Fenomenul “cultelor cargo” a aparut in Micronezia si o serie de insule din Oceanul Pacific si Oceanul Indian, din cauza coliziunii intre cultura si practicile religioase primitive ale bastinasilor cu unele aspecte ale societatii moderne. In mod schematic, aparitia unui “cult cargo” din perioada 1941-1945 poate fi descrisa in felul urmator: pe o insula din Pacific traieste un trib primitiv si izolat care nu a avut contact cu civilizatia moderna. La un moment dat, pe insula ajung militarii americani care nu-i baga pe bastinasi in seama sau incearca sa se imprieteneasca cu ei. Americanii defriseaza un teren cu ajutorul unor unelte metalice, care par a fi magice din punctul de vedere al aborigenilor. Pe insula este construita o pista de decolare cvasi-improvizata si o serie de fortificatii. In timpul luptelor din Pacific, americanii aveau nevoie de multe piste si multe “puncte fortificate”, iar sutele de insule mici erau ideale pentru acest scop. Timp de cativa ani, bastinasii observa cu groaza si admiratie cum pe insula aterizeaza avioane care le par creaturi magice, “pasari de metal”, iar “oamenii albi scot din burta lor” alimente, instrumente si tot felul de alte lucruri utile. Logica primitiva a bastinasilor le sugereaza ca “oamenii albi” o duc atat de bine pentru ca magia lor este mai puternica decat magia samanilor locali si, in acest context, apare decizia logica de a initia “programe tribale de investitii in practici magice avansate”.
Deseori, aceasta decizie era asociata cu lichidarea fizica a samanilor existenti, din cauza performantelor slabe in comparatie cu rezultatele operatiunilor magice ale “oamenilor albi”. Intr-o buna zi, americanii au plecat de pe insula si au lasat in spate doar o fasie de padure defrisata. Dupa multi ani, antropologii americani care au ajuns pe insula au descoperit ca exista o intreaga practica religioasa centrata in jurul credintei in ideea ca anumite ritualuri pot face in asa fel incat “pasarile din metal” sa aduca aborigenilor acele cadouri minunate pe care le aduceau americanilor. A fost defrisata o alta fasie din padure, a fost facuta o “pista de aterizare” din crengi si frunze, marcajele au fost reproduse cu ajutorul vopselei extrase din sucuri de plante, a fost construit “un turn de dispecerat” din lemn, iar samanii purtau “haine” din frunze (un fel de uniforme) si “caschete” improvizate. Sperau sa atraga atentia “pasarilor din metal” prin reproducerea cat mai fidela a activitatii de zi cu zi a unei baze militare americane. Evident, acest lucru nu le-a reusit, dar perseverau. Pe alocuri, mai persevereaza in continuare, interpretand vizitele antropologilor ca pe un succes partial.
Am facut aceasta incursiune in domeniul religios si antropologic pentru ca nu putem scapa de senzatia ca procesul politic (si economic) din Romania nu este altceva decat un “cult cargo” in varianta europeana. Se poate spune ca insasi democratia romaneasca nu este altceva decat un “cult cargo”, iar politicienii sunt samanii inutili ai acestui cult care incepe sa piarda increderea populatiei. In perioada antedecembrista, romanii nu invidiau libertatea presei, libertatea constiintei sau libertatea antreprenoriala de care dispuneau cetatenii europeni sau americani. Invidia a fost concentrata pe aspectele materiale: case, masini, vacante, mancare etc. De aici s-a nascut “cultul cargo” al democratiei romanesti, bastinasii fiind convinsi ca, in conditiile in care reproduc ritualurile democratiei, cu tot cu alegeri, dezbateri si partide, atunci belsugul caracteristic pentru tarile vestice se va transfera in mod magic pe meleagurile mioritico-dambovitene. Criza economica prin care trecem demonstreaza ca indeplinirea ritualurilor democratiei si indeplinirea ritualurilor asociate unei economii de piata nu garanteaza belsugul material. Din nefericire, clasa politica este prea preocupata de interesele proprii, iar tentativele de a rezolva problemele reale ale tarii se transforma in indeplinirea unor ritualuri la care au reusit sa traga cu ochiul pe la Bruxelles sau uitandu-se la CNN cu un dictionar in mana. Samanii portocalii au vazut ca ritualurile “austeritatii” si “consultarilor politice” sunt la mare moda in Europa si incearca sa le reproduca la Bucuresti, fara a intelege esenta acestor fenomene. Politica romaneasca reprezinta o victorie triumfala a formei in lupta crancena cu substanta. Austeritatea are sens numai daca sunt reduse acele cheltuieli care nu produc nici efecte pozitive economice, si nici nu contribuie la securitatea sociala, adica trebuie reduse investitiile in logo-uri de frunze si autostrazi care costa cat circuitele de Formula 1. Consultarile politice au sens numai daca cel care initiaza consultarile are de gand sa ia in consideratie propunerile care sunt puse pe masa de adversarii politici. Din nefericire, tot ce vedem acum este doar un spectacol inutil. “Pasarile din metal” nu vor veni.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu