Ironie a sorții, deși la începutul anilor ’90 românii votau masiv pentru FSN/PDSR speriați de spectrul revenirii moșierilor, alegerile din 1996 și apoi coaliția de după 2004 aduce la putere exponenții principiului “restitutio in integrum”.
Sau revenirea moștenitorilor moșierilor și marilor industriași, care aveau dreptul să-și recupereze proprietățile naționalizate, fie prin restituire în natură, fie prin prin despăgubiri la valoarea reală. A fost o premieră pentru statele fost comuniste din Europa de Est, unde s-a ales de regulă o anumită formă de plafonare, raportată la valoarea proprietății sau la o anumită suma de bani. De pildă, în Ungaria au fost evitate restituirile în natură și s-a mers pe acordarea unor vouchere a căror valoare a fost plafonată la 21.000 dolari (termenul de depunere a cererilor de revendicare a fost la rândul său scurt, 6 luni de la adoptarea legilor de despăgubire).
Fondul Proprietatea apare în 2005 fiind destinat despăgubirii celor care nu își mai puteau recupera proprietățile în natură, despăgubiri acordate la valoarea reală a proprietăților sub formă de acțiuni. Interesant de remarcat, într-o decizie ulterioară a CEDO din 2012, în momentul în care peste 30.000 de proprietari așteptau încă să fie despăgubiți iar statul oferise deja toate acțiunile la Fondul Proprietatea, instanța recomanda României să “mențină un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității”.
Recomandare tardivă, având în vedere modul în care decursese până atunci în România despăgubirea foștilor proprietari deposedați de regimul comunist. Cum activele FP erau compuse din procente importante ale celor mai valoroase dețineri ale statului, deci ale tuturor (20% din Petrom, 15% din Romgaz, 15% din Transgaz, 20% din Hidroelectrica, 15% din Transelectrica) putem spune că foștii proprietari au fost despăgubiți din banii tuturor, deci și ai celor care n-au avut proprietăți naționalizate. În plus, procesul retrocedărilor a deschis calea unor abuzuri suplimentare prin evaluări supralicitate, mult peste valoarea reală a proprietăților revendicate. Proprietarii astfel despăgubiți după 2005 nu aveau la dispoziție decât piața neagră pentru a-și valorifica repede certificatele, ocazie cu care speculanții înarmați cu lichidități suficiente au putut să cumpere cu discount între 2006-2011, până la 7-10% din valoarea nominală a acțiunilor pe vârful crizei din 2009. Grosul pachetelor respective de acțiuni a ajuns ulterior la fonduri străine de investiții care își vor marca profituri consistente după listarea la bursă a Fondului și aprecierea valorii acțiunilor. Străinii au putut să achiziționeze legal acțiunile deși acestea nu erau listate,
mulțumită unei decizii a Guvernului din 2008, astfel încât în momentul listării fondului în 2012 străinii dominau deja acționariatul FP.
În prezent, persoanele fizice române mai dețin 21% din acțiuni iar investitorii instituționali români încă 12%. Bunăvoința autorităților față de actionarii străini ai FP s-a conservat de-a lungul timpului iar în ultimii ani administratorilor FP li s-a permis să diminueze capitalul social pentru a distribui acționarilor diferența (regim fiscal mai avantajos decât vânzarea activelor și distribuirea de dividende impozabile), deși societatea era una profitabilă și nu zguduită de pierderi sau în pragul falimentului. În acest moment Fondul Proprietatea se află în proces accelerat de lichidare la presiunea acționarilor străini, administratorii căutând cumpărători pentru deținerile rămase în portofoliul Fondului.
Concluzia? Statul a construit un fond cu active de 2-3 miliarde euro, în funcție de momentul evaluării, pentru despăgubirea proprietarilor de imobile ce nu mai puteau fi restituite în natură, mare parte din bani ajungând însă în mod ocolit în mâna unor investitori străini privați. Transferul a fost posibil deoarece acțiunile au fost listate doar în momentul în care “băieții deștepți” acumulaseră felia principală din FP achiziționând acțiunile la un preț mult subevaluat și doreau, firesc, să-și poată marca profiturile.
autor: CRISTIAN DOGARU
sursA: activenews.ro
Ok, d-le autor CRISTIAN DOGARU, care ai scris acest material, am citit si ne consideram informați!
Și?
Mai departe ce propui?
Nu ai soluții?
Ia d’aci : nu vota d-le dacă nu ai cu cine!
Numai in felul acesta al absenteismului TOTAL mai putem spera la ceva!
Asa mergând ca turma la abator, nu avem șanse de speranțe!
Rămânem tot colonie, in timp ce alții sunt parfum!
Proprietatea, cf cod civil este dreptul ce are cineva de se bucura si a dispune de un lucru, in mod exclusiv si absolut, insa in limitele de terminate de lege.
Dezvoltarea social-economica a aratat insa ca acel “Cineva” ce se bucura de un asemenea drept poate fi nu numai un individ ci si un GRUP de indivizi organizati intr-o anume entitate. Prin anii ’90, printr-un act normativ, intreprinderile si regiile autonome de stat au fost transformate in societati comerciale pe ACTIUNI si de aici toata procedura tehnico-juridica-tactica de preluare, retrocedare, devalizare, deturnare, defrisare, dezbinare-ca parte componenta a unui PLAN pus in aplicare cu toata intentia/stiinta. Evolutia fenomenelor globale confirma practica strategica despre care numai cineva instruit, specializat ar fi putut avea cunostinta. Poporul, natiunile, uniunile, aliantele, resursele-suport material, parte a planului. Daca ajuta rugaciunea intr-un asemenea context?! Sigur ca da, pe de o parte pentru a ne armoniza, echilibra in regasirea linistii interioare, a conexiunii cu sinele divin, sursa suprema, suverana, datatoare de viata, pe de alta parte, in constientizarea fenomenelor care se petrec in jurul nostru si care-si au radacinile in negura vremurilor, pe care nu le putem patrunde si solutiona decat uniti in acelasi gand bun cu o minte treaza, vigilenta, lucida, coerenta.