In perspectiva apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European, Institutul European pentru Democratie Participativa – QVORUM a facut bilantul activitatii individuale a alesilor romani in Legislativul UE, in perioada 2008-2009.
Reprezentantii nostri la Bruxelles au primit, per ansamblu, calificative mai bune decat colegii de la Bucuresti. Totusi, nu toti au muncit la fel de eficient.
Media performantelor echipei Romaniei este trasa in jos de europarlamentari cu activitate “slaba” si “medie”, intre acestia regasindu-se personaje altfel vocale, precum Laszlo Tokes (foto), ori cu buna notorietate in tara, cum este cazul lui Theodor Stolojan. Raportul difuzat ieri cuprinde analiza individuala a activitatii fiecarui europarlamentar in perioada 1 ianuarie 2008 – 8 februarie 2009. Cercetarea nu i-a vizat pe alesii care au demisionat inainte de terminarea mandatului sau care au obtinut aceasta calitate foarte recent, in urma demisiilor colegilor lor. Potrivit autorilor analizei, mai mult de jumatate din reprezentantii Romaniei in Legislativul european au avut o activitate medie sau buna, spre deosebire de situatia din Parlamentul national unde lucrurile stau semnificativ mai prost. “Aceasta stare de fapt vorbeste de la sine despre beneficiile pe care le reprezinta pentru politicienii nostri – si in acest caz si pentru cetateni – intrarea in contact cu modul de lucru occidental, bazat pe rigurozitate, responsabilitate si transparenta”, apreciaza Institutul.
Nu se poate spune ca, per ansamblu, europarlamentarii unui partid au fost mai eficienti decat europarlamentarii altui partid, remarca autorii cercetarii. Ei adauga, totusi, ca delegatia PDL “desi este cea mai numeroasa, este usor deficitara la capitolul comunicare”.
Fruntasi si codasi Pe baza datelor culese din surse oficiale, analistii au realizat un centralizator al activitatii europarlamentarilor, evidentiidu-i pe merituosi. Calificativ de activitate “deosebita” au primit Marian Jean Marinescu -PDL, Adrian Severin – PSD, Adina Valean – PNL, Adriana Silvia Ticau – PSD, Daniel Daianu – PNL, Nicolae Vlad Popa – PDL. Activitate “buna” au avut Renate Weber – PNL, Victor Bostinaru – PSD, Gabriela Cretu – PSD, Cristian Busoi – PNL, Ramona Manescu – PNL, Daciana Sarbu – PSD. Cei cotati cu activitate “medie” sunt: Dragos David – PDL, Mogor Csibi – PNL, Iuliu Winkler – UDMR, Ioan Mircea Pascu – PSD, Corina Cretu – PSD, Nicodim Bulzesc – PDL, Theodor Stolojan PDL, Rovana Plumb – PSD, Constantin Dumitriu – PDL, Rares Niculescu – PDL, Maria Petre – PDL, Marian Zlotea – PDL. In plutonul codasilor, al celor cu activitate “slaba” figureaza patru europarlamentari: Sebastian Bodu – PDL, Flaviu Calin Rus – PDL, Laszlo Tokes – independent si Csaba Sogor – UDMR. Directorul “QVORUM”, Doru Frantescu, apreciaza ca activitatea mai scazuta a unor eurodeputati se poate datora incapacitatii de acomodare cu modul de lucru al PE, dar si lipsei de motivatie de a face treaba buna la Bruxelles a celor implicati in mai multe activitati politice in Romania. Frantescu a semnalat si cazuri in care, “profitand de lipsa de informare a publicului din tara, anumiti europarlamentari exagereaza semnificativ importanta actiunilor lor in PE”. Este vorba despre acei eurodeputati care s-au laudat in tara ca au fost raportori pe anumite propuneri, cand in realitate au fost doar raportori virtuali sau raportori de aviz, ceea ce are o importanta mult diminuata. Autorii raportului recomanda forurilor decizionale ale partidelor politice din Romania ca in alcatuirea listelor de candidati pentru alegerile din iunie 2009 – si a ordinii pe liste – sa tina cont in primul rand de activitatea de pana acum a europarlamentarilor. “Criteriul performantei in indeplinirea atributiilor de reprezentare a cetatenilor trebuie lasat sa prevaleze in fata intereselor oligarhice de partid”, apreciaza analistii.
Ovidiu BANCHES
sursa: ziua.ro
Adauga comentariu