Dan Diaconu: Ion și investitorii străini

Ion avea o casă frumoasă şi o curte mare. Trăia din agricultură: legumele din grădină, grâul de pe câmp, mai un porc, mai o găină s.a.m.d. N-o ducea rău, dar nici bine.



Într-o bună zi la poarta casei bate un roşcovan jovial care vorbeşte cam stâlcit. Se prezintă, îi spune poveşti, îi vorbeşte despre cum trăiesc alţii şi, la final îi zice care-i treaba:

– Domnule Ion, eu am venit să-ţi spun c-a dat norocul peste dumneata. Prin satelit am constatat că fix sub casa ta este o imensă pungă de petrol.

Omul nu prea înţelege, nu ştie el ce-i cu petrolul şi de ce e aşa norocos. Foloseşte şi el la lampă, dar câte lămpi să umpli şi cu petrolul ăsta? Musafirul zâmbeşte şi-i explică jovial, îi spune cum merge treaba şi cât de valoros e zăcământul pe care-l are în curte.

– Bine, zice omul. Păi atunci hai să facem treaba.

– Mai e o problemă, răspunde musafirul. Ca să scoţi drăcoveniile ăstea din adâncul pământului îţi trebuie tehnologie, nu jucărie. Tehnologia asta costă bani zdraveni pe care tu nu-i ai. Am eu o soluţie. Cunosc un nemţotei care vine, îţi montează sonda, te şi angajează să ai grijă de ea şi-ţi plăteşte şi o taxă lunară, dar nu-ţi mai dă nimic pe ce găseşte. Oricum, el îşi asumă toate riscurile. Te gândeşti ce se-ntâmplă dacă imaginea aia din satelit nu e bună şi-n loc de petrol e doar o pungă salină? Batem palma?

Zis şi făcut. După ce Ion semnă contractul cu nemţoteiul, în curtea casei sale au început să se-nghesuie maşinării, ţevi, motoare şi-o groază de alte nebunii. Duduiau fierătaniile zi şi noapte de nu mai puteai să te-nţelegi nici închis în casă. Dar iată, omul nostru câştiga de două ori: şi ca angajat şi ca proprietar. Într-o zi, văzându-l pe neamţ, i-a spus că s-a cam plictisit să meargă cu căruţa şi c-ar vrea şi el o maşină ca a neamţului.

– Hmmm, spune neamţul gânditor, maşina asta e foarte scumpă. Dacă vrei s-o iei nouă ar trebui să plăteşti cam tot ce câştigi de la mine timp de 15 ani. Cred că nu-ţi convine. Dar am altă soluţie: eu vreau să vând maşina asta a mea. Are doar 5 ani şi ţi-o dau la o treime de preţ. De bună e bună, ştii doar că toată lumea zice că e precum tancul.

– Păi şi cum facem cu plata, că n-am banii ăştia?

– Simplu, îmi dai timp de zece ani jumătate din ce câştigi. Astfel o să-ţi rămână şi bani să trăieşti şi-o să te bucuri şi de-o maşină cum n-are nimeni pe-aici.

Bucuros, nevoie mare, Ion înhăţă maşina neamţului şi-ncepu să-şi plimbe familia. Toată lumea-l invidia. Însă constată că maşina venea la pachet cu alte cheltuieli pe care nu le prevăzuse: benzină, taxe, piese de schimb, revizii s.a.m.d. Colac peste pupăză, într-o seară s-a trezit cu roşcovanul la poartă.

– Ioane, am venit să-ţi atrag atenţia că neamţul e foarte supărat pe tine. Spune că nu prea te mai prezinţi la program. Vezi că ăştia sunt oameni foarte serioşi, ştii cum se spune la ei: „das program is das program”. El te plăteşte lună de lună, dar tu ai cam început să tragi chiulul.

-Nu trag, bre chiulul, i-am spus şi neamţului, în perioada asta sunt aglomerat cu ogorul, doar trebuie să mănânc şi eu! Mai trebuie să dau şi la găini, la porc, să fac curat, când să le fac pe toate? Nu pot nici să mor de foame!

– Păi de ce nu spui aşa, omule. Hai că-ţi spun eu cum facem: am un danez care vine şi-ţi cultivă el ogorul. Ăştia fac treabă temeinică, au tehnologii, tractoare care se condus singure şi scoate mai mult din ogorul tău. Facem aşa: el îţi munceşte ogorul, îţi dă produse cât să trăieşti, ceva mai puţin decât faci tu acum, dar oricum nu faci nimic pentru asta. În plus, dacă e secetă sau dacă nu se face recolta, e treaba lui, el tot trebuie să-ţi dea ce ţi-a promis. E bine aşa?

– E bine, spuse Ion scărpinându-se în păr.

– Iar pentru animale, am altă soluţie. Cunosc un chinez care vine şi-ţi face o crescătorie de porci şi una de găini, îţi dă şi ţie ceva găini şi ouă, ai asigurat porc de Crăciun fără să mişti un deget. Ce zici de asta?

– Păi e perfect aşa, Doamne-ajută!

După vreo câteva luni, când să iasă din casă ca să meargă la sondă, Ion constată cu stupoare că nu mai vede nimic. O ceaţă deasă şi înecăcioasă venea dinspre ogor. Îl apucă o tuse incontrolabilă şi, dădu fuga la danez care stătea la mai mulţi kilometri distanţă.

– Ce-ai făcut omule, ne omori cu zile! Cu ce-ai dat pe ogor că nu mai putem respira.

