Cum va fi reîmpărțită România?

“0”. Dupa criterii istorice? (n.r.)



1. “După criterii etnice?”

Este o formulare intenționat golită de conținut, dar care a reușit să fure toată dezbaterea. Ce înseamnă ea? Criteriile etnice să fie ignorate cu totul? Sau să fie folosite pentru a diviza minoritățile? Variantele sunt una mai greșită ca alta, iar formula corectă ar fi “nu exclusiv după criterii etnice”. Concret, principalul punct în discuție este județul Covasna – în scenariul unei grupări pe regiuni. Economic și logistic, județul este mai aproape de Brașov însă cultural gravitează spre Târgu-Mureș. Tentația legiuitorului majoritar este să se folosească de criteriul economic, dar nu pentru că s-ar sinchisi mai mult de el ci pentru ca în felul acesta să separe minoritatea maghiară.

Argumentul este de-a dreptul stupid. Rezolvă exact zero probleme însă creează o mulțime de probleme noi, cea mai mică fiind diluarea autorității statului iar cea mai mare – faptul că interesele propriilor cetățeni sunt încălcate pentru că sunt văzuți – în corpore – ca pericol public. Mai trebuie spus că astfel de atitudine e de natură să creeze probleme chiar și acolo unde nu existau?

Într-o astfel de dilemă, singura rezolvare este referendumul local. Uneori, democrație înseamnă și că majoritatea se supune minorității. Iar dacă există suficientă libertate de opțiune există posibilitatea (nu certitudinea!) ca și maghiarii din Covasna să-și urmărească în principal interesul economic și să aleagă să contribuie pentru aeroportul din Brașov.

2. Județe mai mari sau mai mici?

Necesitatea unor unități administrative mai mari, formate prin gruparea județelor, pare evidentă, deși motivele nu sunt deloc la fel de evidente. Singurul argument, raționamentul contabil potrivit căruia mai puține entități juridice consumă mai puțini bani, este fals. Cu adevărat, contează funcționalitatea și eficiența.

Există o rațiune în existența regiunilor, dar totuși limitată – aceea de-a asigura masa critică pentru servicii pe care acum nu toate județele le pot livra, cum ar fi aeroporturile, educația universitară sau spitalele performante. Însă pentru toate aceste lucruri, aparatul administrativ necesar este relativ redus.

Problemele cele mai mari sunt însă pe nivelul administrativ inferior județelor. De exemplu, este excesiv ca fiecare primărie de comună să elibereze autorizații de construire, însă ar fi prea de tot ca ele să fie date doar din reședința de județ (dacă atribuția s-ar muta în capitala de regiune, ar fi deja o enormitate!). Majoritatea rețelelor private de bănci, supermarketuri etc. s-au adaptat de mult, în mod natural: Nu se limitează la reședințele de județ, dar nici nu ajung în fiecare comună.

Ceea ce lipește este o unitate administrativă mai mică decât județul actual, care să reducă numărul de angajați dintr-o comună de la 30 la cel mult 10. Aici este adevăratul câștig de eficiență.

3. Pe câte paliere?

Acum, statul este organizat pe două paliere de administrare locală, însă merită luată în calcul și posibilitatea stabilirii a trei paliere (personal, cred că unitățile subjudețene sunt prioritare iar cele suprajudețene – opționale). Însă există permanent riscul ca lucrurile să degenereze urât. Inerția birocratică și interesele politice ar putea impune și menținerea actualelor județe, ca al treilea sau chiar ca al patrulea palier.

Moral și igienic ar fi ca județele de acum să fie desființate de tot, pentru ca baronii și rețelele de putere – dacă nu dispar cu totul – măcar să se macine reciproc în lupta pentru putere care va urma.

4. De unde bani?

O administrație locală poate prelua oricât de multe sau de puține atribuții și poate avea oricât de mulți sau de puțini bani. Important este dacă are sau nu dreptul să-i colecteze în nume propriu și să-i cheltuiască “discreționar”. Acum, administrațiile locale nu au acest drept decât pentru o porțiune complet insuficientă a veniturilor, iar asta le face apendice ale guvernului – nu!, ale partidului aflat la guvernare. Fără dreptul de-a-și colecta propriile impozite și de-a le cheltui fără indicații de la centru, “autonomia” e apă de ploaie.

5. Cine va dirija procesul?

Nu e un secret, custodele tranziției este viitorul stăpân, dacă reușește să-și numească oamenii cheie în poziții din care doar singuri se mai pot schimba și dacă preia pârghiile prin care să poată fi continuu reales în viitor. Este esențial să NU existe prefecți sau alți coordonatori numiți de la centru, chiar dacă asfel procesul va fi mult mai greoi. Dacă reorganizarea administrativă este folosită ca metodă de-a întări puterea cleptocrației, atunci mai bine să nu se facă deloc! N-avem nevoie de hoți eficienți!

Lucian Davidescu

sursa: riscograma.ro