Dan Diaconu: ”Mlaştina”

Dacă m-ar pune cineva fi să caut un indicator relevant pentru starea unei naţiuni nu m-aş uita la indicatori palpabili gen PIB sau la alţii ideatici precum „Fericirea Internă Brută” din Bhutan. M-aş opri la un indicator greu măsurabil, dar esenţial şi foarte uşor de perceput de la nivelul străzii. N-o să vă întind curiozitatea la maxim şi-o să vă spun încă de acum cum se numeşte acest indicator: „gradul de degenerare” sau, prescurtat, GD.



Din însăşi denumirea sa ne putem da seama că e greu măsurabil. Teoretic ar trebui să iei un eşantion reprezentativ de populaţie şi, pe baza acestuia, să stabileşti ce procent de indivizi degeneraţi ai. Teoretic spun, deoarece practic ar fi mult mai dificil întrucât ai avea probleme serioase în ceea ce priveşte construirea eşantionului. Dincolo de eşantion, probabil vă gândiţi la greutatea de identificare a degeneratului. Cum faci să introduci pe cineva în această categorie? La prima vedere pare greu, dar e mai simplu decât vă imaginaţi.

Există o metodologie nu doar clară, dar şi simplă de definire a imbecilului. Totul e descris într-o carte pe care o citeşti în aproximativ douăzeci de minute: „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” a lui Carlo M. Cippola. Celebrul profesor de istorie a economiei a reuşit ca, în doar câteva pagini, să „separe apele” într-un mod remarcabil. Dacă n-aţi citit-o, daţi fuga la librărie sau furaţi-o de unde apucaţi întrucât e revelatoare. Pe scurt, Cippola formulează cinci legi ale imbecilităţii, după cum urmează:

1. Omul subestimează numărul imbecililor care-l înconjoară.

2. Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calităţi ale sale.

3. Prostul – este acea persoană a cărei acţiune produce pierderi altor oameni şi lui însuşi inclusiv.

4. Deștepții mereu subestimează potențialul distructiv al proștilor.

Legea nr. 3 dă împarte oamenii în patru categorii: naivii(N) – cei care acţionează în defavoarea lor, dar aduc beneficii altora, deştepţii(D) – cei care acţionează atât în favoarea lor cât şi a celorlalţi, infractorii(I) – cei care acţionează în favoarea lor, dar în defavoarea celorlalţi şi proştii(P), cei care acţionează atât în defavoarea lor cât şi a celorlalţi.

Cu acest bagaj teoretic la teşcherea, ne dăm seama limpede că identificarea degeneraţilor e mai simplă decât ne-am imagina.

Simplitatea metodei însă, în mod paradoxal, face aproape imposibil de calculat la modul riguros procentul de degeneraţi dintr-un eşantion deoarece ar fi nevoie să observi o perioadă de timp fiecare individ în parte pentru a-l putea include în una dintre cele patru categorii. Însă, la fel de adevărat este că, la nivel de grup, GD e simplu de perceput. Îţi poţi da seama rapid dacă un grup de oameni are un grad de degenerare mai mare decât un alt grup. La fel stau lucrurile şi la nivelul naţiunilor: amestecându-te printre oamenii simpli, îţi poţi da seama cam care e gradul de degenerare al acelei naţiuni fără a sta să faci calcule complicate.

De cele mai multe ori, gradul de degenerare al unei naţiuni se poate determina din studierea conducătorilor împinşi în faţă de acea naţiune. Trump, Macron, Merkel sunt răspunsuri depline în ceea ce priveşte gradul de degenerare al naţiunilor pe care le conduc. E limpede că gradul de degenerare e mare atunci când alegi un prost, un infractor sau un naiv deoarece ştii sigur că-ţi faci un rău iremediabil prin această alegere.

Să luăm acum cazul nostru. Nu doar că suntem conduşi de-un prost suprem – Plăvanul, dar la fiecare nivel iese în frunte un alt prost. Indiferent că ne place sau nu, realitatea tragică în care ne scufundăm e că pe ăştia noi i-am adus la putere, astfel încât e de-a dreptul banal de constatat că gradul de degenerare al naţiunii e unul înfiorător de mare.

Sondajele dau un procent covârşitor, de peste 40% în favoarea Plăvanului. Înţelegeţi ce spun? Peste 40% îl preferă pe Plăvan, în ciuda dovezilor irefutabile de prostie şi ticăloşie. Alţi 12%-14% o au în preferinţe pe Veorica şi un număr similar pe Barna. În cazul votanţilor de „Veorica” ne e limpede cum stă treaba, dar, totuşi, cât de prostovan trebuie să fii ca să-l votezi pe Barna? Privind cu un ochi la lista de candidaţi şi cu celălalt la preferinţele electoratului ne rezultă că doar un procent de aproximativ 20% din populaţie e nedegenerată. Chiar şi acest procent ar putea fi mult mai mic de-atât, doar Legea 1 ne spune limpede că, în general, suntem tentaţi să subestimăm numărul imbecililor.

Acestea fiind zise, vă întreb sincer: ce mai e de făcut? Cu un asemenea procent covârşitor de degeneraţi, naţiunea e realmente paralizată. Practic nu mai avem nicio şansă. N-am avut noi şanse în Interbelic, atunci când a ieşit la lumină o generaţie sclipitoare de tineri. Cum am putea avea acum, când suntem copleşiţi de degenerare? Credeţi că mai avem vreo cale de ieşire? Eu unul sunt sceptic şi mă gândesc că doar soluţiile extreme ne-ar mai putea salva. Ştiu că aşa gândesc doar oamenii dezarmaţi, care se simt neputincioşi.

Dincolo de scenarii şi gânduri, cred totuşi că e util să înţelegem cam care e raportul de forţe. Şi, mai mult, odată ce-am înţeles, pasul următor e acela de a-i căuta pe cei care nu-s imbecili şi a încerca să-i uneşti cumva într-o comunitate. Comunitatea non degeneraţilor, aceasta cred că e singura cale de salvare la care ne mai putem gândi. Chiar dacă e mică, cel puţin îi poate oferi fiecăruia dintre cei care mai sunt normali în ţara asta anormală un minim suport. Altfel, în cazul în care ne vom complace în continuare în actuala stare de fapt, mai devreme sau mai târziu vom fi înghiţiţi de mlaştină. Gândiţi-vă bine la asta!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice