Site icon gandeste.org

CUM IEŞIM DE AICI

Azi ţara este împărţită în doua, jumătate merge la referendum, jumate stă acasă cu un alibi perfect – e prea cald. Mulţi din această a doua jumătate rîd de primii, de cei pe cara îi văd pe stradă cum se duc la secţiile de votare. Rîd pentru că încă o datră i-au prostit- indiferent cum vor vota, tot omul lor, Băsescu,  iese învingător. Asta chiar dacă are doar 10 procente în sondaje, iar acum la referendum a ajuns la piciorul broaştei in intenţia de vot, la cca 25%. Cealalta jumătate dintre cei care stau acasă nu prea ştie ce sa facă. Cei din acest grup sunt îngrijoraţi, le este lehamite, sau pur şi simplu le este frică să nu fie depistaţi de vecini, voluntari PDL sau delatori că Doamne fereşte sunt impotriva lui Băsescu şi merg la referendum să voteze demiterea sa ! Le inghiaţă limba în gură cind se gindesc la aşa ceva.

Cum românul nu prea e om de atitudine, cam face pe el în pantaloni, mai bine priveşte strada după perdele. Oricare ar fi rezultatul votului, eh bine, nu s-a pus rău cu stăpînirea. Se va ocupa cu refacerea dosarului de luni incolo. La o adică va deveni un susţinător necondiţionat al lui Băsescu, şi îi va urî din inimă pe uselişti, mai ales pe cei doi lideri – nişte plagiatori, repetenţi, puşcăriabili, mincinoşi ! Va acuza tentativa la lovitură de stat, ah, din fericire parată de înţeleptul lor preşedinte. România a fost pe marginea prăpastiei, dar s-a salvat în ultimă clipă graţie Marelui Cîrmaci. Totul spus la cîrciumă ca sa fie bine auzit de cartier, în jurul cîtorva beri reci. Au vrut bre, să îl dea jos pe dom Băsescu tocmai acum cînd e criză în Europa. Săracul, şi cîte a făcut pentru noi.

Dacă rezultatul va ieşi invers, aceiaşi Mitici-mititici se vor plînge de cîte au păţit în timpul regimului Basescu – li sau tait asalriile cu un sfert,d aca nu mai mult, şi-au pierdut slujbe, au rate la bănci pe care nu le mai pot plati…Îşi vor aminti că omul de la Cotroceni e un beţiv, corupt, scandalagiu, curvar… Aşteaptă ora 23,00 ca sa stie ce sa simtă, ce să creadă, ce atitudine să ia. E omul vremurilor…

Camelonismul este una din trăsăturile noastre naţionale bine desenate, trăsătură rezultată dintr-o lungă istorie, cu ocupaţii străine, regimuri extremiste, mari demagogi serviţi în vremuri de pace.  Cind mereu a stat cu capul plecat şi mîna întinsă. Şi acum aşteaptă să îi  hotărască alţii soarta, sa voteze pentru el. Se va plia apoi pe situaţia, indiferent cum se iese de aici. Îşi va plînge apoi soarta cum îi este obiceiul. Va miorlăi pe la colţuri, va petiţiona prin antecamere cerînd un favor pentru suferinţa lui, va lacrima cu ochiul batista înduioşat de ţărişoara lui.

sursa: stelian-tanase.ro

Exit mobile version