“Cainii de paza ai democratiei” – asa se alinta jurnalistii cand vor sa evoce importanta presei pentru existenta unui regim al libertatii. Si asa si este – teoretic. Presa ar trebui sa fie mediul care permite exprimare opiniilor alternative, contestatare, care dezvaluie abuzuri si se constituie in tribuna pentru grupurile sociale defavorizate, marginalizate. Teoretic. Practic, presa mainstream a devenit un caine de paza al Puterii, al ordinii stabilite. Caini de paza care sunt asmutiti impotriva unor grupuri sociale, razlete, care trebuie sa cada victime unor politici, care linseaza, la ordin, si reduc la tacere, vocile alternative, independente, incomode.
Marile grupuri media apartin unor trusturi economice care sunt legate intim de puterea politica. Cainii de garda sunt, astfel, jurnalisti, editorialisti, formatori de opinie care, sub titlul excelentei si al deontologiei, exercita, de fapt, rolul unor misionari ai puterii: misionari ai “pietei libere”, ai ordinii sociale neoliberale, ai intereselor multinationalelor. Jurnalisti si lideri de opinie celebri care fac servicii de PR pentru presedinti de stat, sefi de corporatii, eurocrati. O arma folosita des de cei mai combatanti dintre ei este linsajul verbal. Toate acestea, sa nu uitam, venind din partea unora care in imaginea publica au faima unor “independenti”, mimeaza libertatea de exprimare si pluralismul opiniilor.
In prezent, cainii de paza servesc regimul aflat astazi in directia vantului, in directia Puterii reale: regimul “justitiar”, de stricta dependenta euro-atlantica. Prin escaladarea urii si a tensiunii sociale, prin alimentarea propagandei celei mai belicoase, prin amplificarea crizelor, prin aplicarea principiului dezbina si stapaneste, prin polarizarea ireductibila intre “ai nostri” si “restul”, prin culpabilizarea si linsarea “tintelor” (persoane sau grupuri sociale), prin elaborarea “listelor negre”, in general, printr-o strategie prin care e absolut imposibila ajungerea la un numitor comun, la un cadru general acceptat care sa garanteze o rezonabilitate publica a opiniilor si politicilor.
Strategia este cea a razboiului continuu si a nevoii permanente de dusman. Aceste strategii de putere ravasesc intregul corp social al natiunii si se reproduc in toate straturile sale. Marii dulai de paza au peste tot maidanezi de pripas care sunt asmutiti, la nivelul lor, impotriva celor care… deviaza de la “linie”. Sunt cainii de paza ai puterii, oamenii cheie care asigura ordinea si disciplina in tara, care acopera abuzurile, care isi linseaza adversarii, care compromit libertatea de exprimare si gandirea critica. Sunt cei care (re)educa romanii pentru a fi obedienti noilor stapani si corporatiilor. “Puterea reala” este puterea capitalului. In ecuatie intervin si celebrii experti. Toti predica aceeasi mantra, reductibila la aproximativ 15 cuvinte cheie: capitalism, piata, globalizare, liberalizare, reforma, europenizare. Evident, expertii sunt prezentati in studiourile TV cu functiile lor de specialitate (economisti, profesori), nu si cu pozitiile lor ocupate in cadrul unor companii financiare. Nu care cumva sa fie public conflictul de interese.Pluralismul opiniilor, care, conform doctrinei capitaliste, este rezultatul competitiei intre mai multe trusturi media, este, in realitate, doar o aparenta: aceiasi jurnalisti si oameni de media se plimba dintr-o parte in alta, fiind purtatori de cuvant ai aceleasi “Puteri reale“. In schimb, din cauza logicii capitaliste, informarea devine o operatie de manufactura care trebuie sa produca “bunuri” standard, de larg consum si cu putine costuri. Aceste bunuri sunt “stirile”, si cele mai “profitabile” dintre ele sunt cele legate de siguranta cetateanului: traim intr-o lume nesigura, plina de hoti si ucigasi, si trebuie sa ni se repete mereu asta. Statistic, se observa ca ponderea stirilor despre violenta a crescut exponential, iar cazurile de pedofilie si alte crime oribile sunt acoperite exhaustiv de TV si ziare. Evenimentele si fenomenele sociale si economice (tratate, altfel, dogmatic si monocrom), sunt abandonate, iar atentia se focalizeaza pe delicventa, droguri, imigratie. Atitudinea fata de problemele sociale denota elitism.
