Consiliul Superior al Magistraturii califică proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc drept o „agresiune la principiile statului de drept”.
Potrivit unui comunicat al CSM, „lansarea, prin orice mijloc de comunicare în masă, de către vectori de imagine – indiferent dacă sunt analişti, jurnalişti, politicieni – în spaţiul public, a unor teme ce exced cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, reprezintă un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia şi o agresiune la principiile statului de drept”.
În documentul citat,Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, reaminteşte – indiferent de iniţiatorii, autorii sau stadiul asumării proiectului de o entitate, grupare sau persoană câteva prevederi ale Constituţiei Romaniei:
- Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.” (Art. 152 – Limitele revizuirii)
- (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (Art. 124 – Înfăptuirea justiţiei)
- (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii, (2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice (Art. 125 – Statutul judecătorilor)
- (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii, (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale (Art. 126 – Instanţele judecătoreşti)
- (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română, (2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, (3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi, (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit (Art. 128 – Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie)
- (1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii, (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii (Art. 131 – Rolul Ministerului Public)
- (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei (Art. 132 – Statutul procurorilor)
- (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori; b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen; c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Consiliul Superior al Magistraturii – Art. 133 – Rolul şi structura
Sursa: Cotidianul
Uitati aici solutia:
http://www.dreptatea.eu/dreptatea-jurnal/477-primatul-gintei-protectia-majoritatii-un-principiu-constitutional-care-trebuie-formulat-explicit.html
http://constitutiacetatenilor.blogspot.ro/
http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=976