, ci se explica intai de toate printr-o sofisticata mobilizare politica. Ca opozitia a mai incercat revolutii si nu i-a prea iesit, ca am mai vazut revolte produse mediatic si ca baietii s-au mai rafinat dupa cateva incercari grosolane.
Ca zeci de activisti de partid sunt deghizati in simpli cetateni, inseland astfel opinia publica. Ca or fi destui nemultumiti neafiliati dar ca numarul lor real, cel putin al celor din strada, e mult mai mic decat cel proiectat de televiziunile de stiri. Ca diverse revendicari particulare, aiuritor de diferite si incompatibile, sunt prezentate la pachet drept expresia saraciei si a marsului fortat prin desertul austeritatii. Ca revolutia trucata din 2012 n-are nici cea mai mica legatura cu revolta care l-a dat jos pe Ceausescu. Ca unii au luat-o razna rau de tot elaborand simpatice utopii anti-capitaliste. Ca n-am vazut prea multe figuri din sectorul privat prezente la revolutia de platou, ca lipsesc in mod semnificativ figuri reprezentative din elita societatii. Ele cum de nu se declara apasate de cumplita dictatura?
Ca exista o baza reala de nemultumire in crestere dar ca multi dintre cei care ar iesi, poate, in strada nu accepta sa joace in rolurile distribuite in filmul tot mai prost transmis live din Piata Universitatii. Ca piata colcaie de mesaje de o vulgaritate inspaimantatoare, nationalism primitiv (am auzit pe cineva racnind ca sanatatea se duce de rapa deoarce guvernul a dat-o pe mana maghiarilor!), sexism feroce, mesaje dezgustatoare cu care orice om rational sau de minim bun simt nu se poate asocia fara sa se simta pur si simplu murdarit.
Ca tot felul de insi incearca sa profite istet de mesajele anti-sistem ca sa iasa putin in fata desi traiesc bine de pe urma sistemului, sunt parte din el. Ca vezi oameni cu care te-ai solidariza pe loc, simti toata compasiunea pentru ei dar ca sunt la fel de numeroase figurile de care iti vine sa fugi mancand pamantul sau sa le intorci spatele.
Am vazut toate astea cu ochii mei si nu pot sa nu spun.” (Dan Tapalaga)
Adauga comentariu