ecanismul prin care se pune stapanire pe tari bogate in resurse: acordarea de imprumuturi de la institutiile financiare internationale pentru “dezvoltare” ce ajung, in cele din urma, tot la corporatii pentru construirea infrastructurii necesare exploatarii resurselor. Reteta continua prin impunerea privatizarilor pentru ca tara sa-si poata plati inapoi datoriile. Astfel se construieste un imperiu “clandestin” condus de corporatii sau corporatocratie. Scopul: obtinerea profitului, indiferent de costurile sociale sau de mediu.
Procesul de manipulare prin datorii, mituirea clasei politice locale sau inlaturarea celor incomozi se numeste globalizare. Schema e simpla: FMI si BM indatoreaza o tara prin imprudenta conducatorilor sai sau prin coruperea acestora, dupa care impun “conditionalitati” sau “ajustari structurale” cum ar fi devalorizarea, taierea cheltuielilor pentru programele sociale, sistem educational si sanitar, privatizarea companiilor de stat, liberalizarea comerciala.
VASALII “CU DREPTURI DEPLINE”… Egalitate, dar nu pentru catei!
Biata colonie batjocorita si terfelita, primita in Uniunea Europeana – dupa alti ani de servilisme si injosiri politico-economice (si nu numai) nepermise – doar pentru ca poate sa reprezinte o extrem de prolifica si docila vaca de muls pentru toti “grasii pamantului”. Acum devine o EVIDENTA pe care doar obedientii interesati, orbii cu mintea si fanaticii incurabili se fac a nu o vedea, preferand minciunile confortabile si tradarile de constiinta: ne-au facut membri doar cu numele, doar pentru ca Romania sa aiba fata de stapanii aroganti de la Bruxelles (inlantuiti in Troica cu cei de la Washington) un sir nesfarsit de obligatii autonimicitoare: mai intai ca sa poata cotiza substantial la bugetul noii Uniuni , dar fara a primi nimic in schimb (sub masca incapacitatii de a le accesa fondurile) si a putea fi silita mai abitir sa vanda tot, dar absolut tot ce a mai ramas valoros si profitabil in tara, ajungandu-se deja inclusiv la probleme teritoriale, dupa ce se vor fi lichidat cele economice. Nu e nimic mai limpede acum ca suntem niste membri nici macar second hand, ci de mana a saptea si de lumea a treia ai UE, cei mai prosti si servili cobai de care acum rad pana si bulgarii, ploconindu-ne umil pentru a le cere dreptul de a respira si exultand fericiti, ca niste copii bolnavi de cretinism atunci cand ni se face, de pilda, “favorul” de a ne debloca niste firimituri de fonduri, tot de ei blocate, pana cand ne cumintim de tot si invatam sa facem sluj politic si economic la perfectiune.
Suntem colonie din cauza pacatelor noastre generale, de la vladica la opinca, si de la premier si presedinte de senat (guvernatorii scelerati, vanduti de mult ei insisi nici nu intra in discutie aici) si pana la cel mai marunt angajat (educat inca din familie sau reeducat macar la locul de munca sa pupe toata ziua cu zel maini si dosuri de sefuleti si sa isi inghita limba cand vede abuzuri, doar ca sa-i fie caldut si sa se bucure ca e tolerat ca negru mititel pe plantatiile altora), de a ne dovedi nimic mai mult decat niste patrioti inchipuiti cu steagul in mana de Ziua Nationala si ieftini gargaragii ai vorbelor mari despre iubita tara si suveranitatea ei intangibila, dar niste degraba plecaciosi, in fapte, spasiti si rusinati, in fata jupanilor care ne arata pisica…
Unii fosti inalti dregatori, care se credeau candva ei insisi stapani si semi-zei si care au dat tonul vanzarilor pe nimic a resurselor vitale ale tarii, tradati si ei la randul lor si aflati acum, prin grija actualilor vechili ai tarii, la loc jilav de “meditatie” racoroasa, descopera, mai bine mai tarziu decat niciodata, valoarea demnitatii si a libertatii (ar fi si mai bine daca ar descoperi-o si pe cea a caintei pentru ca tocmai ei au facut posibil sa ajungem aici…). Si scriu astazi, foarte corect – dar, probabil, la fel de steril, in dulcele stil romanesc al criticilor si proiectelor nobile incremenite in vorbe frumoase:
Am sentimentul că descopăr, tot mai des, simptomele, unei noi maladii contemporane – pierderea libertăţii. Devenim prizonieri ai băncilor – prin creditele pe care le luăm; ceea ce spunem se înregistrează şi se stochează pentru diverse eventualităţi; locurile în care ne deplasăm sunt identificate prin GPS; cardurile bancare arată cât şi pe ce cheltuim; datele biometrice şi cipurile din documente se transformă în ţinte pe un eșichier mondial.
