Politică

Curcubeul nostru este Tricolorul!

Tricolorul-Romaniei-Ziua-Imnului-National-e1434547183559După adoptarea recentă a hotărârii de legalizare a căsătoriilor între homosexuali de către Statele Unite ale Americii, platforma de socializare Facebook a fost invadată de mesaje de susținere a acestei decizii, sub forma modificăriifotografiilor de profil ale persoanelor, în sensul adăugării peste fotografii a unui curcubeu semitransparent.Curcubeul a devenit în ultimii ani simbolul comunității LGBT(lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali).

De curând, un grup de tineri români a lansat pe internet o inițiativă de promovare a valorilor identitare românești, care a devenit virală foarte rapid.

Astfel, aceștia au creat o pagină de Facebook intitulată “Stop the rainbow flag,put the flag of your country over your picture“, prin care îndeamnă românii de pretutindeni să își promoveze țara și tricolorul. Astfel, printr-un simplu mesaj pe pagină, orice doritor se poate alege cu o poză de profil modificată, fiind adăugat peste fotografie, semitransparent, steagul României.

Printr-un mesaj publicat pe pagina de facebook, inițiatorii proiectului explică faptul că această inițiativă nu este una împotriva comunității LGBT, ci, dimpotrivă, una de promovare a valorilor identitare: “Vreau ca toată lumea să știe că această pagină nu promovează ura față de persoanele Homosexuale. Această pagină are ca scop trezirea sentimentului naționalist în tinerii Români și nu numai…”

Autorii inițiativei, Vlad Steiner, Andrei Salazar și Mara Iuliana Mahuna, au făcut o scurtă prezentare a proiectului, în exclusivitate pentru Blasting News:

” Ma numesc Steiner Vlad, sunt Homeschooler, am 16 ani in prezent nu pot spune ca ma ocup cu ceva ,detin doar o pagina dedicată marșurilor militare germane din toate timpurile.” De menționat faptul că tânărul Vlad are tată de origine japoneză și mamă de origine șvabă, din zona Banatului.

” Mă numesc Andrei Salazar, am 17 ani, sunt din Slatina, și îmi ocup timpul administrând mai multe pagini de facebook ce au ca scop promovarea valorilor naționale românești.”

“Sunt Mara Iuliana Mahuna, iubita lui Vlad Steiner, am 15 ani și sunt elevă. Am fost a treia persoană cu steagul țării mele inserat peste poza de profil. Eu am pornit pagina campaniei și mă ocup de traducerile în engleză și de doritorii străini.”

Cei trei tineri explică pentru Blasting News cum a pornit această idee: “Am pornit această inițiativă cu scopul inițial de a îndemna tinerii să promoveze mai degrabăvalorile naționale românești, decât comunitatea LGBT, considerând că pentru unRomân, fie el și homosexual, steagul țării sale trebuie să reprezinte o mândrie. Am început prin a modifica pozele prietenilor, iar în scurt timp totul s-a transformat în ceva internațional, având doritori chiar și din Europa de Vest sau Federația Rusă.”

Alături de cei tineri a fost și Moisă Bogdan-Ioan, 20 de ani, un student la Electronică din Cluj care a avut o contribuție importantă la promovarea inițiativei.

Curcubeul nostru este Tricolorul!

Sursa: Blastingnews.ro