De ani buni, în Yemen, o naţiune întreagă e demolată din cauza intereselor saudite. Rebelii care luptă acolo realmente desculţi, încearcă disperaţi să-şi elibereze teritoriul şi să-şi apere tradiţiile. În afară de Arabia Saudită, în războiul din Yemen participă şi Marocul, Iordania, Egiptul, Sudanul şi Pakistanul. Cu siguranţă că lucrurile nu-s în regulă de nicio parte, că războiul degenerează şi produce adevărate calamităţi umanitare.
Nu-i totuşi ciudat că media nu alocă decât resurse infime unor relatări de-acolo, în condiţiile în care avem de-a face cu adevărate tragedii? N-a spus nimeni mai nimic despre blocada care a condus la moartea a sute sau mii de oameni, despre atacurile asupra civililor. N-avem brave organizaţii pentru protecţia drepturilor omului acolo, n-avem „observatori civili” aşa cum avem în Siria, n-avem decât un imens gol informaţional. De ce? Pentru că aşa merg lucrurile.
În Turcia, la Consulatul din Istanbul al Arabiei Saudite, jurnalistul Jamal Khashoggi a fost asasinat şi tranşat, iar bucăţile cadavrului au fost transportate, probabil cu geanta diplomatică, în Arabia Saudită. N-o spun nişte conspiraţionişti, ci investigatorii turci care anunţă pe căi ceva mai neoficiale că deţin dovezi certe ale asasinării şi tranşării cadavrului lui Khashoggi. Iniţial, croitoraşii politicii mondiale au crezut că pot pune batista pe ţambal. Numai că nu le-a mers socoteala, mai ales în condiţiile în care Erdogan luptă la baionetă. Khashoggi se pare că era un element cheie nu doar în ceea ce-l priveşte pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, ci şi în ceea ce priveşte anumite informaţii sensibile despre evenimentele din 11 septembrie. Să nu uităm că jurnalistul fusese prieten apropiat al prinţului Turki al-Faisal, fostul şef al serviciilor de informaţii saudite, care-a demisionat cu doar zece zile înaintea atacurilor de la 11 septembrie. Este foarte posibil ca, în schimbul refugiului asigurat în Turcia, serviciile turceşti să-l fi stors pe Khashoggi de informaţiile sensibile pe care le deţinea. De asemenea, e limpede că jurnalistul era monitorizat de autorităţile turce şi, în ciuda faptului că este interzis spionajul în interiorul ambasadelor şi consulatelor, urechea lungă a serviciilor de informaţii turceşti pur şi simplu nu avea cum să nu se întindă până acolo.
După mai bine de două săptămâni de la incident, timp în care probabil s-a şters şi ultima urmă a jurnalistului pe acest pământ, treburile încep să se tulbure în mediile oficiale. Scrufuloşi cum îi ştim, nemţii, francezii şi englezii le cer saudiţilor, pe un ton ultimativ, să facă lumină în cazul Khashoggi. Desigur, în acest timp, vapoarele încărcate ochi cu armament produs de ţările în cauză iau drumul Arabiei Saudite pentru a putea fi folosite în Yemen. Asta ca o ironie a sorţii, cunoscut fiind că bietul jurnalist ucis era un opozant al invaziei Yemenului.
Probabil vă întrebaţi cum se va sfârşi toată tevatura. La fel ca şi până acum: cu bani mulţi care vor pune batista pe ţambal. Doar nu credeţi că rachetele americane, avioanele franceze, tancurile german e s.a.m.d. sunt cumpărate de către saudiţi aşa, doar de forţa exemplului. Este mai mult decât posibil ca învârtoşarea marilor puteri care, culmea!, acum cer pe un ton imperativ o anchetă credibilă, să fie doar o punere ieftină în scenă. Probabil scenariul care se va vinde publicului va fi unul clasic, adică acela al unei conspiraţii menite a-l îndepărta de la tron pe tefelistul moştenitor desemnat. Se va găsi şi-un ţap ispăşitor şi gata. Toată lumea va fi fericită.
Reţineţi că asta e lumea reală, lumea post-adevărului menţionată de tiriplicii ăia care se întâlnesc „în secret”, după ce „scapă” inevitabil cu 1-2 săptămâni înainte informaţii despre locaţia în care li se desfăşoară plictisitoarele evenimente. Chiar dacă vi se pare incredibil, evenimente ca acestea se petrec de când lumea. În caz că n-aţi aflat, asta e lumea în care trăiţi.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
9/11, 3/11, Primaverile arabe, Cotele de refugiati, Ideologia de gen, Universul virtual. Biblie, Coran, Cu Dumnazeu si fara Dumnezeu, Cu Allah si fara Allah … un Creator Suprem Suveran deasupra tuturor vegheaza la respectarea normelor universale, traseelor, foilor de parcurs, proportiilor, regulilor de circulatie universale, in rezonanta cu energiile compatibile evolutiei vietii, supravietuirii, in context, salvarii planetei Pamant. Cernere. Jihad. Armaghedon. Vom trai si vom vedea…
transat in 7 minute, nu in 3 nu in x minute…fix in 7 – cifra simbol asociata cu ziua de odihna a Creatorului, care Creator a CREAT OMUL nu l-a transat…
se “lucreaza”, “transeaza”, “masoara”, “taie”…la simbol…faza pe simboluri: cruce, luna, semiluna, stele…Eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul…
CRESTINII MUSULMANII CU ISLAMISTII. SABIA ISLAMULUI…
Dumnezeu trebuie sa discute cu Allah…la un summit, la o bere, pe-o terasa, la malul marii…da’ sa se sfatuiasca odata!
Reglare de conturi intre Casele Regale…
Print si cersetor, eterna poveste. Cersesc…CALE
Cersesc…ADEVAR
Cersesc…VIATA, adica…CER!!!!!!!!!
Intamplare, coincidenta, sincronicitate…acordarea cetateniei saudite robotului Sophia, cadou la implinirea varstei de 33 de ani a printului mostenitor, fix 33 de ani, varsta la care a fost rastignit Iisus. Decapitarea si transarea jurnalistului fix in 7 min…(si JFK a fost asasinat in momentul in care a vrut sa dezvaluie adevarul despre ENTITATILE care CONTROLEAZA PLANETA OAMENILOR…CIA stie de ce. Ar fi ceasul sa aflam ADEVARUL! Cu tot dragul…ne crucim, minunam, alegem constient traseul…asa mi se pare corect…
Tehnologia “in oglinda”. Vizita araba… Din Gradina Maicii Domnului in Primavara Araba…
Incotro?