[…] Mi se pare umilitor faptul că, de 25 de ani, trăim din monitorizare în monitorizare, ca un copil care, şi după majorat, rămâne sub tutelă. Din păcate, aceste monitorizări devin tot mai penibile, încercând să menţină un statut de semi-membru al UE, pentru a nu ni se acorda toate drepturile ce ne revin. În definitiv, dacă nu beneficiem de toate aceste drepturi (inclusiv accesul în spaţiul Schengen) de ce plătim, în totalitate, cotizaţia anuală de miliarde de euro! La fel, în ceea ce priveşte acordarea unor fonduri care ar trebui să ne revină şi care sunt blocate, – e adevărat şi din vina noastră – dar şi din interesul celor de la Bruxelles care pot astfel să le redistribuie.
În ceea ce priveşte rapoartele pe justiţie, mi se pare inadmisibil ca guvernul să nu fie consultat şi să nu poată transmite observaţii şi comentarii pe proiectul de raport, permiţându-se ca un text redactat de persoane care nu se identifică şi care, obţin informaţii, poate, din surse partizane, să fie pus în circuit internaţional.
Oare tentaţia noastră pentru compromisuri ne face să ne pierdem demnitatea şi reacţiile de suveranitate?
Pe mine însă mă “îngrijorează” mai mult ceea ce se petrece “în capul nostru” – să acceptăm un asemenea tratament de tip colonial, cu care, se pare, ne-am obişnuit de pe vremea otomanilor, a fanarioţilor sau a sovieticilor.
Cred că e timpul să ne trezim!
Obedienta, lasitatea, tradarea si oportunismul sunt astazi sporturile nationale cele mai practicate, pe scara cea mai larga posibil si tocmai de aceea am ajuns astazi aici. UE si FMI isi pot bate nestingherit joc de noi, pentru ca mai intai NOI ne-am batut si ne batem cotidian joc de noi, pretinzand sau amagindu-ne cu nadejdea nesabuita ca Cineva acolo sus ne iubeste si ne salveaza in mod miraculos, orice am face… Deci la ce sa ne asteptam, si inca destul de curand?
Globalizarea este un fenomen ce a cuprins virtual înteaga lume, în prezent existînd puține țări care să poată spune că nu au fost deloc atinse de interesele corporatiste și de relativismul cultural.
În Europa, cu atît mai mult, globalizarea se întinde ca un adevărat flagel, ținînd cont de faptul că Uniunea Europeană nu este altceva decît vehiculul politic folosit de interesele obscure ale celor ce vor să stăpînească lumea.
Totuși, în România fenomenul parcă a îmbrăcat forme mai grotești decît în alte țări, propaganda pro-globalizare fiind una de-a dreptul sufocantă, întreținută din toate părțile, de autorități, de clasa politică, de mass media, de lideri de opinie și, în general, de toate figurile mai mult sau mai puțin publice.
În țara noastră s-a ajuns ca un individ care vorbea în numele culturii române să spună că Poetul Național este cadavrul de care trebuie să scăpăm din debara, pentru a ne putea integra în structurile europene. Pentru atitudinea sa anti-națională, a și fost, se înțelege, decorat, chiar de Președintele țării.
În România are loc un atac furibund, susținut și concertat împotriva a tot ceea înseamnă valoare națională, a tot ce reprezintă tradiție și românism. Eminescu este desființat zi de zi, Caragiale este denigrat și jignit în fel și chip, Creangă a fost deja scos din programa școlară, pe motiv că este prea greoi pentru tinerele vlăstare.
Se renunță la tradiții seculare în decursul a cîțiva ani, producătorii și populația sînt forțați să renunțe la produsele tradiționale românești, se mutilează folclorul, se ard etape în dezvoltarea normală a unui popor, totul în numele trecerii cît mai grabnice și mai cuprinzătoare la ”valorile” globalizării, la cultura corporatistă și la consumerismul atroce.
Totul pentru că ”așa trebuie”, pentru că ”așa ni s-a cerut”, pentru ”că așa este bine”, pentru ca ”să fim și noi moderni”.
De teamă că nu sînt destul de ”moderni” sau de occidentali, multora a ajuns să le fie rușine cu originea lor est-europeană, cu țara în care s-au născut. Mai nou, un partid politic propune chiar modificarea orei oficiale a Bucureștiului, în speranța că poate așa păcălește așezarea geografică a țării și o trage, măcar la nivel de impresie, mai în vest, mai aproape de meridianul Londrei.
Se înghit nemestecate toate aberațiile debitate de unii și de alții, doar pentru că vin sau se spune că vin dinspre Uniunea Europeană (UE). Se renunță complet la filtrul propriei identități naționale, al propriei gîndiri și al propriilor interese, doar pentru a îndeplini cît mai repede și mai bine cerințele UE.
Se distruge literalmente fizic această țară, dar și economic, administrativ și social, doar pentru a ieși primii în fața liniei și a da mîndri raportul că am îndeplinit cu ardoare ordinele corporațiilor.
O slugărnicie maladivă în fața Vestului cel pricopsit îi împinge de la spate pe români să își dea singuri foc la căciulă, fie că sînt factori de decizie sau simpli plătitori de taxe și impozite.
Nu se dau în spate de la nici o ticăloșie sau monstruozitate, dacă este făcută în numele Uniunii Europene și a globalizării. Apărătorii valorilor naționale sînt etichetați ca fiind naționaliști, extremiști, xenofobi, în timp ce trădătorii de țară sînt noii eroi ai societății de consum, prezentați în toată splendoarea lor în toate ziarele și la toate televiziunile.
Lăutarii din mass media sînt obaznici și violenți, ridicînd ode fierbinți de preaslăvire a Uniunii Europene, precum și a tuturor birocraților corupți ai UE ce impun în mod unilateral și samavolnic interesele marilor corporații pe Bătrînul Continent.
Clasa politică autohtonă se dă de ceasul morții să pună în aplicare, prin intermediul instituțiilor Statului, pe care le controlează, pînă și ultimul moft al Uniunii, iar populația nu are voie nici să comenteze, nici să pună întrebări, cu atît mai puțin să își exprime punctele de vedere în mod democratic, prin referendumuri de interes național, pentru că așa vin directivele europene.
Ce vine dinspre UE este automat și necondiționat literă de lege, directivele și viziunile Uniunii fiind băgate neîntîrziat pe gîtul cetățenilor de către politicienii locali.
Mai nou, relativismul cultural impus de UE a proclamat Femeia cu Barbă ca fiind Regină a Europei, iar un politician român s-a și grăbit să invite arătarea la București, chiar de a doua zi după finala Eurovision.
Stigmatizarea românilor și a altor est-europeni, ca fiind leneși, hoți și scursuri sociale se dovedește, iată, a fi nu doar o modă printre politicenii și cetățenii de rînd din diferite țări vestice, dar foarte probabil că în curînd va deveni politică oficială a Uniunii Europene (UE).
Asta pentru că ”cetățeanul european” este doar o marotă de propagandă folosită de cei ce vor să prostească națiunile din Europa și să închidă gura euro-scepticilor.
Nu există ”cetățeni europeni”, există doar ei și noi. EI, Vestul cel bogat, dar care are nevoie ca de aer de materiile prime, de resursele naturale, de forța de muncă ieftină și dispusă la a face muncile pe occidentalii le refuză ca fiind degradante și de piața de desfacere din țările estice, adică de la NOI, esticii priviți de la bun început și pînă în prezent de Vest ca fiind scursurile Europei, cetățenii de mîna a doua care nu au altă menire în viață decît să îi deservească pe ei și interesele lor.
Dar, deși se cred superiori și pe noi nu încetează să ne facă estici săraci, cetățeni de mîna a doua, balcanici înapoiați, șamd, vesticii dau dovadă de o lipsă de caracter și de o mentalitate mai ticăloasă decît ar fi putut și cei mai mari sceptici crede. Ei sînt țațele din piață, nu noi.
