Unii, vezi Liviu Dragnea, își apără (oare nu-și dau seama cît de josnic îi tratează stăpînii străini încît se simt obligați să apere sau să justifice o atitudine naturală ?) timidele încercări de a face ca ultimele rămășițe de inițiativă economică românească să fie tolerate de către capitalul colonizatorilor prin recursul la obosita dezicere de „naționalismul ieftin”.
Toți parașutații s-au trezit, înainte de alegerile iernatice și după șocul realității numit BrExit, că sînt patrioți (obligatoriu), ba chiar naționaliști, doar că nu ieftini.
Mă, voi nici nu puteți înțelege că naționalismul nu este, nu poate fi o ideologie, pentru că nu este o construcție artificială, inițial pur intelectuală, cum sînt toate ideologiile ce distrug omenirea de cel puțin 250 de ani.
Voi nu puteți oferi soluții din interiorul unui sistem 100% ideologic și 100% antinațional. Nu înțelegeți, iar dacă ați înțelege nu aveți voie să exprimați public conexiunile logice necesare, pentru a lega, de exemplu, mercantilismul sau protecționismul, ca aspecte de strategie economică derivată din voința politică a unei clase, grup dominant, a unei perioade istorice, de mersul, evoluția, dacă vreți, organică a societății umane, care nu se limitează la ciudate teorii economice, aparent legitimate de și mai ciudate sisteme matematice, absolut inoperante în lumea reală.
Dar e prea mult pentru nivelul discursului public din vremea noastră. Orice incursiune într-un spațiu care ține mai mult de filozofie decît de știință, mai mult de receptarea realității decît de încercarea de formalizare a ei prin constatări empirice repede înnobilate cu 3 ecuații scoase din burtă drept teorii economice științific argumentate, e o pură pierdere de timp.
Papagalii redescoperiți ca foarte interesați de propria națiune, la strigătul de raliere post-BrExit dat de la Bruxelles și de deasupra, nu merită încredere, fapt evident, dar nu merită nici să fie băgați în seamă, punctual, pe diferite teme de interes. Pentru că nu au nicio intenție de a produce altceva decît propagandă, asta cu adevărat ieftină, scrisă pe picior, la disperare.
Nu merită încrederea și nici nu o vor căpăta. Mai bine să se compromită partidele ideologice – inevitabil internaționaliste dacă se simt obligate să se ralieze constant la reperele dictate de doctrinele respective – decît pseudo-partide naționaliste și alte clorotilde introduse în cantități mici în parlament pentru a murdări, prin asociere imagistică, reîntoarcerea către organic, adică spre naționalism.
Doar o remarcă. Patriotismul, atît de americănește afișat, de multe ori într-o insistentă, fără a fi totdeauna evidentă, opoziție cu naționalismul, nu există fără acesta din urmă. Patriotismul e o subcategorie, în cazul cel mai bun, sau o încercare de emasculare, în cazul dorit cu adevărat la nivelul Cupolei. Patriotismul, căruia nu prea i se asociază adjectivul ieftin, dacă ați observat, ar fi un fel de naționalism în care nu mai contează apartenența etnică și cea religioasă. Adică o abstractizare deplină, adică ceva artificial, dar nu produs dintr-un exercițiu intelectual anterior ci din sanitizarea unui comportament organic specific unui individ ancorat în istorie, nu resetat feisbucistic de cîte ori e nevoie.
Cam atît, deocamdată. Ieftini sînt papagalii care semnalizează fals interesul, în al 11-lea ceas, față de națiune, nu naționaliștii, fie ei și cu gură mare.
Sursa: La Conu’ Misu
Adauga comentariu