– Stai liniştit, spuse danezul zâmbind. Sunt nişte substanţe care distrug dăunătorii şi hrănesc plantele. E ultima tehnologie, nu dăunează omului, doar unii mai tuşesc din când în când. Pune-ţi şi tu o mască pe faţă că nu durează decât trei săptămâni pe an.

Şi uite-aşa, de la an la an, Ion începuse să se obişnuiască. Muncea de dimineaţa până noaptea la neamţ, dar avea asigurată şi chiria şi salariul. Danezul îi dădea ceva grâu şi alte produse fără să mişte un deget, dar trebuia să suporte toate nebuniile de substanţe. Chinezul duduia cu crescătoriile lui, dar ceva nu i se părea în regulă lui Ion. Chinezul pusese găinile să crească deasupra porcilor. Astfel, excrementele găinilor erau hrană pentru porci. În acest fel, chinezul consuma mai puţine concentrate ca să hrănească porcii. Îi spunea toate astea cu mândrie. Zicea el că e experienţa milenară a poporului său. Însă Ion avea o îndoială: carnea de porc şi cea de găină aduceau doar vag cu ceea ce produsese el înainte. La fel şi produsele agricole ale danezului. Erau frumoase, nimic de zis, dar parcă nu mai aveau gustul ăla pe care-l ştia el. În plus, pe toţi din familie îi cam chinuia stomacul şi bănuiau că hrana era de vină.

Într-o zi i-a spus roşcovanului toate îndoielile sale. Roşcovanul, zâmbind îi spuse categoric:

– Ioane, eşti nebun! Eu asta mănânc de când sunt mic şi uită-te la mine că sunt voinic şi sănătos. Copiii mei la fel. Maică-mea la fel. Ba şi bunica mea care acum împlineşte 90 de ani mănâncă tot aşa. Ce-s balivernele astea?

– Păi mie mi-a murit câinele de la substanţele danezului.

– Aiurea, o fi murit de bătrâneţe!

Timpul trecea, Ion era tot mai nemulţumit. Mâncarea nu mai avea niciun gust, sonda torocănea non stop, otrăvurile danezului nu-i dădeau pace şi, colac peste pupăză, mirosurile de la dejecţiile animalelor crescute de chinez scoteau un miros înfiorător. Era ca la balamuc. S-a mai trezit şi cu roşcovanul peste el. L-a informat că neamţul e supărat că sonda nu-i mai produce suficient şi ar vrea să renegocieze contractul.

– Nici gând, spuse Ion categoric. „Das program is das program!”. Aşa ne-am înţeles, aşa rămâne.

Roşcovanul plecă îngândurat.

N-a mai durat mult. Într-o noapte, un zgomot infernal l-a trezit pe Ion. O explozie a distrus sonda. Petrolul a început să curgă peste tot, a inundat curtea, crescătoriile de animale şi chiar şi ogorul. Abia a reuşit Ion să oprească tot balamucul. Neamţul a sosit în regim de urgenţă. Spunea că i s-au produs pagube majore. Urla ca nebunul în limba lui. Danezul l-a anunţat că pleacă şi că trebuie să-i plătească recolta pentru anul în curs. Chinezul a tăiat în grabă toate animalele, le-a încărcat în nişte dube frigorifice şi i-a spus lui Ion că trebuie să-l despăgubească. Ion le-a arătat ambilor către sonda neamţului, spunând că ăla e de vină. De altfel, şi casa lui era jumătate crăpată.

Peste vreo două zile au venit alţi nemţi care-au început să măsoare.N-a înţeles prea bine ce fac. Doar într-o dimineaţă a venit roşcovanul care i-a dat veste crâncenă:

– Comisia independentă de anchetă a stabilit că explozia s-a petrecut din cauza ta. Cică ai fost neglijent. Problema e că sunt mulţi bani la mijloc pe care trebuie să-i plăteşti neamţului. Şi tu n-ai cu ce.

– Să-l ia dracu de neamţ, n-am ce să-i dau. Dacă-l prind pe-aici îi zbor creierii. Să-şi strângă sonda că-l omor!

– Şi-ar mai fi ceva, zise roşcovanul. În tot timpul ăsta, conform contractului, trebuia să mă plăteşti pentru consultanţă. Tu nu mi-ai dat niciun şfanţ. Cum facem?

– Păi n-am ce să-ţi dau! Nu vezi în ce hal sunt?

– Nu, nu merge-aşa, spuse roşcovanul luându-i cheile de la maşină. Deocamdată iau asta, dar vrezi că în conformitate cu contractul, neputând să plăteşti, jumătate din pământul tău e al meu. În plus, tu mi-ai poluat pământul cu petrol, astfel încât voi avea costuri serioase cu ecologizarea. Nici nu ştiu dacă le voi acoperi valorificând restul de proprietate. Aşa că, marş afară în morţii mă-tii de nemernic. Distrugi bunurile oamenilor ca un ticălos!

Pe uşă intrară vreo zece haidamaci tăiaţi pe faţă. Îi prinseră pe Ion, pe nevastă şi pe copii şi-i aruncară pe stradă. În spatele lor zburau boarfele pe care smardoii le scoteau din casă. Asta în timp ce roşcovanul urla de mama focului că ticăloşii i-au distrus proprietatea.

Şi uite-aşa, mergând trist pe sub cerul liber, Ion învăţă încă o lecţie a lumii în care trăia: investitorii străini.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Dan Diaconu
Desen: Katsiaryna Martsinovich (Belarus)