Deși nu încetează să ne înjure și să ne scuipe ca la piață, pe noi, esticii cei înapoiați și balcanici, oficialii europeni de cel mai înalt rang și popoarele vestice cele luminate trăiesc în mare măsură de pe urma noastră, ca urmare a exploatării nemiloase a coloniilor din Est.
Ne blesteamă și ne amenință, dar nu rup legătura cu Estul. Și asta nu datorită unor așa-zise mărețe idealuri europene, ci pentru că minunatele lor mașini se vînd la noi, produsele lor, începînd de la cele industriale și terminînd cu cele alimentare, se vînd tot la noi, în general vorbind, fără piața de desfacere pe care România și alte țări est-europene le-o oferă vesticii cei supra-dezvoltați ar fi acum într-um mare impas economic și social.
Iar camioanele încărcate cu materie primă din România au bătătorit drumurile ce duc către Vest.
În schimb, România nu este primită în Schengen, pentru ca firmele românești să nu fie încurajate să exporte în țările din Vest, economiei românești i se pun nenumărate bețe în roate prin decizii aberante și unilaterale impuse de la Bruxelles, imigranții români și est-europeni sînt priviți ca o amenințare pentru forța de muncă locală, atunci cînd îndrăznesc să ridice ochii din brazda de căpșuni, fiind tratați ca atare, România este pusă non-stop la zid și persecutată verbal și nu numai de birocrații europeni, adevărați comisari nemiloși ai unei oribile forțe de opresiune ce se dovedește a fi Uniunea Europeană, acest Al Patrulea Reich al zilellor noastre.
Pe scurt, în UE lucrurile sînt simple: ei, vesticii, au foloasele, în timp ce noi, esticii, tragem ponoasele.
Referinte :
1, http://www.invectiva.ro/l…/mai-usor-cu-globalizarea-pe-scari
2, http://www.invectiva.ro/…/al-patrulea-reich-vi-ei-cu-foloas…
3, cuvantul-ortodox.ro
Sursa: Anti- Uniunea Europeana
Părintele Nicolae Steinhardt începe Jurnalul Fericirii cu un testament de o mare gravitate, oferind trei soluţii pentru izbăvirea din orice sistem concentraţionar, totalitar. Ne avertizează însă că sunt soluţii omeneşti, accesibile oricui, şi nu mistice. Lecturarea lor dovedeşte însă că cel ce le îmbrăţişează trebuie să-şi biruiască limitele autoconservării şi să se avânte în eroism, apropiindu-se, în mod evident, de pragul sfinţeniei.
1. Soluţia Soljeniţîn Eşti mort. Iar pe cel mort nu-l mai poţi ameninţa cu nimic, nu-l mai poţi atrage, îmbrobodi, şantaja, amăgi. Cel mort nu mai are ce păstra, redobândi, nu mai are pe ce-şi vinde liniştea şi sufletul! El nu va face nici o cedare, nici un compromis pentru că nu mai are ce pierde. Hotărârea de a fi mort se cere însă să fie definitivă.
2. Soluţia Zinoviev Totală neadaptare la sistem. E cel ce nu are domiciliu stabil, nu are acte în regulă, nu e în câmpul muncii. Trăieşte de azi pe mâine, din te miri ce, din ce pică. E îmbrăcat în zdrenţe, munceşte pe ici, pe colo, ca o „haimana”. Dar e slobod la gură şi spune adevăruri pe care alţii nu-şi pot îngădui nici să le gândească. Habar nu are de zgardă. E liber!
3. Soluţia Churchill – Bucovski În prezenţa tiraniei şi a primejdiilor, scoţi din acestea pofta nebună de a trăi şi a lupta. Bucovski e convocat la sediul KGB pentru anchetă. Toată noaptea nu poate închide un ochi, dar nu de teamă ori îngrijorare, ci de nerăbdare! De nerăbdarea de a le striga adevărul de la obraz şi de a intra în ei ca un tanc!
“Deputatul Bogdan Diaconu a publicat pe contul de Facebook un proces verbal din care reiese că ANAF recunoaște că penalizează o societate care vinde legume şi fructe pentru că are prețuri mai mici decât Kaufland!”
Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/05/lucreaza-pentru-companii-straine-anaf-ii-desfiinteaza-pe-comerciantii-cu-preturi-mai-mici-decat-supermarketurile.html