Cu-atâți experți în toți și toate, eșecurile-s garantate…

Lumea noastră realmente colcăie de așa-zișii experți. Nu există domeniu de activitate, relaxare și degringoladă umană (de la conflictele militare și până la ciondănelile din familii, de la sensul vieții și până la poziția corectă în timpul somnului, de la bolile neiertătoare și până la scărpinat), în care aceștia, mulți ca frunza și iarba, să nu fie întotdeauna prezenți și pregătiți să intervină cu sfaturile lor la fel de folositoare ca o frecție energică la un picior de lemn. Ba chiar s-au înmulțit atât de mult, încât a apărut supratagma experților printre experți, adică acei ipochimeni (mă rog, e posibil ca unii dintre ei să fie bine intenționați), care își fac o oarecare faimă prin demascarea metodelor șarlatanești ale confraților de duzină, metode tot atât de eficiente precât mantica sau clarviziunea.

Mă rog, nu sunt atât de vinovați acești sforari cu ifose de atotștiutori, cât toți acei naivi, care nu mișcă un deget până nu se consultă cu „specialiștii” în absolut tot ce ține de viața și dreapta lor judecată: alegerea profesiunii, deschiderea unei afaceri, plasarea veniturilor, cumpărarea casei și mobilarea ei, achiziționarea și/sau schimbarea mașinii, educația copiilor, înțolirea și comportarea în societate, alimentația, tratarea bolilor etc.

La urma urmei ceva foarte asemănător cu penibila manelizare de pe meleagurile noastre: întregul fenomen se va stinge de la sine doar atunci când se va reduce simțitor numărul consumatorilor de atari făcături extrem de rentabile pentru producători! Dar un asemenea proces presupune cu necesitate ridicarea progresivă a nivelului național de cultură generală, nicidecum continua sa scădere: candidați la examenul de bacalaureat ce stârnesc groaza prin imensitatea necunoștințelor, „studenți” incapabili să-și ia bacalaureatul „pe bune”, necalificați cu patalamale rostuite, care cunosc la perfecție doar știința răzbaterii în față prin tehnica datului din fălci și din coate etc. Iar dacă la noi s-a ajuns la o adevărată inflație de experți dubioși, atunci pe bună dreptate te întrebi cam cum stau lucrurile la acest capitol în țările puternic industrializate, îndeosebi peste Atlantic…

Într-un filmuleț postat pe internet, am avut ocazia să-i văd „la lucru” pe unii dintre aceștia: experți în vinuri sistematic surclasați de nespecialiștii în materie, experți în pictură lesne și în repetate rânduri puși cu botul pe labe de imitații executate fără cusur, victoria înregistrată de previziunile unui simplu gunoier londonez în fața celor avansate de un foarte simandicos grup de economiști și finanțiști. Firește, nemaivorbind de labilitatea predicțiilor politico-sociale, în general cele ce vizează evoluția comunităților umane, sau de prognozele privind starea vremii pe perioade mai lungi. Din următoarele două motive:

1) Spre deosebire de lumea nevie, lume guvernată de legi fizice cu o mare stabilitate în timp, ca atare deductibile la nivel logico-rațional și previzibile la nivel instinctual-intuitiv, marea variabilitate de comportament a viului, în special a omului (viul înzestrat cu discernământ critic), se explică prin acțiunea cauzelor psihologice, acele cauze care – potrivit psihologiei sintetice și structurale – fac ca viața să nu fie o sumă de elemente, ci un tot unitar, o sinteză de elemente ce se întrepătrund;

2) Cunoașterea viitorului a fost, este și va rămâne întotdeauna o taină relativ liniștitoare pentru om, ea fiind doar la îndemâna Aceluia care toate le-a făcut. De altminteri, ar fi de-a binelea groaznic ca omul, trăitor sub tirania timpului necruțător cu viul, să-și poată vedea proiectat destinul pe ecranul viitorului. Asta nu l-ar ajuta nicicât să-și îmbunătățească soarta (bunăoară, să scape de unele suferințe, pentru ca în acest chip să-și poată prelungi viața), ci, dimpotrivă, să și-o tulbure atât de mult cu inevitabilul care se îndreaptă spre el cu o precizie matematică (potrivit spusei „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”), încât fie ar muri cu zile din pricina spaimei în creștere pe măsură ce se apropie sorocul, fie – îmboldit de disperare – și-ar curma viața.

De aceea (și în pofida stăruințelor de a descifra viitorul), omul este împiedicat de Atotputernic să-și facă imposibilă condiția sa de muritor etern nemulțumit, așa că toate încercările lui de a-și băga nasul unde nu-i fierbe oala se reduc la sfera largă a probabilităților. Și ca lucrurile să fie clare pentru tot omul cu scaun la cap, Alexandre Dumas ne înștiințează într-unul din romanele sale că până și „întâmplarea este soluția de rezervă a lui Dumnezeu”…

autor: George Petrovai
sursa: ziarulnatiunea.ro