Este bine că după patru ani de şocuri fiscale de la PDL (impozitul forfetar, TVA) şi după alţi doi ani de la PSD (acciza pe benzină, taxa pe stâlp) se pune acum problema scăderii contribuţiilor sociale, dar războiul care s-a declanşat este nejustificat de mare pentru o măsură care nu scoate România din subdezvoltare.
Atâta energie s-a consumat pentru justificarea sau contra-justificarea acestei măsuri încât aparent de ea atârnă cu totul relansarea economică şi punerea României pe un drum corect, ceea ce este fals.
Lupta cea mare este de fapt cu subdezvoltarea şi anume cu oprirea industrializării şi a urbanizării ţării în urmă cu 25 de ani. Faţă de 8 milioane de salariaţi cât avea în 1990, România mai are astăzi doar 4,5 milioane iar gradul de urbanizare stagnează la 52% în ultimele două decenii şi jumătate.
Privatizarea – către străini, către români – a fost urmată din păcate în multe, prea mult locuri, de distrugere şi capitalul venit în loc, străin în primul rând, nu l-a înlocuit pe cel anterior pentru a putea antrena suficient economia şi populaţia în activităţi cu valoare adăugată.
Carom Oneşti, Fibrex Săvineşti, Moldosin Vaslui, IMUM Medgidia, fabricile de zahăr şi de ulei din Bărăgan, Chimopar Bucureşti, Doljchim Craiova, Solventul Timişoara, Sinteza Oradea – numai câteva exemple din sute de fabrici de îngrăşăminte, de fibre şi fire sintetice, de reactivi chimici, mase platice, solvenţi, insecticide, aditivi pentru uleiuri minerale sau produse farma, cu mii de angajaţi care în loc să fie modernizate au fost demolate sau aşteaptă la rând.
Nu era nevoie în România de îngrăşăminte, de fire şi fibre, de reactivi chimici şi medicamente?
Închiderea capacităţilor industriale a fost urmată de depopulare: cu 32% a scăzut populaţia oraşului Roman între 2002 şi 2012, cu 23% Câmpia Turzii, cu 22% populaţia oraşului Brăila şi cu 26% populaţia oraşului Turnu Măgurele. Unde s-a mai văzut, în ce ţară din lume a mai avut loc o aşa depopulare ca urmare a condiţiilor vitrege de trai fără să fi avut un război sau ciumă?
Sunt 34 de oraşe unde populaţia a scăzut cu mai mult de 20% în perioada 2002-2012, unde condiţiile din şcoli şi spitale sunt deplorabile, pe măsura lipsei locurilor de muncă, unde tinerii gândesc că nu au altă şansă decât să plece imediat ce fac 18 ani în Italia sau Spania pentru joburi necalificate.
Scăderea CAS (o măsură de altfel de salutat, că acum poate se răzgândesc şi anunţă o creştere de 5% a CAS la anul, ca să acopere deficitul fondului de pensii publice!) nu ţine locul unui Program Naţional de Relansare a Economiei de care are nevoie România.
Nu ţine locul centrelor de procesare a laptelui, a legumelor şi fructelor care ar trebui să apară în fiecare comună din România, nu ţine locul acoperii ruşinii de a avea deficit comercial extern la produse de panificaţie când din satele depopulate, cu case şi garduri semidărâmate, unde copiii se joacă în praf desculţi, zboară azi camioanele de 20 de tone de grâu care umflă conturile traderilor.
Aceasta a fost situaţia în anii ’90, iar din păcate în prezent vine iar un val de închideri, ale investitorilor străini: fabrica de oţeluri speciale Mechel Târgovişte (investitori ruşi), fabrica d emedicamente Europharm Braşov, pentru care britanicii nu au găsit un cumpărător, fabrica de bere Ursus demolată la Cluj sau fabrica de ciocolată Poiana demolată la Braşov.
La acestea se adaugă capacităţile industriale ale românilor care sunt sufocate de lipsa capitalului. Băncile străine au ajuns, culmea, să finanţeze cu depozitele românilor – pentru că de acasă nu mai aduc bani, ci dimpotrivă, îşi reduc expunerea locală – firmele străine: austriecii pe austrieci, grecii pe greci, germanii pe germani, francezii pe francezi.
Valul de insolvenţe care a lovit economia este din ce în ce mai greu de suportat. Cu o rată a creditelor neperformante de 22% sistemul bancar este aproape „în pioneze“ având nevoie acută de bani suplimentari de la statele de unde vin băncile prezente în România, aşa cum a fost salvată Bancorex cu banii statului român. Dar va accepta contribuabilul austriac, grec sau francez să contribuie la salvarea băncilor care au sucursale în România?
Din acest punct de vedere, este dramatic să ajungi să spui într-un document guvernamental că finanţezi scăderea CAS „dintr-o mai bună recuperare“ a obligaţiilor fiscale de la firmele în insolvenţă. Păi dacă firmele respective nu mai au piaţă, nu mai au produse, nu mai au finanţare, adică sunt muribunde, tu ca guvern speri să le strângi şi mai tare de gât să scoţi mai mulţi bani de la ele şi te bazezi pe aceşti bani pentru reducerea CAS?
„Păi nu ţi-am spus că n-am? Ce să-ţi fac eu dacă n-am?“, spune Moromete al lui Marin Preda când vine „Fonciirea“, adică Fiscul, la poartă. Adică tu ca guvern tot de la Moromete care n-are speri să iei banii ca să-i spui după aia – uite, băi Moromete, ţi-am redus dările cu 5%!
Autor: Sorin Paslaru
Sursa: Ziarul Financiar
Adauga comentariu